Duminica XXXIV de la Rusalii
A
fiului risipitor
Fraţi creştini
Am intrat într-o nouă
perioadă a anului bisericesc, perioada Triodului care prin duminicile sale
speciale ne introduc în dimensiunea eroică a credinţei noastre, adică în postul
mare.Spun dimensiune eroică, deoarece postul înseamnă jertfă, înseamnă
reitinerarea acelor vremuri în care Biserica era oprimată şi a reuşit prin
dârzenie să reziste peste veacuri. Aceste prime duminici din Triod ne îndeamnă
să ne venim în sine asemenea filui risipitor, adică să încercăm să
realizăm singuri pe unde suntem în viaţa
duhovnicească. Venirea în sine , sau întoarcerea minţii acasă, la valorile
creştine este prima etapă a pocăinţei. Ne dăm seama că ceea ce am făcut nu e
bine şi ne propunem să modificăm ceva în viaţa noastră. Toate acestea nu rămân
la faza de proiect ci întoarcerea este reală şi poate în acealaş timp
dureroasă. De această convertire făcută cu durere în suflet pentru ezitările pe
care le-am avut în decursul vieţii, avem nevoie fiacare dintre noi.Trebuie să
avem mereu speranţa în suflet că vom fi reprimiţi ca fii, ca moştenitori.
Sfântul Ioan Gură de Aur, spunea în cuvântarea lui la
această duminică :
Omul nu trebuie să deznădajduiască pentru păcatele
sale. Când noi ştim că suntem păcătosi, nu
trebuie nici să deznădăjduim, nici să fim usuratici la minte si lenesi, căci
amândouă acestea ne-ar duce la pieire. Adică deznădăjduirea ne împiedică de a
ne scula din căderea în pacate, iară uşurătatea minţii face, ca si cei ce stau,
să se poticneasca şi să cadă. Aceasta, aşadar, ne răpeşte binele pe care îl
posedăm, iară aceea, adica deznădăjduirea, nu ne lasă a ne elibera de relele
sub care noi suspinăm.
Fiul risipitor ajunge să conştientizeze
păcatul atunci când se afla în lipsuri .Nu a simţit nici o remuşcare atunci
când trăia în desfătări. Foamea e un bun bucătar şi se pare că şi un bun
pedagog.Tânărul aflat în cel mai greu moment al vieţii vede greşala făcută şi
viaţa amarnică pe care o duce. Simte că e nevrednic de iertare, dar totuşi
porneşte cu speranţă şi curaj să se întâlnească cu tatăl său. Este de menţionat că tatăl era
într-o continuă aşteptare.
Fiul cel mic primeşte iertarea şi nu
doar atât; primeşte şi ceea ce nu a îndrăznit să ceară. Este reprimit ca fiu.
Inelul şi haina scumpă aşteptau demult să fie dăruite. Trebuia doar să vină şi
să ceară , să regrete sincer ceea ce a făcut.
La aceeaşi întorcere suntem chemaţi şi
noi. Tatăl ceresc a pregătiti pentru noi şi haina de nuntă şi ospăţul. A înjunghiat
nu un viţel, ci a jertfit pe însuşi Fiul
Său. Trebuie doar să vrem să ne întoarcem. Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamă: să nu deznădăjduiţi, ci sa avem nădejde tare
la Dumnezeu, să gândim la noianul cel nemăsurat al harului Său şi al iubirii de
oameni, să ne scăpăm de constiinta cea rea şi, cu toata râvna şi osardia, să ne
sârguim la fapta cea buna, făcând pocainţa sincera şi serioasă; pentru ca noi
încă de aici să lepădăm toate păcatele cele săvârşite, ca să ne putem înfăţişa
la scaunul judecăţii lui Hristos şi să dobândim împărăţia cea cerească, căreia
fie ca noi toţi să-i fim părtaşi prin harul şi iubirea de oameni a Domnului
nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt se cuvine
cinstea şi mărirea, acum şi în vecii vecilor! Amin
