E alături
Mai ciudat este că niciodată
nu păşeşti singur
Dar niciodată!
Cineva te gidilă după ureche, te atinge pe obraz
Sau îţi măreşte pasul cu un calcul fin
Involuntar simţi vibraţia norilor în drumul tău
Sau sângerarea degetelor.
E himeric privitul cerului
Ai vrea să-l priveşti neîncetat, o eternitate
Când ceva...o adiere, o piatră, o palma rece
Te trage cu colţi de leu.
În fuga dimineţii, în sunetul unei vrăbiuţe,
În ceaţa cu care-ţi ingropi chipul găseşti mereu
Pe cineva.
De îţi pierzi duhul într-o cocina-şi acolo
Auzi luna desenând.,
Cântând,arzând...
Important e să nu uiţi
Să te opreşti
când se întind mâini în jurul tău
:si se agaţă de tine inima mării.
Doamne, dacă Ţi-aş putea atinge chipul,
Să nu mă mai lupt cu trupul meu
Şi să mă pot privi fără milă!
Dar îţi simt corabia atât de aproape
Şi la fiecare potop din mine
Inima este un pumnal ce
vâsleşte-aşa, ca de un ‚la revedere spaimă’
Ciudat e că nu păşeşti niciodată singur
Real e mersul meu pe mare
Şi al tău şi al tău
Şi al tău....
