Ilie Tudor este nascut pe data de 3 martie 1923 si anul acesta va implini 90 de ani. In pofida varstei, se simte inca
"verde", dovedind o energie iesita din comun: vorbeste mult, este febril,
gesticuleaza spontan. Verva sa retorica, punctata cu opinii morale si
politice inedite, ii contamineaza pe musafirii care ii trec pragul casei, motiv
pentru care personajul si-a castigat faima unui autentic "oltean
razvratit". Desi este tatal celebrului rapsod Tudor Gheorghe, nea Ilie nu
se lasa intimidat de popularitatea fiului, a carui glorie o concureaza cu un
destin de exceptie si cu un remarcabil talent literar, publicand poeme crestine
si amintiri din anii detentiei politice, in diverse gazete. Om umblat prin
nenumarate locuri, insa trait o viata intreaga in comuna Podari din judetul
Dolj, dincolo de apa cea repede curgatoare a Jiului, Ilie Tudor a patimit
destule in intreaga sa existenta, dar nu s-a aratat niciodata biruit de
suferinta, nici macar asta-vara, cand - exact de Sfantul Ilie - iubita sa sotie
Stefana a trecut la cele vesnice, lasandu-l singur dupa 55 de ani de
casatorie... Nea Ilie a pus semnul doliului pe fatada casei (unde va sta vreme
de sapte ani, asa cum o cere obiceiul locului) si a luat viata de la capat,
pentru ultima oara... Golul ramas in cele sapte incaperi s-a mutat si in
suflet, desi pensionarul vioi a reusit sa invinga atat pustiul, cat si
tristetea din tarziul vietii. Dupa trei sferturi de veac si mai bine, Ilie
Tudor este inca un martor frenetic si lucid al fiecarei epoci pe care a
trait-o, iar suferinta l-a facut mai intelept, fara sa-si piarda nici simtul
umorului, nici credinta in Dumnezeu. "Cu cat are mai multe de povestit -
sustine venerabilul personaj - cu atat se simte mai viu un oltean!"
Amintiri oltenesti
-
Cum se vede Romania,
nea Ilie, privita din inima Olteniei?
-
Frumoasa, glorioasa si paguboasa!
-
Crezi ca fiul dumitale celebru ar fi de acord cu o asemenea caracterizare?
-
Cand era elev in clasa a V-a, lui Gigi i-a fatat o pisica in palma si asta i-a purtat noroc toata viata,
asa ca m-ar putea contrazice. Noi doi discutam mereu in contradictoriu... Dar
el e creanga, iar eu sunt trunchiul, deci trebuie sa ma creada!
-
Dar Oltenia cum ti se pare astazi, nea Ilie?
- Se cam inmultira tiganii, insa hoti mai sunt si
prin alte parti... Da’ oltenii mei, tot
cu nasul pe sus!
-
Seamana capitalismul de dupa 1989 cu cel pe care l-ai apucat matale inainte de
razboi?
-
Nici vorba! Eu am venit pe lume la sapte luni si de la aceasta amintire mi se
trage prejudecata ca m-am grabit intotdeauna, dar vechea societate romaneasca
nu se pripea, cum fac cei mai multi in ziua de azi.
- Povesteste-mi, te rog, o amintire frumoasa!
-
La o saptamana dupa ce m-am casatorit, a trebuit sa plec in armata si toata
lumea din Podari o caina pe biata nevasta-mea ca si-a luat de barbat un
neispravit. Am reusit sa ma "las la vatra", din motive de sanatate,
foarte repede, asa ca m-am intors in sat cand nimeni nu se gandea, fiindca abia
plecasem. Cand m-a vazut in curte, deja inapoiat, sotia - Dumnezeu s-o
odihneasca in pace, acum! - n-a mai scos un singur cuvant, o zi intreaga, asa
era de uimita si emotionata... N-am sa uit tacerea aceea pana mor si eu!
-
Spre sfarsitul epocii interbelice, Oltenia s-a confruntat cu faimosul fenomen
al Maglavitului, nu-i asa?
-
Nu numai Oltenia, ci intreaga Romanie! Eu am intrat in "Oastea
Domnului" in 1935 si am ramas pana acum. L-am cunoscut personal pe
legendarul Petrache Lupu. Mi-a facut o impresie extraordinara! Cand am ajuns
prima oara la Maglavit, langa el, m-am lasat de fumat brusc, fara sa stiu de
ce... Lumea mai crede inca si astazi, in mod eronat, ca "Oastea
Domnului" ar fi un fel de "secta", ceea ce este o prostie fara
de margini. Noi am fost "iezuitii ortodoxiei", adica am pazit mai
strasnic decat crestinii de rand principiile morale, canonul si dogma!
-
Dupa razboi ce s-a intamplat?
-
Pai, ce-a fost peste tot! Au dat buzna rusii, dupa ei au venit comunistii pe
capul nostru si s-a dus totul de rapa...
-
Mata ce faceai prin anii ‘50?
-
Imi cresteam copiii, ma luptam cu vulpile si cu dihorii sa nu-mi manance
gainile si ma duceam la Bucuresti sa public poezii. In redactie la "Gazeta
Literara" i-am cunoscut inainte de arestarea mea pe Mihai Beniuc si sotia
sa, pe Nina Cassian (care era tot atat de talentata, pe cat era de urata, insa
avea o inteligenta de care te puteai indragosti), pe tanarul Marin Preda si pe
Nicolae Labis, ce era considerat un fel de "Petrache Lupu" al
literaturii acelor ani. Imi amintesc ca Labis mirosea mereu a bautura si purta
camasi cu gulerul murdar, insa era un bucovinean cu suflet de aur! In acea
perioada am mai avut norocul sa-i cunosc personal pe Sadoveanu, pe Arghezi, pe
Demostene Botez... Cand veneam la Podari, in glodurile toamnei sau nametii
iernii, parca soseam pe alta planeta! Insa aici ma asteptau Stefana si copiii,
asa ca ma intorceam ca la o apa buna.
-
Mi se pare uimitor cate persoane faimoase ai cunoscut!
-
Asa ma laud si in fata baiatului meu: ca a mostenit de la mine darul poeziei,
"urechea muzicala" si bucuria de a trai in mijlocul acelei lumi, iar
de la mama-sa - darzenia. Dar asta nu e nimic, pe langa cei pe care i-am
intalnit in puscarie!
Suferintă, solidaritate si credintă
-
Cand ai fost arestat, nea Ilie?
-
In 1958, tarziu fata de altii. Am primit o condamnare de 22 de ani... Am fost
eliberat o data cu toti, in 1964.
-
Pentru ce ai stat in detentie?
-
Cand aveam 14 ani, am facut parte din Fratiile de cruce legionare.
-
Pe cine ai cunoscut in inchisoare?
- Numai oameni unul si unul! Radu Gyr, Nichifor Crainic, printul Alexandru Ghica...
Am stat in
celula luni de zile cu parintele Dumitru Staniloaie. Dormeam fiecare in bratele celuilalt si ne incalzeam
unul pe altul, ca doi frati de cruce... Odata am vrut sa-i dau cojocul meu,
insa mi-a raspuns cu o blandete aproape dumnezeiasca: "Nu te voinici, ca
ai doi copii si nu stii cat mai este de stat aici!...". Pentru mine, anii
de inchisoare au fost o "universitate". Peretii celulei erau zgariati
cu poemele lui Radu Gyr, Nichifor Crainic ne tinea prelegeri de filosofie si
istorie politica, iar parintele Staniloaie oficia toate slujbele dupa calendar,
pe langa faptul ca ne spovedea regulat. Toate astea nu pot sa le uit pana intru
in pamant.
-
Nu ai traversat nici un moment dramatic, de cumpana?
-
Ba da! In 1961, m-au chemat la ancheta si un satrap mi-a inmanat certificatul
de deces al baiatului meu... M-am intors in celula alb ca varul, mut de durere
si disperare, dar parintele Staniloaie mi-a spus sa ma rog cu putere la
Dumnezeu, ca sa-mi dea un semn, iar el mi-a facut slujbe in fiecare zi. Dupa o
saptamana, l-am visat pe Gigi, asa cum nu-l vazusem de trei ani. Venea
printr-un lan de grau verde, ingropat pana la brau, facandu-mi semne cu bratele
ridicate. Mi-a strigat in vis, zambind: "Tata, nu sunt mort, uite-ma, sunt
viu!". Cand m-am intors acasa, dupa eliberare, exact asa l-am regasit pe
fiul meu! Era intr-un lan de grau, la marginea satului, si mi-a facut semne cu
bratele, alergand spre mine... Se poate uita asa ceva, chiar si dupa o viata
intreaga?!
-
Cred ca nu ti-ai fi inchipuit, atunci, ca vei apuca si caderea comunismului!
- Niciodata nu mi-am pierdut speranta! Imi
amintesc ca ii spuneam baiatului meu, cu doar doua-trei luni inainte de
Revolutie: "O sa se aleaga praful si pulberea, tine minte!".
La timpul prezent
-
Cum ai trait schimbarea epocilor, nea Ilie?
-
Dupa Decembrie ‘89 au venit romanii din sat, m-au luat pe sus si m-au dus la
Primarie. Asa m-am trezit primar peste noapte, insa n-am rezistat decat doua
luni ca eu nu eram cu Iliescu...
-
Esti dezamagit de tot ceea ce s-a petrecut dupa aceea?
-
Pentru mine, moartea lui Corneliu Coposu a insemnat disparitia ultimului
politician adevarat. Ma intreb ce le-ar spune acum colegilor de partid daca
s-ar scula din mormant. Votai si eu "schimbarea" in ‘96, ca tot
olteanul cu scaun la cap, dar sunt profund deceptionat atat ca om, cat si ca
roman...
-
A cui crezi mata ca este vina?
-
A guvernului, desigur, dar si a Opozitiei! Politicienii nostri nu stiu sa se
retraga la timp... E o adevarata arta sa lasi o amintire frumoasa in urma ta!
- Cand te gandesti la viitor, esti pesimist, nea
Ilie?
- Nici vorba! Romanii au trait rele mult mai mari,
iar eu nu mi-am pierdut optimismul, nici cand ma bateau in puscarie, darmite acum!
Mi-e mai urat de cand am ramas singur, fiindca Stefana mea avea o mandrie
sanatoasa, stia sa se bucure de copii si de viata, iar pe mine tocmai asta ma
ajuta. Dar ma uit tot inainte, chiar daca mi se mai impaienjenesc ochii de
lacrimi... Pe mine, nadejdea nu m-a mintit niciodata!
Marius PETRESCU
