DUMINICA A 23 DE LA RUSALII

Fraţi creştini

În timpurile deosebit de dificile spiritual în care trăim., învăţăturile Sfinţilor Părinţi trebuie să redevină călăuză în drumul mântuirii noastre. Să citim în această duminică împreună explicarea textului evanghelic de azi scris de Sfântul Chiril al Alexandriei;

Mîntuitorul împreună cu sfinţii ucenici au mers în ţinutul gadarenilor şi aici le-a ieşit înainte un om care se făcuse sălaş al multor duhuri necurate fiind ieşit din minţi şi din dreapta cugetare şi care nu era deloc lipsit de asemănare cu cei morţi şi aşezat în pămînt.

Ba chiar, era poate într-o stare mai rea decît ei. Căci el umbla gol printre mormintele celor repausaţi şi era o dovadă şi o probă a lipsei de omenie şi a cruzimii demonilor.

Căci Dumnezeul tuturor cu bună chibzuinţă a lăsat ca unii oameni să fie supuşi şi stăpîniţi de demoni, nu pentru ca ei să pătimească, ci pentru ca noi să învăţăm prin ei, în ce fel sînt duhurile rele şi cum se poartă cu noi şi astfel să ne dăm în lături de la dorinţa de a ne supune lor.

Căci un singur om pătimeşte şi suferă de stăpînirea demonilor dar mulţi se zidesc şi se întăresc.

Iar gadarenul (în textul sf. Chirii este = o gerghesinos) sau cetatea demonilor care se ascundeau în el, a căzut înaintea lui Hristos şi a strigat următoarele: „Cei ai cu mine Iisuse Fiul lui Dumnezeu?”

Dar te rog, priveşte la aceste vorbe, că sînt arătătoare a unei temeri amestecate cu multă cutezare şi prostie. Căci este o probă a prostiei celei diavoleşti această îndrăzneală de a spune: „Ce ai cu mine, Fiul lui Dumnezeu?” Şi este o dovadă de înfricoşare, faptul că roagă să nu-1 chinuiască.

Dar dacă ştii că El este Fiul lui Dumnezeu Celui Prea înalt, atunci mărturiseşti că El este Dumnezeu al cerului şi al pămîntului şi a celor din ele. Atunci cum de răpeşti tu cele ce nu sînt ale tale, şi care sînt ale Lui? Şi apoi zici: „Ce ai cu mine?”

Care dintre împăraţii de pe pămînt va răbda şi va suferi oare să lase pînă la sfîrşit şi întrutorul pe oamenii supuşi sceptrului lor, sub stăpînirea barbarilor? Tu scoţi vomitînd cuvintele ce ţi se potrivesc ţie. Şi acestea sînt: „Mă rog ţie nu mă munci?”

Şi te rog cititorule, priveşte iarăşi slava cea neasemuită a Aceluia care este mai presus de toate, adică uită-te la puterea nebiruită a lui Hristos. El îl constrînge pe satana, voind ca satana să nu păţească decît aceasta. Fiindcă pentru el sînt foc şi flăcări cuvintele lui Hristos!

E adevărat ceea ce spune fericitul cîntăreţ de psalmi: „Munţii se topesc ca ceara înaintea Domnului” (Ps. 96, 5). Desigur aici psalmistul compară şi asemuieşte munţii cei înalţi şi mîndri cu puterile cele rele. Dar ele sînt date la o parte ca de un foc, de către puterea Mîntuitorului nostru şi de tăria Sa, şi se topesc ca ceara.

Hristos a întrebat şi a poruncit să-i spună care era numele Său. Dar oare El a întrebat aceasta fiindcă nu ştia, şi oare căuta El să afle acest lucru ca un om dintre noi? Nu e oare lucru prostesc să arătăm aceasta sau să cugetăm în felul acesta?

Căci ştia toate ca Dumnezeu şi El cercetează inima şi rărunchii.

Hristos a întrebat pe demoni, cu bună chibzuinţă, pentru ca să învăţăm că o mare mulţime de demoni a apucat şi a înhăţat un singur suflet omenesc.

Căci Domnul cunoştea mulţimea demonilor care locuia în acel om, dar cei ce, stăteau înjur ca privitori, vedeau un singur om, şi auzeau glasul unei singure voci.

De aceea Hristos spune: „Spune, care este numele tău”. Aceasta făcea El, pentru ca să nu spună că sînt multe acele duhuri şi să nu fie crezut, ci pentru ca înşişi demonii să recunoască şi să mărturisească că sînt mulţi.

8.31 „Şi Il rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adinc. “ Intrucît alte duhuri necurate fuseseră trimise mai înainte în adînc, cele care rămăseseră se temeau de aceastea.

8.32 „ Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei. “
Turma duhurilor celor necurate a cerut turma de porci care era la fel şi deopotrivă cu ei. Iar Hristos le-a îngăduit – cu bună chibzuinţă, cu toate că ştia prea bine cele ce aveau să se petreacă cu ei.

Căci Hristos le-a dat îngăduinţa aceasta, pentru ca acest lucru să fie pentru noi, împreună cu celelalte, prilej de folosinţă şi nădejde sigură. Căci demonii au cerut puterea porcilor desigur fiindcă nu o aveau. Dar cei care nu au această putere a unor vieţuitoare atît de mici şi de ieftine (nevrednice), cum ar putea să vatăme pe vreunul din oamenii care au primit pecetea de la Hristos, şi care sînt legaţi de nădejdea în El?

Şi putem învăţa, în afară de acestea, şi următoarele din cele ce s-au întîmplat turmei aceleia de porci: că demonii cei mîrşavi sînt răi şi uneltesc răutăţi împotriva celor ce au ajuns să fie supuşi.

Căci acest lucru îl arată şi încă limpede, faptul că s-au aruncat în apă porcii şi s-au înecat în valuri, însă, pentru această pricină, Hristos le-a îngăduit lor cele ce cereau, pentru ca să învăţăm din cele petrecute, ce fel sînt demonii, cît de cruzi sînt şi de fioroşi.

Din „Comentar la Sfanta Evanghelie de la Luca”,
Sfantul Chiril al Alexandriei
Editura Pelerinul Roman
Oradea 1998