Simbolismul salciei

În gândirea primară creştină simbolismul salciei este întâlnit mai întâi în scrierile Păstorului Hermas. Iată ce spune Hermas în una din viziunile sale : "Păstorul mi-a arătat o salcie mare care era aidoma unui acoperiş ce proteja un deal şi o câmpie, iar la umbra acestei salcii au venit toţi oamenii care au fost chemaţi în numele Domnului". Tuturor celor veniţi la umbra salciei, Arhanghelul Mihail le dă câte o ramură de salcie pe care fiecare credincios trebuia să o dea înapoi pentru a fi grefată din nou pe copac. Majoritatea ramurilor restituite erau pe jumătate uscate, ceea ce arată gradul de pocăinţă. Doar ramurile înapoiate de martiri aveau o înfăţişare ciudată, care depăşeşte natura salciei : "în cele din urmă, ei (martirii n.n.) au înapoiat ramurile lor care erau verzi şi acoperite cu muguri noi, iar pe muguri era ceva ce avea înfăţişarea unui fruct. Iar cei care se aflau în această situaţie, au fost nespus de bucuroşi, iar îngerul era plin de bucurie din pricina lor, si păstorul s-a bucurat şi El".
Pentru Hermas se ridica însă întrebarea, căreia, de altfel, el însuşi îi dă glas: "Doamne, cum vor putea aceste ramuri veştejite să dea noi mlădiţe". Răspunsul vine neîntârziat: "Acest copac este o salcie, iar natura ei este iubitoare de viaţă". Acest copac, o salcie cosmică, este simbolul puterii vitale implantat în pământ prin întruparea lui Dumnezeu. "Căci copacul acesta mare care acoperă dealurile şi câmpiile şi într-adevăr întregul pământ este Fiul lui Dumnezeu care este propovăduit până la marginile pământului, iar oamenii care stau la umbra sa sunt cei care au auzit mesajul său şi au crezut în El". Toate ramurile participă la puterea sa dătătoare de viaţă, chiar şi acelea pe jumătate uscate încep să dea frunze din nou, datorită puterii acestui copac cosmic care aruncă mlădiţe din apele veşnice: "Căci Dumnezeu care a plantat acest copac doreşte ca toţi cei care au primit ramurile sale să trăiască, iar eu nădăjduiesc că aceste ramuri, atunci când au primit umezeala şi au băut apa, să aibă o nouă viaţă".Cât priveşte ramurile martirilor, care nu numai că sunt verzi dar au şi fruct, trebuie să le explicăm sensul în contextul ideii că salcia este un copac "distrugător de rod". Martirii sunt de fapt cei care, învingând puterea celui rău şi a morţii, au progresat dincolo de natura umană păcătoasă, aducând roade. Aceştia sunt cei care vor fi încoronaţi cu coroane de palmier, după cum ne spune Hermas. Ei au devenit "ramuri de salcie purtătoare de rod" ale copacului divin, care este Hristos. Această metaforă poate fi înţeleasă la adevărata valoare numai dacă avem în vedere credinţa greacă păgână referitoare la salcie.
Pornind de la Hermas, scriitorii creştini de mai târziu vor prezenta salcia ca fiind un simbol autentic creştin : "Căci salcia, spune Eusebiu, cu verdele ei veşnic şi cu vigoarea tânără a creşterii sale este un simbol al bogăţiei acelui izvor de apă spirituală ce izvorăşte în Biserica Logosului". Iar Cassiodor, comentând acelaşi text din Isaia, adaugă : "Sălciile sunt copaci ce cresc pe malurile râurilor şi acolo dau viaţă celui mai proaspăt verde, şi chiar dacă cineva taie mereu o parte din rădăcină şi o îngroapă în pământul umed, ea va arunca imediat rădăcini proaspete. Cu aceste sălcii trebuie să comparăm sufletele sfinte şi credincioase, care, după cum spune Isaia, aruncă mlădiţe ca sălciile de pe malurile pâraielor"
Prin urmare, pentru puterea ei regeneratoare de viaţă salcia a fost asemuită lui Hristos. În acelaşi timp, ea este şi un simbol al credinciosului creştin, a celui care a primit noua viaţă prin baia botezului şi care, spre deosebire de salcia distrugătoare de rod, dă roade. Iată ce spune în acest sens şi Fericitul Ieronim : "Iar apoi profetul îi compara pe cei care s-au renăscut prin baia botezului cu plantele nou înverzite şi cu salcia (s.n.), care aruncă mlădiţe pe marginea apei curgătoare. Căci aceasta salcie dă rod, iar aceasta este contrar naturii sale obişnuite, căci de obicei salcia este fără de rod, iar cel care mănâncă din sămânţa ei devine el însuşi neroditor".
Paralel cu acest simbolism transfigurat care compară salcia cu Hristos şi mlădiţele ei cu credincioşii creştini, întâlnim în literatura creştina folosirea salciei ca simbol al eternităţii sau al nevredniciei spirituale. "Sălciile, spune Fericitul Augustin, sunt copaci neroditori, iar in acest pasaj al Psalmului (136, 2) ele sunt descrise ca şi cum nimic bun nu vine de la ele, deşi în alte părţi ale Sfintei Scripturi nu este aşa. În acest pasaj, continuă el, trebuie să înţelegeţi că sălciile reprezintă copaci neroditori, care de altfel cresc din abundenţă pe apele Babilonului. Aceşti copaci reprezintă persoane lacome, zgârcite şi neroditoare în orice fapte bune, cetăţenii Babilonului şi copacii din ţinutul înconjurător, hrăniţi de plăcerile după lucrurile pământeşti ce curg din abundenta în jurul lor" . O idee asemănătoare este susţinută şi de Prosper de Aquitanj "Salciile care sunt udate de râurile Babilonului dar care încă nu a nici un rod, sunt un simbol al acelor suflete sterile care sunt hrănite plăcerile acestei lumi şi rămân neroditoare în virtute. În acestea putere seminală a Cuvântului divin nu poate pătrunde; ele sunt pur şi simplu incapabile de a primi cuvântul lui Dumnezeu".
Aceasta interpretare augustiniană a salciei va fi vehiculată de foarte mulţi teologi apuseni, mai ales din perioada carolingiană. Punctul culminant al dezvoltării acestei interpretări îl reprezintă Richard de St. Victor care, în lucrarea sa Alegorii mistice, dezvoltă o întreagă "psihografie" a sterilităţii spirituale.
În tradiţia patristică a Bisericii răsăritene salcia va primi sensuri nebănuit de profunde. Ea va deveni simbol al fecioriei, iar caracteristica ei de a fi "distrugătoare de rod", o preînchipuire a morţii mistice care, prin renunţarea la perpetuarea vieţii pământeşti, supusă morţii tinde spre dobândirea puterii cereşti de procreare. Cei feciorelnici şi cele feciorelnice participă de pe acum la viaţa îngerească, acea stare în care sufletul este preamărit, iar trupul devine transparent. Despre aceasta stare, Sf. Grigorie de Nazianz spune că are un loc în bine-întemeiata cetate a cerului.
Sufletul se poate ridica spre ea numai dacă moare pentru trup şi astfel el va fi, într-un sens extrem de profund, "distrugător de rod". Salcia ajunge din nou un simbol al castităţii care, murind devine veşnic roditoare. "Moartea şi viaţa se împreuna. Tensiunea dialectică descoperită de vechile mituri îmboboceşte pentru a face să crească floarea adevărului creştin". Vorbind despre sărbătoarea corturilor, Origen spune că "salcia, împreună cu plopul, sunt copaci ai castităţii". Acelaşi lucru îl afirmă atunci când comentează textul din Isaia 56, 5. Aici însă adaugă că salcia este un simbol al castităţii atât pentru cei feciorelnici, cât şi pentru "dragostea căsătorită care este cu desăvârşire pură". Metodiu păstrează acelaşi fir de gândire : "în Sfânta Scriptură salcia este tratată ca simbol al castităţii". După Metodiu, adevăratul creştin, pentru a participa la sărbătoarea lui Hristos, trebuie să-şi înfrumuseţeze "cortul" sau cu ramuri de salcie "căci salcia întruchipează în sine însuşi numele virtuţii, puritatea celui feciorelnic. Cum am putea, se întreabă el, să intrăm în această sărbătoare a lui Hristos dacă nu ne înfrumuseţăm corturile noastre cu ramurile acelui binecuvântat copac divin, puritatea ?". "Deoarece la noua creaţie ce nu are sfârşit nu poate participa nici un om care este găsit fără podoaba ramurilor de salcie ".
Se observă aici o transfigurare completă a vechiului simbol al salciei în lumina noii creaţii săvârşită de Hristos prin întruparea, moartea şi învierea Sa. Astfel, salcia devine simbolul acelei "bios agnos" care la rândul ei nu este decât o prefigurare a vieţii de preamărire în sălaşurile veşniciei după care toţi creştinii tânjesc deopotrivă. Creştinii care au realizat starea cerească de desăvârşire sunt denumiţi de Rupert de Deutz: " Ei sunt sălcii care nu au fruct şi totuşi prin har numai au săltat spre verdeaţa patriei lor veşnice".
Punctul culminant al simbolismului creştin legat de salcie este însă legat, aşa cum era şi de aşteptat, de taina cea mai presus de toate a fecioarei Maria, taina mamei care a ales fecioria şi care a conceput mai presus de fire, viaţa, pe Hristos cel întrupat. Iată ce spune în acest sens Albertus Magnus: "Ea (salcia n.n.) este numita salix deoarece sare, adică creste foarte repede şi ni se spune ca sămânţa ei, dacă este băută, produce sterilitate. Acest lucru a fost împlinit în Preamărita Fecioara căci ea a ales fecioria şi astfel a ales viaţa cea fără rod, dar după cum salciei îi place să crească pe malul râurilor, tot aşa şi Preamărita Fecioară a înflorit lângă apele harului şi ale darurilor cereşti. Şi, după cum salcia este un semn al castităţii, tot la fel şi ea plină de castitatea rece, pentru sămânţa ei, care este Fiul lui Dumnezeu, prin mesajul său îi face pe mulţi neroditori în fructul trupului chemându-i la o viaţă de feciorie".
Am făcut această scurtă incursiune în simbolismul salciei pentru a arăta că tinerele mlădiţe de salcie care sunt aduse în biserică pentru a sărbători în fiecare an triumfala intrare în Ierusalim a Mântuitorului aduc cu ele învăţături, sensuri şi simboluri ce trebuiesc ştiute. Folosirea în cult a salciei nu este doar o simplă acomodare la mediu, ci îşi are bogăţia ei, funcţia ei simbolică în viaţa rituală a Bisericii creştine. Astfel, ramurile de salcie, care odinioară umbreau porţile întunecate ale lipsei de speranţă, ale morţii, ale Infernului, sunt acum ramuri de bucurie ale vieţii celei veşnice, ale vieţii pure luate din "copacul îndumnezeitor şi binecuvântat".
Ca simbol al adevărului creştin, salcia ne învaţă că adevărata Putere de viaţă este în noi înşine ; că noua ne revine să adăpăm această viaţă din nemuritoarele izvoare ale "apei vieţii" care este Hristos şi Biserica Sa, şi astfel să ajungem să trăim prin noi înşine, cu puterea raiului, adevărata noastră menire, aceea de a fi fii ai vieţii, ai lui Dumnezeu, ai "Celui ce Este".

Prof. Dr. Remus RUS

Extras din articolul Salcia: simbolul mortii si al vietii, postat pe http://www.crestinortodox.ro/paste/florii/salcia-simbolul-mortii-al-vietii-71043.html