PILDA FIULUI RISIPITOR


Evanghelia de azi ne aminteşte  în această perioadă de început de Triod că pocăinţa noastră este aproape. Simţim adierea postului mare care vine să ne smerească şi să ne pregătească pentru slăvitul praznic al Învierii. Duminica Fiului Risipitor ne aminteşte de propria avere primită de la Dumnezeu şi cheltuită pentru realizarea ambiţiilor personale care adeseori sunt contrare voinţei lui Dumnezeu. Fiul cel mic din pildă este conştient de faptul că este bogat. Voia să administreze el averea, după bunul plac. Înr-o zi vine înaintea tatălui său şi spune „Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere!”. Vom vedea împreună ce va urma. În Pilda fiului risipitor (rătăcitor) este conţinută cea mai ziditoare lecţie pentru tineri. Într-adevăr, în fiul risipitor vedem întregul tablou al tinereţii uşuratice: superficialitatea, neseriozitatea, patima independenţei - într-un cuvânt, tot ce caracterizează tinereţea. Fiul cel mic a crescut în casa părintească. Ajungând la anii adolescenţei, şi-a închipuit că deja casa părintească era prea strâmtă pentru el. I se părea neplăcut să trăiască sub conducerea tatălui şi sub supravegherea mamei, dorea să-şi imite colegii, care se dedau gălăgioaselor plăceri ale lumii.
Sunt moştenitorul unei mari averi - cugeta el. N-ar fi mai bine dacă mi-aş primi chiar acum partea cuvenită? Voi putea să-mi chivernisesc bogăţia altfel decât o face tatăl meu.” Şi uşuraticul tânăr se lăsă amăgit de strălucirea înşelătoare a plăcerilor lumii şi hotărî să arunce de pe umerii săi jugul ascultării şi să plece din casa părinteascăOare nu sunt similare imboldurile care îi fac pe mulţi şi astăzi să părăsească, dacă nu casa părinţilor pământeşti, atunci casa Tatălui Ceresc, adică să iasă de sub ascultarea Bisericii?
      Sfântul Ignatie Briancianinov menţiona referitor la această pericopă evanghelică ,,Minţilor necoapte, jugul lui Hristos li se pare greu şi poruncile Lui, anevoioase. Ei cred că nu există vreo nevoie anume ca să asculte ceea ce ne porunceşte Dumnezeu şi Sfânta Sa Biserică. Putem sluji lui Dumnezeu – li se pare lor - fără a refuza să slujim lumii. „Suntem destul de puternici - spun ei - ca să rezistăm tentaţiilor pierzătoare şi ispitelor. Putem şi singuri să rămânem fermi în adevăr şi în învăţătura cea sănătoasă. Daţi-ne să ne desăvârşim gândirea cu informaţii multilaterale! Daţi-ne posibilitatea să ne întărim singuri voinţa în mijlocul ispitelor şi al tentaţiilor! Şi fie ca simţurile noastre să se convingă prin experienţă nemijlocită de hidoşenia păcatului!”. Cu ce sunt mai bune aceste dorinţe decât cererea necugetată pe care i-a făcut-o fiul cel mic tatălui său: „Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere”
            Şi iată că fiul cel uşuratic încetează să mai asculte de legile şi de sfaturile Sfintei Biserici, încetează să mai studieze cuvântul lui Dumnezeu şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, ci îşi pleacă urechea la teoriile mincinoase ale falşilor învăţători şi îşi omoară cu astfel de ocupaţii cele mai bune ceasuri ale vieţii, începe să vină mai rar la dumnezeiasca biserică sau stă neatent, împrăştiat în bisericăNu găseşte posibilitatea să se ocupe cum se cuvine cu lucruri evlavioase şi să se exerseze în fapte bune, întrucât cea mai mare parte a timpului o foloseşte ca să meargă la spectacole, la petreceri publice şi aşa mai departe. Cu alte cuvinte, cu fiecare zi se dedă tot mai mult lumii şi, în sfârşit, pleacă „în ţara îndepărtată”.  Unde se ajunge după o asemenea îndepărtare de Sfânta Biserică? Tot acolo unde l-a adus pe fiul risipitor plecarea din casa părintească. Tinerii uşuratici îşi consumă foarte repede minunatele lor puteri şi capacităţi sufleteşti şi trupeşti şi distrug tot ce făcuseră bun mai înainte pentru vremea veşniciei. Iar între timp vine „o foamete mare în ţara aceea”, iar tânărul începe să simtă greutatea vieţii, pe care nu o simţise acasă. Ajunge să se umilească pentru a putea trăi, slujind paznic la o turmă de porci şi dorea să mănânce din mâncarea porcilor dar nici măcar atât nu primea. A fost nevoie de o astfel de cădere ca tânărul să-şi vină în sine adică să înceapă să gândească ca un rege. În momentul în care conştientizează cine a fost, adică fiu de nobil, vine şi imboldul întoarcerii. A recunoscut înaintea tatălui său păcatele făcute şi a primit iertarea. Suntem tentaţi să credem că întoarcerea de la păcat la virtute este uşoară. Dar în realitate ştim cu toţii că întoarcerea la Dumnezeu nu este simplă. Regăsirea locului în Biserica lui Hristos necesită efort şi nu mulţi mai sunt dispuşi să-l facă. Trebuie să înţelegem că locul nostru în Biserică nu poate fi ocupat de nimeni. El va rămâne gol câtă vreme noi alergăm spre alte preocupări dar ne aşteaptă mereu înapoi.
Fiul risipitor a avut puterea de a reveni acolo unde a fost odată. De această putere a pocăinţei avem nevoie şi noi pentru întoarcerea la Hristos ştiind că fără pocăinţă nu avem parte nici de inel şi nici de haina cea frumoasă, iar ospăţul pregătit pentru noi rămâne departe în zorii inocenţei noastre.
Postul se apropie, să ne gândim măcar puţin la casa părintească ce ne-a legănat copilăria şi a reuşit să ne umple sufletele de bucurii, la biserica din sat care ne-a dăruit aripi spre cer.




Preot Tudor  BUDEANU