DUMINICA 30 DE LA RUSALII

DREGĂTORUL BOGAT

Frați creștini

Suntem în Postul Crăciunului, perioadă de pregătire pentru primirea minunatului praznic al Mașterii lui Hristos. An de an această sărbătoare ne ajută să înțelegem că pentru a fi cu adevărat fericiți avem nevoie de atât de puține lucruri și că aceste lucruri sunt deja în posesia noastră. Deci ce ne mai lipsește pentru a fi fericți cu adevărat? Care ar fi motivul pentru care noi suntem mereu necăjiți, nemulțumiți cu viața pe care o avem, cu darul pe care Dumnezeu îl revarsă peste noi, când uite, avem toate condițiile fericirii. Cei mai mulți dintre noi avem cele necesare traiului decent, acces la informație și educație, căldură în case. Așadar cele strict necesare pentru întreținerea vieții sunt asigurate pentru români. Ce lipsește pentru a putea fi fericiți cu adevărat nu pentru a mima fericirea? Avva Paisie Aghioritul povestește că pe vremea când era în Sinai, locuiau în deșert beduini, care erau foarte săraci. Nu aveau aproape nimic în afara cortului în care locuiau și a celor câteva cămile. Dacă aveau puțină cafea și făină mulțumeau toată ziua lui Allah pantru darul primit. Știau să aprecieze viața, așa cun știau și bunicii noștri cei care au trecut prin război și prin perioada dificilă de după război. Apreciau pacea, hrana, îmbrăcămintea și faptul că au unde să locuiască. Faptul că au supraviețuit când mulți au murit era cel mai important lucru. Se bucurau de toate aspectele vieții, fiind dispuși să facă activități pe care noi nu le mai înțelegem. Au ridicat biserici pe care noi cei de azi nu le mai putem întreține, au cântat în coruri bisericești fără a avea pretenții, numai pentru stima și mândria de a aparține obștei ortodoxe. Au făcut teatru la nivel de amatori dar din suflet. Au avut timp pentru vizite și pentru discuții. Au vrut să trăiască și au reușit. Întrebarea de azi se aseamănă cu alte întrebări adresate lui Hristos despre mocul în care putem câștiga viața cea veșnică. Cei care adresau întrebări de acest gen, nu știau încă că Înpărăția lui Dumneu este deja în mijlocul nostru, în inima nostră. Acest lucru vreau să-l înțelegem toți, că împărăția lui Hristos este în noi și ea trebuie să se vadă în afară. Să ascultăm poveste tânărului de azi;

Şi iată, venind un tânăr Ia El, I-a zis: Învăţătorule bun, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? Matei şi Marcu spun că acest tânăr avea multe avuţii. Luca adaugă că era dregător (Luca 18, 19). Întâlnirea a avut loc pe un drum în Iudeea, după frumoasa întâmplare cu pruncii aduşi la Iisus, când Domnul le-a poruncit ucenicilor: Lăsaţi copiii să vină la Mine… căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia (Luca 18, 16). Binecuvântându-i pe copii, a adăugat că cine nu va primi împărăţia cu credinţă şi bucurie copilărească, nu va intra întrînsa. Arătând că astfel de prunci nevinovaţi sunt locuitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu, Domnul a pornit mai departe pe drumurile Iudeii. Atunci a alergat la El acel tânăr bogat şi îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba Marcu 10, 17) cele de mai sus. A venit cu toată inima, nu ca fariseii care căutau să-L ispitească pe Domnul. Era întrînsul o foame a duhului; înconjurat de bogăţiile dinafară, acest om îşi simţea sărăcia lăuntrică.

Învăţătorule bun… Cu aceste cuvinte s-a îndreptat tânărul spre Hristos. Ce bine să fac? întrebarea era fără îndoială pusă în contextul bogăţiilor sale, cum se întâmplă de obicei cu cei avuţi, care nu pot face o deosebire între ei şi averile lor, nici nu se pot gândi la sine fără a se gândi şi la bogăţiile pe care le au. Ce să fac – ce lucru bun – cu averea mea, ca să am viaţa veşnică? Fără să-şi dea seama cu Cine vorbeşte, nu-şi dădea seama nici ce spune. Cât s-ar fi bucurat să audă pe învăţătorul sfătuindu-l cum să câştige el, cu bogăţiile lui, ceea ce nu se poate cumpăra cu lumea întreagă: viaţa veşnică!

Tânărul întreba omenește dar a primit un răspuns dumnezeiesc. Vrei să fii desăvârșit..............vinde averea ta și împarte-o săracilor iar tu urmează-Mă.

Greu răspuns, nu pe măsura așteptărilor tânărului, care pleacă trist, deoarece era incapabil să înțeleagă că Împărăția de sus nu are legătură cu averea lumească. Acest adevăr trebuie să fie priceput de noi toți. Poate așa vom înceta să ne mai plângem că trăim într-o țară fără viitor. Viitorul depinde de noi și de modul nostru de abordare. Lamentarea nu o să aducă performanță, ci încercările, seriozitatea, munca, credința și speranța că Hristos este alături de noi. Dacă credem că Hristos este alături de noi, de cine ne mai temem frați ortodocși? De ce ne mai plângem de greutăți, când sfinții au cerut aceste greutăți și au fost capabili să le ducă pe umeri. Să fim fericiți fraților și să mulțumim pentru timpul pe care încă îl mai avem pentru a lucra cele necesare trupului și sufletului și să nu mai încercăm să găsim fericirea acolo unde ea nu există. Tara mea, satul meu, locul mântuirii mele, locul unde vrea Dumnezeu să fiu, acolo este fericirea mea.