DUMINICA FIULUI RISIPITOR



Duminica XXXIV de la Rusalii   
  A fiului risipitor

Fraţi creştini
Am intrat într-o nouă perioadă a anului bisericesc, perioada Triodului care prin duminicile sale speciale ne introduc în dimensiunea eroică a credinţei noastre, adică în postul mare.Spun dimensiune eroică, deoarece postul înseamnă jertfă, înseamnă reitinerarea acelor vremuri în care Biserica era oprimată şi a reuşit prin dârzenie să reziste peste veacuri. Aceste prime duminici din Triod ne îndeamnă să ne venim în sine asemenea filui risipitor, adică să încercăm să realizăm singuri  pe unde suntem în viaţa duhovnicească. Venirea în sine , sau întoarcerea minţii acasă, la valorile creştine este prima etapă a pocăinţei. Ne dăm seama că ceea ce am făcut nu e bine şi ne propunem să modificăm ceva în viaţa noastră. Toate acestea nu rămân la faza de proiect ci întoarcerea este reală şi poate în acealaş timp dureroasă. De această convertire făcută cu durere în suflet pentru ezitările pe care le-am avut în decursul vieţii, avem nevoie fiacare dintre noi.Trebuie să avem mereu speranţa în suflet că vom fi reprimiţi ca fii, ca moştenitori.
Sfântul Ioan  Gură de Aur, spunea în cuvântarea lui la această duminică :
Omul nu trebuie să deznădajduiască pentru păcatele sale. Când noi ştim că suntem păcătosi, nu trebuie nici să deznădăjduim, nici să fim usuratici la minte si lenesi, căci amândouă acestea ne-ar duce la pieire. Adică deznădăjduirea ne împiedică de a ne scula din căderea în pacate, iară uşurătatea minţii face, ca si cei ce stau, să se poticneasca şi să cadă. Aceasta, aşadar, ne răpeşte binele pe care îl posedăm, iară aceea, adica deznădăjduirea, nu ne lasă a ne elibera de relele sub care noi suspinăm.
Fiul risipitor ajunge să conştientizeze păcatul atunci când se afla în lipsuri .Nu a simţit nici o remuşcare atunci când trăia în desfătări. Foamea e un bun bucătar şi se pare că şi un bun pedagog.Tânărul aflat în cel mai greu moment al vieţii vede greşala făcută şi viaţa amarnică pe care o duce. Simte că e nevrednic de iertare, dar totuşi porneşte cu speranţă şi curaj să se întâlnească cu tatăl său. Este de menţionat că tatăl era într-o continuă aşteptare.
Fiul cel mic primeşte iertarea şi nu doar atât; primeşte şi ceea ce nu a îndrăznit să ceară. Este reprimit ca fiu. Inelul şi haina scumpă aşteptau demult să fie dăruite. Trebuia doar să vină şi să ceară , să regrete sincer ceea ce a făcut.
La aceeaşi întorcere suntem chemaţi şi noi. Tatăl ceresc a pregătiti pentru noi şi haina de nuntă şi ospăţul. A înjunghiat nu un viţel, ci a  jertfit pe însuşi Fiul Său. Trebuie doar să vrem să ne întoarcem. Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamă:  să nu deznădăjduiţi, ci sa avem nădejde tare la Dumnezeu, să gândim la noianul cel nemăsurat al harului Său şi al iubirii de oameni, să ne scăpăm de constiinta cea rea şi, cu toata râvna şi osardia, să ne sârguim la fapta cea buna, făcând pocainţa sincera şi serioasă; pentru ca noi încă de aici să lepădăm toate păcatele cele săvârşite, ca să ne putem înfăţişa la scaunul judecăţii lui Hristos şi să dobândim împărăţia cea cerească, căreia fie ca noi toţi să-i fim părtaşi prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt se cuvine cinstea şi mărirea, acum şi în vecii vecilor! Amin