CÂNTAREA a V a ŞI a VI a
Cântarea a 5-a
Irmosul:
Dis-de-dimineatã,
Iubitorule de oameni, mã rog lumineazã-mã
si mã îndrepteazã la poruncile Tale,
si mã învatã, Mântuitorule,
sã fac voia Ta.
(de douã ori)
În noapte viata mea mi-am petrecut pururea;
cã întuneric s-a fãcut mie si negurã adâncã
noaptea pãcatului;
ci ca pe un fiu al zilei
aratã-mã pe mine, Mântuitorule.
Lui Ruben asemãnându-mã eu, ticãlosul,
fãcut-am sfat necuvios
si cãlcãtor de lege asupra lui Dumnezeu celui înalt,
întinându-mi patul,
precum acela pe al tatãlui sãu.
Mãrturisescu-mã Tie, Hristoase Împãrate;
pãcãtuit-am,
pãcãtuit-am ca mai înainte fratii lui Iosif,
vânzând rodul curãtiei si al întelepciunii.
De cei de un sânge a fost dat,
a fost vândut în robie dulcele suflet,
cel drept,
spre închipuire a Domnului;
iar tu, suflete,
cu totul te-ai vândut rãutãtilor tale.
Lui Iosif cel drept si mintii lui celei curate,
urmeazã ticãlosule si neiscusitule suflete,
si nu te desfrâna cu pornirile cele nebunesti,
fãcând fãrãdelege pururea.
De s-a si sãlãsluit în groapã oarecând Iosif,
Stãpâne Doamne,
dar spre închipuirea îngropãrii
si al scuipãrii Tale a fost aceasta;
iar eu ce-Ti voi aduce Tie întru acest chip vreodatã?
Auzit-ai de cosul lui Moise, suflete,
cel purtat de apele si de valurile râului,
cã a fost pãzit de demult ca într-o cãmarã,
scãpând de fapta cea amarã a voii lui Faraon.
De ai auzit, ticãlosule suflete,
de moasele ce ucideau oarecând partea bãrbãteascã,
cea nevârstnicã,
suge acum întelepciunea ca marele Moise.
Nu ti-ai omorât mintea lovind-o,
precum marele Moise pe egipteanul,
ticãlosule suflete;
si cum te vei sãlãslui, spune-mi,
în pustietatea patimilor prin pocãintã?
În pustietãti a locuit marele Moise.
Vino dar, suflete, de urmeazã vietii lui,
ca sã te învrednicesti a vedea si arãtarea lui Dumnezeu
cea din rug.
Toiagul lui Moise te închipuieste, suflete,
care a lovit marea si a închegat adâncul,
cu însemnarea dumnezeiestii Cruci;
prin care vei putea si tu sã sãvârsesti lucruri mari.
Aaron a adus lui Dumnezeu
foc fãrã prihanã, fãrã viclesug;
iar Ofni si Fineas,
ca si tine suflete,
au adus lui Dumnezeu
viatã strãinã si întinatã.
Greu la minte m-am fãcut, Stãpâne,
ca si Faraon cel cumplit;
Ianis si Iamvri la suflet si la trup,
cufundat cu gândul!
Ci ajutã-mi mie, Mântuitorule.
Cu lut mi am amestecat gândul, eu ticãlosul.
Spalã-mã, Stãpâne, în baia lacrimilor mele,
mã rog Tie,
albã ca zãpada fãcând hainatrupului meu.
De voi cerceta faptele mele,
Mântuitorule,
mã vãd pe mine însumi întrecând pe tot omul cu pãcatele;
cã întru cunostintã gândind am gresit,
iar nu întru necunostintã.
Crutã,
crutã, Doamne, zidirea Ta.
Pãcãtuit-am,
iartã-mã,Cel ce esti însuti din fire curat,
cãciafarã de Tine nimeni altul nu este fãrã patã.
Pentru mine ai luat chipul meu,
Dumnezeu fiind;
arãtat-ai minuni vindecând pe cei leprosi
si întãrind pe cei slãbãnogi;
ai oprit curgerea de sãnge,Mântuitorule,
celei ce s-a atins de poalele Tale.
Celei ce avea curgere de sânge urmeazã,
ticãlosule suflete,
nãzuieste,
tine-te de poalele lui Hristos,
ca sã te izbãvesti de bãtãi
si sã auzi de la Dânsul:
credinta ta te-a mântuit!
Celei gârbovite urmeazã,
o suflete!
Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus,
ca sã te îndreptezi,
sã umbli drept în cãile Domnului.
Desi esti fântânã adâncã,Stãpâne,
izvorãste-mi ape din preacuratele Tale vine.
Ca bând, ca si Samarineanca,
sã nu mai însetez.
Cã izvoare de viatã izvorãsti.
Siloam sã-mi fie mie lacrimile mele,
Stãpâne Doamne,
ca sã-mi spãl si eu luminile sufletului
si sã Te vãd cu gândul pe Tine,
Lumina cea mai înainte de veci.
Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu neasemãnatã dragoste,preafericitã,
dorind sã te închini lemnului Crucii,
te-ai învrednicit de dorire;
învredniceste-mã si dar pe mine,
sã dobândesc slava cea de sus.
Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.
Repejunea Iordanului trecând-o,
ai aflat odihnã,
fugind de plãcerea trupeascã cea cu durere;
din care si pe noi, cuvioasã,
scoate-ne cu rugãciunile tale.
Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca pe un pãstor preaales,
întelepte Andrei,
pe tine cel preacinstit,
cu dragoste multã si cu fricã te rog,
ca sã dobândesc mântuire si viatã vesnicã,
prin rugãciunile tale.
Slavã..., a Treimii:
Pe Tine, Treime, Te cântãm,
pe unul Dumnezeu;
Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Pãrinte si Fiule si Duhule,
Fiintã singurã prin Sine,
Unime cãreia pururea ne închinãm.
Si acum..., a Nãscãtoarei:
Din tine S-a îmbrãcat întru a mea frãmântãturã Dumnezeu,
Cel ce a zidit veacurile,
Maicã Fecioarã,
ceea ce esti nestricatã si nu stii de bãrbat,
si a unit Lui firea omeneascã.
Si iarãsi irmosul: Dis-de-dimineatã...
Cântarea a 6-a:
Irmosul:
Strigat-am cu toatã inima mea
cãtre înduratul Dumnezeu
si m-a auzit din iadul cel mai de jos;
si a scos din stricãciune viata mea.
(de douã ori)
Lacrimi din ochii mei,
Mântuitorule,
si suspinuri din adânc curat aduc Tie,
strigând inima mea:
Dumnezeule,pãcãtuit-am Tie,
milostiveste-Te spre mine.
Înstrãinatu-te-ai, suflete, de Domnul tãu,
ca Datansi ca Aviron;
dar din toatã inima strigã: Iartã-mã!
Ca sã nu te împresoare pe tine prãpastia pãmântului.
Ca o junice sãlbãticitã,
asemãnatu-te-ai, suflete, lui Efrem;
ca o cãprioarã, pãzeste-ti viata de curse,
înãltându-ti mintea cu aripi,
cu fapta si cu gândirea.
Mâna lui Moise ne va face sã credem, suflete,
cum cã Dumnezeu poate sã albeascã si sã curete viata cea leproasã; !!!!!
nu te deznãdãjdui dar,
mãcar cã esti lepros.
Valurile pãcatelor mele, Mântuitorule,
ca în Marea Rosie întorcându-se,
m-au acoperit degrab,
ca oarecând pe egipteni si pe conducãtorii lor.
Voie slobodã fãrã recunostintã ai avut, suflete,
casi Israel mai înainte;
cã mai mult decât dumnezeiasca manã,
ai ales neîntelepteste
lãcomia patimilor cea iubitoare de plãceri.
Cãrnurile cele de porc
si cãldãrile si bucatele cele egiptenesti,
mai vârtos decât cele ceresti ai voit, suflete al meu;
ca si de demult nemultumitorul popor în pustie.
Puturile hananeiestilor gânduri
mai mult le-ai cinstit, suflete,
decât vâna pietrei,
din care izvorul întelepciunii
varsã izvorul teologiei.
Când a lovit Moise, sluga Ta,
piatra cu toiagul,
cu închipuire mai înainte a însemnat coasta Ta
cea de viatã fãcãtoare;
din care toti bãuturã de viatã scoatem,
Mântuitorule.
Cerceteazã, suflete,
si iscodeste ca Isus, fiul lui Navi,
ce fel este pãmântul fãgãduintei,
si locuieste în el cu bunã legiuire.
Ridicã-te si împotriveste-te patimilor trupesti,
ca Isus asupra lui Amalec;
biruind pururea gândurile cele înselãtoare,
ca si pe gavaoniteni.
Treci peste firea cea curgãtoare a vremii,
ca mai înainte chivotul,
si te fã mostenitor pãmântului aceluia al fãgãduintei,
suflete, Dumnezeu porunceste.
Precum ai scãpat pe Petru,
cel ce a strigat: scapã-mã,
asa apucând înainte, Mântuitorule,
scapã-mã si pe mine de fiarã,
întinzându-Ti mâna Ta,
si mã scoate din adâncul pãcatului.
Pe Tine Te stiu liman linistit,
Stãpâne, Stãpâne Hristoase!
Ci apucând înainte, izbãveste-mã
din adâncurile pãcatului cele neumblate,
si din deznãdãjduire.
Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea împãrãteascã,
pe care ai pierdut-o de demult;
dar aprinzând fãclie
pe Mergãtorul înaintea Ta, Cuvinte,
cautã si aflã chipul Tãu.
Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca sã stingi vãpaia patimilor,
ai izvorât pururea pâraie de lacrimi,
Marie, arzându-ti sufletu.
Al cãror har dã-mi-l si mie, robului tãu.
Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nepãtimire cereascã ai dobândit,
prin vietuirea cea preaînaltã de pe pãmânt, maicã;
pentru aceasta roagã-te,
sã mântuiascã din patimi, cu rugãciunile tale,
pe cei ce te laudã pe tine.
Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cunoscându-te pãstor si arhiereu al Cretei,
si rugãtor pentru lume pe tine, Andrei,
alerg si strig tie:
scoate-mã, pãrinte,
din adâncul pãcatului.
Slavã..., a Treimii:
Treime sunt neamestecatã, nedespãrtitã;
despãrtitã dupa Fete,
si Unime sunt din Fire unitã:
Tatãl si Fiul si dumnezeiescul Duh.
Si acum..., a Nãscãtoarei:
Pântecele tãu ne-a nãscut nouã pe Dumnezeu,
cu chipul ca si noi;
deci ca pe un Ziditor al tuturor,
roagã-L, Nãscãtoare de Dumnezeu,
ca prin rugãciunile tale sã ne îndreptãtim.
Si iarãsi irmosul: Strigat-am cu toatã inima mea...
CONDAC, glasul al 6-lea:
Suflete al meu, suflete al meu, scoalã!
Pentru ce dormi?
Sfârsitul se apropie si vei sã te tulburi. ***
Desteaptã-te dar,
ca sã se milostiveascã spre tine, Hristos Dumnezeu,
Cel ce este pretutindeni
si toate le plineste.
ICOS:
Cãmara cea de vindecare a lui Hristos
vãzând-o deschisã,
privind si sãnãtatea
care izvorãste din aceasta lui Adam,
a pãtimit si s-a rãnit diavolul,
si ca în primejdie s-a tânguit
si a strigat cãtre prietenii sãi:
Ce voi face Fiului Mariei?
mã ucide Vitleemiteanul,
Cel ce este pretutindeni
si pe toate le plineste.
SINAXAR...
Fericirile, glasul al 6-lea.
Stih: Întru împãrãtia Ta, când vei veni, pomeneste-ne pe noi, Doamne.
Pe tâlharul l-ai fãcut, Hristoase,
locuitor raiului;
pe cel ce a strigat pe Cruce cãtre Tine:
pomeneste-mã!
Învredniceste-mã si pe mine, nevrednicul,
de pocãinta acestuia.
Stih: Fericiti cei sãraci cu duhul cã acelora este împãrãtia cerurilor.
Auzit-ai, suflete al meu, de Manoe,
cã a ajuns la arãtare dumnezeiascã,
si a luat atuncea rodul fãgãduintei
din cea stearpã;
sã urmãm dreptei credinte a acestuia.
Stih: Fericiti cei ce plâng cã aceia se vor mângâia.
Râvnind lenevirii lui Samson, suflete,
ti-ai tuns tãria lucrurilor tale,
dându-ti celor de alt neam
viata întreagã si fericitã,
pentru iubirea plãcerii.
Stih: Fericiti cei blânzi cã aceia vor mosteni pãmântul.
Cel ce a biruit mai înainte
cu falca mãgarului pe cei de alt neam,
acum se aflã prãdat de desfrâu;
ci fugi, suflete al meu, de asemãnare,
de fapta si de slãbirea lui.
Stih: Fericiti cei ce flãmânzesc si însetoseazã de dreptate, cã aceia se vor sãtura.
Barac si Ieftae, cãpetenii de oaste,
s-au ales judecãtorii lui Israel,
cu care împreunã si Debora
cea cu minte bãrbãteascã.
Deci îmbãrbãtându-te, suflete,
cu vitejiile acelora, întãreste-te.
Stih: Fericiti cei milostivi cã aceia se vor milui.
Pe Iaila cea viteazã ai cunoscut-o, suflete al meu,
care a tras în teapã pe Sisera mai înainte,
si a fãcut mântuire;
auzi stâlpul, pe care tie
Crucea se însemneazã.
Stih: Fericiti cei curati cu inima cã aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Jertfeste, suflete, jertfã de laudã,
adu fapta bunã
ca pe o fiicã mai curatã decât a lui Ieftae;
si junghie ca pe o jertfã Domnului tãu
patimile cele trupesti.
Stih: Fericiti fãcãtorii de pace cã aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Intelege, suflete al meu, ce este lâna lui Ghedeon; primeste rouã din cer
si te pleacã, precum câinele, de bea apa,
care curge din lege prin stoarcerea Scripturii.
Stih: Fericiti cei prigoniti pentru dreptate cã acelora este împãrãtia cerurilor.
Osânda lui Eli preotul ai luat-o, suflete al meu,
pentru lipsa mintii,
suferind a lucra întru tine patimile,
ca si acela pe feciorii cei fãrã de lege.
Stih: Fericiti veti fi când vã vor ocãrâ pe voi si vã vor prigoni si vor zice tot cuvântul rãu împotriva voastrã mintind, pentru Mine.
Între judecãtori, levitul
cu socotealã si-a împãrtit femeia
la cele douãsprezece neamuri, suflete al meu,
ca sã vãdeascã întinãciunea cea fãrã de lege
a neamului lui Veniamin.
Stih: Bucurati-vã si vã veseliti cã plata voastrã multã este în ceruri.
Iubitoarea de întelepciune Ana, rugându-se,
numai buzele si-a miscat spre laudã,
iar glasul ei nu se auzea;
si de aceea, desi era sterpã,
a nãscut fiu vrednic de rugãciunea ei.
Stih: Pomeneste-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împãrãtia Ta.
Înumãratu-s-a între judecãtori
feciorul Anei, marele Samuel,
pe care Armatem l-a crescut In casa Domnului.
Aceluia râvneste, suflete al meu,
si judecã lucrurile tale
mai înainte decât pe ale altora.
Stih: Pomeneste-ne pe noi, Stãpâne, când vei veni întru împãrãtia Ta.
Ales fiind David rege,
ca un rege s-a uns din corn
cu dumnezeiescul mir.
Deci si tu suflete al meu,
de poftesti împãrãtia cea de sus,
în loc de mir, unge-te cu lacrimi.
Stih: Pomeneste-ne pe noi, Sfinte, când vei veni întru împãrãtia Ta.
Miluieste zidirea Ta, Milostive;
milostiveste-Te spre fãptura mâinilor Tale,
si iartã tuturor pãcãtosilor
si mie, celui ce am cãlcat poruncile Tale
mai mult decât toti.
Slavã..., a Treimii:
Si nasterii celei fãrã de început
si purcederii mã închin:
Tatãlui, Cel ce a nãscut,
slãvesc pe Fiul Cel nãscut,
laud pe Duhul Sfânt, Cel ce strãluceste
împreunã cu Tatãl si cu Fiul.
Si acum..., a Nãscãtoarei:
Nasterii Tale celei mai presus de fire ne închinãm,
nedespãrtind slava cea dupã fire
a Pruncului tãu, Nãscãtoare de Dumnezeu;
cã Cel ce este unul dupã fatã,
se mãrturiseste îndoit dupã fire.