Gheronda, mulţi ne condamnă că ne preocupăm prea mult de cele cereşti şi le nesocotim pe cele pământeşti. Ce am putea să le răspundem?
Arhimandritul Epifanie/ Pascal se întreba: „Dacă aş rezolva toate problemele vieţii, toate, fără excepţie – economice, biologice, naturale, chimice – şi nu rezolv una singură, cea a morţii, cum mă va putea ajuta aceasta înaintea morţii? Nicicum. Şi dimpotrivă: dacă dezleg numai problema morţii, ignorarea tuturor celorlalte probleme va putea constitui o piedică în calea morţii? Nicidecum. Deci, ce am de făcut?,” se întreba el în continuare. „Să rezolv problema morţii. Preocupă-te, omule, să soluţionezi această problemă. Şi, dacă izbuteşti, ai aflat totul. Există ceva mai rău decât necredinţa şi moartea? Nu există. Scara se opreşte acolo.” Dacă dezlegi problema morţii, afli totul. Acesta este cel dintâi lucru la care trebuie să se gândească omul. Pentru că atunci când câştigăm toată lumea, spune Biserica, „în mormânt ne sălăşluim, unde la fel sânt împăraţii şi săracii.” Nu spune nimeni să arătăm o desăvârşită nepăsare pentru cele materiale, însă grija noastră faţă de acestea trebuie să fie pe locul doi: „Ci căutaţi mai întâiŭ împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.” /Mat. 6:33/
SĂ NU PIERDEM RAIUL
Arhimandrit Epifanie/ Dacă suntem alipiţi şi de cel mai neînsemnat lucru, ne pierdem liniştea. Slobozi să fim, aşadar, de cele trecătoare. Să nu ne lipim de nici un bun pământesc, ci numai de Domnul nostru şi de Împărăţia lui cea nestricăcioasă.
Numai în al doilea rând să dăm importanţă bunurilor materiale, pe primul loc să le punem pe cele duhovniceşti. În vremurile de odinioară, atleţilor care biruiau la jocuri li se punea pe creştet o cunună din frunze de măslin. Astăzi, sportivii primesc milioane. Noi nu vom primi o cunună din frunze de măslin sau de dafin, care se vor ofili. Nici milioanele şi nici miliardele de bani nu aduc fericirea, oricât ne-ar face viaţa mai comodă. Însă, şi dacă s’ar presupune că ar aduce comoditate şi fericire, aceasta nu ar dura mai mult de 20 până la 100 de ani – cât poate dura o viaţă de om. Mai mult de anii aceştia nu ne putem bucura, orice am face. Bunurile pe care „au gătit Dumnezeu celor ce iubesc pre dânsul” /Lc. 12:19/ sânt menite unei veşnicii fără de sfârşit. Să nu pierdem raiul, alipiţi fiind de bunurile materiale!
Extras din lucrarea: „Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”- Arhimandrit Epifanie Theodoropulos, Ed. Predania, Bucureşti 2010