Fraţi creştini
Ne apropiem cu paşi repezi de Postul Mare, amintindu-ne de momentul judecăţii finale.Ştim din Sfintele Evanghelii că acest moment este inevitabil.Apoi mai ştim că judecata lui Dumnezeu va fi solemnă, unică, dreaptă, universală(vor participa toate neamurile pământului, toţi oamenii de la Adam şi până în acel moment) Despre acest eveniment crucial în istoria omenirii ne vorbeşte mitropolitul Augustin:
Când va veni acea zi din
urmă, se va face despărţire! Precum ciobanul în fiecare seară, când îşi
întoarce turma, – am văzut lucrul ăsta cu ochii mei – pune într-o parte oile şi
într-alta caprele, aşa ne va despărţi şi pe noi, oamenii, Hristos. Va lua o
sită şi ne va cerne; şi tot ce este netrebuincios va merge în foc, tot ce
este grâu va merge în hambar. Va despărţi
omenirea în două mari tabere: una va fi a drepţilor, iar alta, a păcătoşilor.
Şi păcătoşilor, care vor merge în stânga Lui, Hristos le va spune cuvinte
înfricoşătoare: „Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic
care este pregătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25, 41). Auziţi
ce zice? Blestem, „blestemaţi”! Cine? Cei care nu au urechi să audă şi inimi
să simtă cuvintele lui Hristos, cei care nu varsă o lacrimă pentru păcatele
lor, cei care nu păzesc poruncile şi mai ales porunca iubirii. Acestora,
blestem, şi de-a dreptul, fără echivoc, le-a spus că nu vor avea parte de
milă: „Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic…”. Eu, fraţii mei, sunt un păcătos şi mă tem de
iad. Voi sunteţi sfinţi şi nu vă temeţi? Există suflet nemuritor şi un Judecător
care ne va judeca sufletul în ziua judecăţii. Şi atunci Hristos va spune un
cuvânt pe care nu l-a spus nicicând altădată. El care a fost numai dragoste
şi iertare şi până şi pentru răstignitorii Săi a zis: „Părinte, iartă-le
lor” (Luca 23, 34), acum este Acelaşi, venind din cer şi spunând înaintea
întregii lumi: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic
care este pregătit diavolului şi îngerilor lui”. Acest blestem duce la
iad. Dar ce este iadul? Este o pedeapsă. Ce pedeapsă? Trei lucruri este iadul:
primul, despărţire, al doilea, pedeapsa veşnică şi al treilea, sălăşluire
împreună cu demonii. - Despărţire. Ce fel de despărţire? Tremură femeia
să nu se despartă de bărbat, tremură bărbatul să nu se despartă de
femeie, tremură mai înainte de toţi mama să nu se despartă de copil. Nimeni
nu poate să trăiască fără persoane iubite. Trăim prin iubire: trăim pentru
că există persoane care ne iubesc. Dacă va lipsi iubirea lor, viaţa devine de
netrăit. Însă mai mult şi decât mamă, şi decât tată, şi decât toţi este Dumnezeu,
pricina şi izvorul a tot binele. Dacă despărţirea de oamenii iubiţi face
viaţa de netrăit, cu atât mai mult despărţirea de Dumnezeu! Să nu ne despărţim
de Dumnezeu! Pentru că asta înseamnă iad. – Apoi, acest iad este pedeapsă
veşnică. Nu este o pedeapsă de câteva zile, de câteva săptămâni, nici de
câţiva ani. Cum să o descriu? Un mare poet al Apusului a făcut o icoană, ca
să ne ofere o idee despre veşnicie. Închipuiţi-vă, zice, o mare. Şi, apoi, o
pasăre misterioasă care vine din vreme în vreme, cum vin în fiecare an berzele,
iar în fiecare iarnă rândunelele – acum, se apropie vremea în care ne vor
veni. Însă această pasăre a veşniciei, imaginaţi-v-o că vine nu după un an,
ci după o mie de ani. Şi imaginaţi-vă că ia anul acesta o picătură din această
mare. Şi, apoi, după o mie de ani, că ia o a doua picătură. Şi, apoi, după o
altă mie de ani, că ia a treia picătură… Câţi ani, câte milioane şi zeci de
milioane trebuie să treacă până când pasărea va lua şi ultima picătură din
mare? Matematicienii zic că
va veni ceasul şi clipa în care pasărea va lua cu pliscul ei şi ultima picătură.
Da, se termină şi marea şi râurile. Dar veşnicia? O, veşnicia! De aceea
este înfricoşător cuvântul: „Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în
focul cel veşnic …”. – În sfârşit, iadul nu este doar despărţire de Dumnezeu
şi pedeapsă veşnică; iadul este şi sălăşluire împreună cu demonii. Femeia
rabdă lângă un bărbat hulitor şi mitocan, rabdă bărbatul lângă o femeie
răufăcătoare şi stricată, rabdă tatăl atunci când are copii obraznici,
rabdă cel ce e obligat să trăiască împreună cu cei răi. Cine a făcut închisoare?
În anii grei, toţi dintre noi care au fost arestaţi şi aruncaţi în temniţe
şi în lagăre erau obligaţi să trăiască împreună cu tot felul de criminali.
Cum să nu sufere cineva în astfel de medii, cum le-a descris rusul Dostoievski,
în lucrarea sa «Ocnele»! Aşadar, vrei lângă tine un tovarăş bun. Însă acolo,
în iad, cine îţi va ţine companie? Demonii! Cele mai oribile şi scârboase
din toate fiinţele. Astfel va fi iadul, fraţii mei, unde vor fi aruncaţi cei
blestemaţi în focul cel veşnic. *** Credem acestea? Nu! Generaţia noastră
necredincioasă şi stricată le consideră minciuni! Ne aflăm în anii necredinţei.
În anii de demult, bunica spunea nepotului ei: Copilaşul meu, să nu spui
minciuni, că te vei duce în iad… Preotul analfabet spunea turmei lui: –
Luaţi aminte, nu furaţi, nu necinstiţi, nu ucideţi, că vă veţi duce în iad… Le
era frică de iad. Şi pământul era un rai. Din clipa în care am încetat să ne
temem de dumnezeiescul tribunal şi am chicotit şi am crăpat de râs şi
am izgonit din sufletul nostru marile adevăruri despre rai şi iad, de
atunci acest pământ s-a transformat în iad. Nu vrei să auzi de iad? Iată iadul! Şi nu te temi de
iad? Iadul, însă, vine. Vine veşnică pedeapsă pentru toţi câţi au păcătuit
în această lume a păcatului. Dar în faţa iadului cum de mai există dispoziţie
şi chef, încât unii să danseze şi să se distreze, iar alţii să înjure şi să
necinstească? Nu, fraţii mei! Să trăim după Dumnezeu, să trăim după Evanghelie.
Să ne pregătim dinainte sufletele noastre. Şi vă doresc ca Dumnezeu să
ne învrednicească să ajungem în Marea Săptămână şi să sărbătorim Cinstitele
Patimi ale Domnului şi slăvita Lui Înviere. Amin. (SURSA: “Ne vorbeşte părintele Augustin, Mitropolitul
de 104 ani”, vol. 2)
Sursa: http://www.ortodoxism.com/predici/predica-la-duminica-infricosatei-judecati.html
Sursa: http://www.ortodoxism.com/predici/predica-la-duminica-infricosatei-judecati.html