Duminica a XIX a după Rusalii-Iubirea vrăjmaşilor (Lc 6, 31-36)

Într-o lume bulversată, care a pierdut demult coordonata pământ–cer, Sfânta Evanghelie citită azi, vine să ne reamintească un mic amănunt pe care poate l-am trecut cu vederea în practica vieţii noastre. Iubirea vrăjmaşilor. Sună extrem de ciudat iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut nimic nădăjduind şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt; că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi (Lc 6, 35).
Acest text aruncă practic în aer multe din princiipiile după care ne trăim vieţile. Putem accepta multe din rigorile credinţei noastre, dar să ne iubim vrăjmaşii parcă este prea mult. Ajungem greu la faza de a ierta pe cei ce ne greşesc, însă de acolo şi până la a iubi pe vrăjmaşi e cale lungă. Şi totuşi avem un exemplu în persoana Mântuitorului care a iubit până la capăt întreaga omenire. Aceeaşi omenire trebuie să o iubim şi noi şi pentru ea trebuie să simţim aceeaşi durere, ca pentru propria noastră fiinţă. Nimic din ceea ce este omenesc nu ne este străin, iar calea de la virtute la păcat este adeseori atât de mică. Aceste taine erau cunoscute de martirii noştri care au demonstrat în condiţii adeseori de neimaginat că sufletul pătruns de Duhul lui Dumnezeu poate trece peste multe ajungând la starea de împăcare unde nu mai avem duşmani.Viaţa demonstrează adeseori că noi suntem propriul duşman. Un astfel de mărturisitor a fost părintele Adrian Făgeţeanu, care la 27 septembrie a trecut la cele veşnice. Să asultăm povestea vieţii lui din care putem învăţa că omul dacă doreşte se poate ridica din orice necaz. A primit şi a executat 12 ani de temniţă în general pentru uneltire împotriva regimului (prima oară carlist, iar apoi cel comunist), trecând prin mai toate temniţele vremii inclusiv Canal. A păstrat în toţi acei ani un comportament demn de adevărat ostaş a lui Hristos. Este ciudat cum lucrează Dumnezeu, adeseori fără ca noi să pricepem. Drumul pe care părintele a dorit să păşescă în tinereţe nu a fost drumul altarului. A studiat dreptul, deşi provenea dintr-o familie preoţescă şi a crescut aproape de altar. A intrat în barou însă pentru puţină vreme deoarece avocatura nu-l atrăgea. A preferat să se prezinte la examen pentru un post în cadrul poliţiei, şi a cerut repartiţie în Fălticeni, unde în scurt timp ajunge şeful biroului de siguranţă, cu atribuţiile cunoscute.
Deşi avea simpatii legionare nu a intrat în Garda de Fier, iar în timpul guvernului legionar pierde şefia biroului pe care îl conducea. Va fi arestat la scurtă vreme după presupusa rebeliune legionară sub învinuirea de a fi ajutat membrii mişcării. Va fi eliberat de Antonescu şi trimis pe front în linia întâi unde va fi grav rănit. Este lăsat la vatră, însă greutăţile prin care a trecut îl schimbaseră pe tânărul ofiţer al fostei siguranţe. Se înscrie la Facultatea de Teologie unde desfăşoară numeroase acţiuni anticomuniste alături de studenţii teologi. Se călugăreşte primind numele de Adrian (numele de botez era Alexandru). La scurtă vreme vine la Bucureşti unde se înscrie la Filosofie, dar nu va apuca să finalizeze studiile. Tot în această perioadă se va apropia de Rugul aprins (format din numeroşi teologi şi oameni de cultură) unde va întâlni pe vrednicul părinte Sandu Tudor, un alt mucenic al românilor ortodocşi, şi care îl va sprijini mult în devenirea sa. Va fi din nou arestat atât el cât şi ceilalţi membri ai Rugului aprins şi întemniţat. A primit şase ani de temniţă. Eliberat în 1956, apoi arestat din nou în 1958 tot pentru activitatea de al Rugul aprins, cosiderat focar de idei reacţionare. A mai primit 6 ani de închisoare. La eliberare a slujit în mai multe mănăstiri în special la Antim-Bucureşti. Se retrage în anul 2003 la schitul Locurele unde a găsit liniştea pe care a căutat-o.
Părintele Adrian rămâne un exemplu de slujire şi de pocăinţă într-o perioadă grea şi fără prea multe repere morale. A rezistat datorită credinţei sale şi încrederii în vitalitatea neamului românesc pe care l-a reprezentat cu cinste. Este un fapt demn de menţionat: aproape toţi cei care au mărturisit pe Hristos în temniţele comuniste au primit ca dar viaţă lungă. Părintele împlinea anul acesta 99 de ani. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii săi.

Preot Tudor BUDEANU