Şi a trecut Mantuitorul in partile
Tirului si ale Sidonului si sa ascultam acum cu deosebita luare aminte, pentru
ca ni se descopera ca tocmai de acolo, dupa ce s-a despartit pentru o clipa,
trupeste, fizic, de farisei si carturari, iata, acolo iese in fata Lui o
femeie
hanaaneeanca. Dupa evanghelia sfantului Marcu
spune pagana. Pagani erau numiti de catre evrei indeosebi grecii, si pentru ca
se inchinau la idoli, dar si pentru ca de curand fusese pe acolo imperiul
elenist, de la Alexandru Macedon. Si intrucat elinii vroiau sa introduca un fel
de cult al zeitatilor lor, si evreii isi pastrau legea lor, ne aducem aminte de
fratii Macabei, care s-au jertfit pentru legea lui Dumnezeu. De aceea, acea femeie hanaaneeanca, spun interpretii,
era o grecoaica. In partile Tirului si ale Sidonului erau despartite neamurile –
Galileea neamurilor. Mai ales, fiind si la hotar cu Marea Mediterana,
calatoreau, era o mare plina de corabii… si aceasta femeie, siro-feniciana, ca
localitate, dar de neam grec, a venit in calea Mantuitorului si a strigat:
“Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rau chinuita de demon.
El
insa nu i-a raspuns nici un cuvant”. Iisus tace. Si noi stim: tacerea lui Dumnezeu
e si raspuns. Cand Mantuitorul, in gradina
Ghetsimani, S-a rugat: “Avva Parinte, toate sunt Tie cu putinta. Departeaza
paharul acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voiesti Tu” (Marcu
14, 36), a tacut Parintele ceresc. Acum Iisus, la fel, tace. Sfantul Ignatie
Purtatorul de Dumnezeu spune ca tacerea e graiul vesniciei, graiul cerescului,
al divinului. Si acolo sunt graiuri, auzite in taina aceasta, pe care noi o
numim tacere. N-a raspuns nici un cuvant Iisus. Atunci, ucenicii intra ei in
aceasta asezare – o repet: Iisus, femeia hanaaneeanca in fata Lui, ucenicii.
Femeia s-a rugat: Fiule al lui David, ai mila… Inca un gind: Fiule al lui David
– aceasta femeie a carei fiica era chinuita de demon, de o suferinta
inspaimantatoare… Asezati-va fiecare in clipa aceasta in starea unei mame si a
unei copile bolnave, si ea, desi pagana, Il numeste Fiul lui David.
Inseamna ca ea, de cand era bolnava fiica ei, alerga
oriunde – la medici, la intelepti, cumva, la vreun preot din legea lor; fiind la
hotarul lui Israel, si la evrei. Stia ca un
descendent din David, Mesia, trimisul lui Dumnezeu, va veni in lume. Si atunci,
ea asa striga: Fiul lui David, Mesia, Doamne, ai mila de mine. Iisus tace.
Atunci, in aceasta asezare, intervin ucenicii. Si ucenicii Il roaga: Iata,
slobozeste-o, striga in urma noasra. Interventia lor, daca vreti, nu e cuvenit
sa spun in predica, dar, pentru intelesul nostru, ca intr-o scena, cum intervin
atatea glasuri, atatea prezente, atatea constiinte, fiecare cu asezarea, cu
chemarea, cu dorul, cu stiinta, cu priceperea, cunostinta, virtutea ei. Deci
dupa femeie, Mantuitorul, apoi ucenicii, si cand zic ucenicii: slobozeste-o,
striga in urma noastra, Iisus, din nou, intervine.
Si
ce spune: Nu sunt trimis decat la oile cele pierdute ale casei lui Israel.
Ramanem uimiti cand privim pe de afara lucrurile, nu patrunzand in launtrul lor.
Cum, Doamne, puteau spune ucenicii, nu esti trimis decat la oile pierdute ale
casei lui Israel? Dar Tu acum unde esti? Esti
pe alt pamant. Da, noi stim, cand i-ai trimis pe cei saptezeci sa vesteasca,
ne-ai spus: “In calea paganilor sa nu mergeti, in cetate de samarineni sa nu
intrati. Mai curand mergeti la oile cele pierdute ale casei lui Israel”
(Matei 10, 5; Luca 10, 1). Iar acum, Tu spui: Nu sunt trimis decat la oile cele
pierdute ale casei lui Israel. Totusi, acum, esti in partile
Tirului si ale Sidonului. Cum stau lucrurile, care e talcul din toata aceasta
asezare si reasezare, impletire si implinire? Da, pentru ca asa se socotea in
sanul lui Israel, ca Mesia e trimisul lui Dumnezeu pentru Israel. Iar acum
Mantuitorul – o, Doamne, ce pedagogie divina se dezvaluie aici! – pe de o parte
le raspunde lor ca si cum ar fi vorbit in numele fariseilor si al carturarilor
cu care se intalnise putin mai inainte, si dintre care plecase. A iesit de acolo si a venit aici,
in lumea acestora care-s dincolo de Israel, dar Il
cautau.
Extras
dintr-o predică a Părintele Constantin Galeriu
