Elizabeta Rizea, o luptatoare
impotriva comunismului. Nu foarte populara in Romania, Elizabeta Rizea este o
eroina a tarii noastre, care a luptat, impreuna cu sotul sau, pentru eliberarea
tarii de sub regimul comunist. Nascuta la iunie 28 iunie 1912, in localitatea
Domnesti, din judetul Arges, aceasta este nepoata liderului taranist Gheorghe
Suta, care a fost ucis in anul 1948, de catre comunisti. Soarta familiei ei
este foarte cruda, tatal ei moare la varsta de 38 de ani, invins de o boala de
inima, iar mama ei ramane singura, cu sapte copii si cu o situatie materiala
precara. Din cauza lipsei de posibilitati nu si-a permis sa invete mai mult de
sapte clase.
Asemenea unui mare numar de
studenti, ofiteri si militari, Elizabeta Rizea, impreuna cu sotul sau, Gheorghe
Rizea s-au alaturat miscarii de rezistenta anticomunista din munti, dupa ce Romania
a fost ocupata de armatele sovietice. Fiind impotriva sovietizarii si a
colectivizarii, cat si a modului crud in care erau oamenii nevinovati erau
tratati de catre comunisti. Asemenea altor oameni, ea sprijinea grupul de
rezistenta anticomunista cu unelte, bani, haine si chiar cu informatii.
Cei care erau prinsi facand parte
din aceasta miscare de rezistenta, erau supusi celor mai crude torturi, iar
Elizabeta Rizea nu a scapat. Pe 18 iunie 1949 este arestata si inchisa, fara sa
fie judecata, pentru o perioada de doi ani. A fost tratata precum un criminal
extrem de periculos si inchisa intr-o camera de maxima securitate, fiind tinuta
in lanturi. Indiferent de faptul ca era femeie, a fost intemnitata pentru 7
ani, deoarece era acuzata ca a ajutat miscarea anticomunista.
Dupa 9 ani de detentie in cele
mai dure conditii, Elizabeta Rizea este eliberata, in anul 1958 si dupa
eliberare nu renunta la propriile idealuri, indiferent de cat de mult se
expune. Astfel, continua sa ii sprijine pe cei din Rezistenta, in ciuda
faptului ca la iesirea din inchisoare, abia putea sa mearga, iar starea ei de
sanatate se inrautatise foarte tare. La iesirea din inchisoare, nu era in stare
sa se tina pe picioare, din cauza batailor primite, iar dupa ce au atarnat-o cu
parul de pe cap de un carlig care era agatat de tavan, aceasta a ramas fara un
fir de par pe cap.
Cosmarul Elizabetei Rizea era
departe de a se fi incheiat, astfel, dupa arestarea conducatorului rezistentei,
Gheorghe Arsenescu, din anul 1961 , ea este arestata din nou si condamnata la
moarte initial, ca sa i se schimbe pedeapsa dupa aceea in munca silnica pe
viata. De altfel, intreaga ei familie are de suferit, pentru ca este
considerata o familie de vinovati, motiv pentru care sunt inchisi pentru multi
ani, unii dintre ei fiind intemnitati chiar pentru 10- 12 ani. Sotul acesteia a
fost inchis pentru 14 ani, perioada in care a primit batai crunte si a fost
supus la cele mai groaznice torturi.
In anul 1964, dupa 12 de
puscarie, Elizabeta Rizea este eliberata, insa fara sa fie cu adevarat libera,
deoarece, pentru o perioada de 30 de ani este nevoita sa mearga in permanenta
la interogatorii, fiind tinuta sub stricta supraveghere. Chinurile prin care a
trecut aceasta femeie sunt de nedescris, insa, cu toate acestea, nu a cedat
nicio clipa si nu a marturisit nimic din informatiile Rezistentei, pentru ca
orice informatii ar fi constat viata oamenilor din sat si a miscarii de
rezistenta, care era salvarea romanilor de sub ghearele bolsevicilor.
Oricat de greu i-ar fost,
Elizabeta Rizea s-a comportat ca o adevarata eroina. A fost batuta, a fost
spanzurata cu parul de un carlig si lasata sa se prabuseasca la pamant, cu tot
parul de pe cap smuls si tot nu a marturisit. Toate cruzimile lor nu au reusit
sa o invinga, oricat de dure au fost bataile la care a fost supusa, ea a
rezistat cu un eroism iesit din comun.
Eliberata din inchisaore, dar in permanenta supraveghere, ea nu a incetat sa
sprijine Rezistenta, in ciuda faptului ca sanatatea ei se inrautatise, ca nu
mai avea dinti si par, par care nu i-a mai crescut niciodata, in ciuda
tratamentelor pe care le-a urmat.
Cu toate bunurile confiscate si
cu o sanatate subreda, Elizabeta Rizea si-a continuat de viata pana in anul
1992, cand i-a fost luat primul interviu, in cadrul documentarului “Memorialul
durerii”. Atunci o tara intreaga a aflat cum ii pacalea pe securisti,
continuand sa le dea mancare celor din Rezistenta si informatii, pentru care se
folosea si de o cana pe care o punea pe peretele
camerei unde se aflau securistii si asculta cu urechea lipita de fundul ei.
Toate acestea sunt amintirile dureroase ale unei eroine.
In semn de recunostinta pentru
maretia faptelor sale, in anul 1992 Elizabeta Rizea este vizitata de catre
regele Mihai si regina
Maria, care aud nenorocirile prin care a trecut viteaza femeie. Aceasta nu este
singura vizita a femeii din partea regelui si a reginei, astfel, cei doi revin
in anul 2001 si mananca, impreuna cu luptatoarea anticomunista, oua rosii si
cozonac. La inmormantarea femeii, din anul
2003, regele este, de asemenea prezent, pentru a-i aduce, impreuna cu sotia sa,
un ultim omagiu uneia dintre cele mai remarcabile eroine ale noastre.
Daca
ne imaginam toate greutatile prin care a trecut Elizabeta Rizea este uimitor
cum aceasta femeie a trait pana la varsta de 91 de ani. Cu o rezistenta
inimaginabila fata de cele mai crude torturi, aceasta s-a sacrificat si a
luptat pentru binele Romaniei, fiind o adevarata eroina pentru romanii de
pretutindeni.
“Când
m-a bătut cel mai rău Cârnu, m-a dus la miliţie, într-o cameră. A tras o masă.
Avia un cârlig mare la mijloc acolo. (...) Şi a tras Cârnu un scaun lângă masă,
m-a legat cu mâinile la spate după spătar, cu frânghie, aşa, după aia a suit
scaunul pe alt scaun şi a urcat scaunele pe masă şi mi-a legat coada acolo sus
în cârlig. Şi era un lanţ şi a băgat lanţul aici, după frânghie, cum eram
legată la mâini.
Şi
mi-a fost frică că atunci eram şi eu grăsuţă, nu prea tare, dar nu eram slută ca acum, şi stam şi ţipam
şi spuneam: ”Domnule, împuşcaţi-mă, tăiaţi-mi capu', scoateţi-mi ochii,
tăiaţi-mi limba, nu ştiu de ei, nu mă întrebaţi, că nu ştiu! Nu mă chinuiţi, nu
mă lăsaţi fără mâini, mai bine împuşcaţi-mă!”. (...)
Când
m-a urcat de tot acolo, mi-a dat drumul la coadă, mi-a dezlegat părul şi m-a
lăsat numa-n mâini. Da' păi tot nu i-am vândut... Şi după aia m-a dat jos, m-a
dezlegat la mâini, era o căldare de apă pă sobă acolo şi a muiat un sac în apă,
l-a stors, mi-a luat fota aia după mine şi-a pus sacul aşa, peste mine. Şi a
băgat pe mâna dreaptă un d-ăla dă cauciuc, aşa, cu şnur, şi m-a făcut toată
numai dungi groase cât mâna. Cum ziceţi să-l iert? Nu pot! M-a dus patru soldaţi
acasă. (...) M-a dus și
m-a pus în pat. Am stat zece zile acasă. Mai rămăsese la ochi, aici, ca cum dai
cu ceva, aşa, oleacă de vânătaie. Da aici în jos eram dungi şi niagră ca bluza.
Şi dungi făcută, dungi cât mâna. Ce să fac? Am răbdat. Am răbdat.”
(Elisabeta Rizea - Povestea Elisabetei Rizea, ediţie
îngrijită de Irina Nicolau şi Theodor Niţu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993,
pag. 53-54)
Articole preluate de pe
Internet
