CÂNTAREA A III ŞI A IV A
Cântarea a 3-a:
Irmosul:
Pe piatra cea neclintitã
a poruncilor Tale Hristoase,
întãreste inima mea.
(de douã ori)
Stih: Miluieste-mã ,Dumnezeule, miluieste-mã.
Foc de la Domnul plouînd, oarecând,
a ars Domnul de demult
pãmântul sodomenilor.
În munte scapã, suflete,
ca Lot acela,
si apucã si te izbãveste în Sigor.
Fugi de aprindere, o, suflete!
Fugi de arderea Sodomei!
Fugi de pieirea cea din dumnezeiasca vãpaie!
Mãrturisescu-mã Tie, Mântuitorule:
pãcãtuit-am, pãcãtuit-am Tie, fãrã mãsurã;
dar lasã-mi, iartã-mi, ca un Îndurat.
Pãcãtuit-am Tie,
eu singur pãcãtuit-am mai mult decât toti;
Hristoase Mântitorule, nu mã trece cu vederea.
Tu esti Pãstorul cel Bun;
cautã-mã pe mine mielul,
si rãtãcit fiind, nu mã trece cu vederea.
Tu esti dulcele Iisus,
Tu esti Ziditorul meu;
întru Tine, Mântuitorule, mã voi îndrepta.
A Treimii:
Preasfântã Treime, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi.
O, Treime, Unime Dumnezeule,
mântuieste-ne pe noi de înselãciune
si de ispite si de primejdii!
A Nãscãtoarei:
Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.
Bucurã-te pântece primitor de Dumnezeu!
Bucurã-te scaunul Domnului!
Bucurã-te Maica vietii noastre.
Alt Canon
Irmosul:
Întãreste,Doamne, pe piatra poruncilor Tale,
inima mea cea clintitã;
cã Însuti esti sfãnt si Domn.
(de douã ori)
Izvor de viatã Te-am cãstigat pe Tine
surpãtorul mortii,
si strig Tie din inima mea mai înainte de sfãrsit:
Gresit-am!
Milostiveste-Te si mã mântuieste.
Pãcãtosilor din vremea lui Noe am urmat,
Mântuitorule,
mostenind osândirea acelora,
întru cufundarea potopului.
Gresit-am, Doamne,
gresit-am Tie!
Milostiveste-Te spre mine.
Cã nu este cineva între oameni,
din cei care au gresit,
pe care sã nu-l fi întrecut eu cu gresealele.
Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tatã,
urmând, suflete,
n-ai acoperit rusinea aproapelui,
cu fata înapoi întorcându-te.
Binecuvâtarea lui Sem nu ai mostenit,
ticãlosule suflete,
si mostenire desfãtatã n-ai luat,
ca Iafet în pãmântul iertãrii.
Din pãmântul Haran,
adicã din pãcat,
iesi, suflete al meu,
si vino la pãmântul care izvorãste de-a pururea
nestricãciune vie,
pe care Avraam a mostenit-o.
De Avraam ai auzit,
suflete al meu,
care si-a lãsat oarecând pãmântul pãrintilor
si s-a fãcut strãin.
Urmeazã si tu alegerii aceluia.
La stejarul din Mamvri
ospãtând patriarhul pe îngeri,
a luat la bãtrânete
vânatul fãgãduintei.
Întelegând pe Isaac,
ticãlosule suflete al meu,
cã a fost jertfit tainic
jertfã nouã,
cu ardere de tot Domnului,
urmeazã vointei lui.
Auzit-ai, suflete al meu, de Ismael,
cã a fost gonit
ca un fecior din ?? slujnicã;
trezeste-te, vezi, ca nu cumva pãcãtuind,
sã suferi ceva asemenea.
Agarei egiptencei celei de demult
te-ai asemãnat, suflete,
fãcându-te rob de bunãvoia ta,
si nãscând semetia,
ca pe un nou Ismael.
Scara lui Iacov o stii, suflete al meu,
care s-a arãtat de la pãmânt
spre cele ceresti;
pentru ce n-ai avut treaptã tare,
credinta cea dreaptã?
Preotului lui Dumnezeu,
si împãratului celui înstrãinat între oameni
de viata lumii,
urmeazã, adicã, asemãnãrii lui Hristos.
Sã nu te faci stâlp de sare, suflete,
întorcându-te înapoi;
sã te înfricoseze pilda Sodomei;
sus în Sigor mântuieste-te!
De arderea pãcatului
fugi, suflete al meu,
ca si Lot.
Fugi de Sodoma si de Gomora;
fugi de flacãra a toatã pofta
cea nebuneascã.
Miluieste-mã, Doamne,
miluieste-mã strig Tie,
când vei veni cu îngerii Tãi,
sã rãsplãtesti tuturor
dupã vrednicia faptelor.
Rugãciunea celor ce Te laudã pe Tine,
Stãpâne,nu o lepãda;
ci Te milostiveste, Iubitorule de oameni,
si dãruieste iertare celor ce se roagã Tie
cu credintã.
Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cuprins sunt de tulburarea valurilor
si de furtuna pãcatelor.
Dar tu, maicã, mântuieste-mã ?? acum si mã scoate
la limanul dumnezeiestii pocãinte.
Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.
Rugãciune cu osârdie aducând si acum, cuvioasã,
cãtre preamilostiva Nãscãtoare de Dumnezeu;
cu rugãciunile tale
deschide-mi dumnezeiestile intrãri.
Cuvioase Pãrinte Andreie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu rugãciunile tale dãruieste-mi si mie iertare datoriilor,
o Andreie, arhiereule al Cretei;
cã tu esti învãtãtor preaales al pocãintei.
Slavã..., a Treimii
Treime neamestecatã,neziditã,
Fiule fãrã început,
Care esti lãudatã în Treimea Fetelor,
mântuieste-ne pe noi,
care ne închinãm stãpânirii Tale cu credintã.
Si acum..., a Nãscãtoarei:
Pe Fiul cel fãrã de ani din Tatãl,
sub ani L-ai nãscut,
nestiind de bãrbat,
Nãscãtoare de Dumnezeu.
Minune strãinã!
Cã alãptând,ai rãmas fecioarã.
Si iar irmosul:Întãreste, Doamne...
Apoi Sedealna, alcãtuire a lui Iosif, glasul al 8-lea:
Podobie: Înviat-ai din morti...
Luminãtori de Dumnezeu luminati,
cei ce însivã ati fost vãzãtori ai Mântuitorului,
luminati-ne pe noi cei ce suntemîn întunericul vietii,
ca sã umblãm acum, ca în zi, cu bunã cuviintã,
întru lumina postului,
alungând patimile cele de noapte,
si sã vedem si noi luminatele Patimi ale lui Hristos,
bucurându-ne.
Slavã..., altã Sedealnã, glasul al 8-lea:
Podobie: Porunca cea cu tainã...
Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu alesi,
aduceti acum rugãciune lui Hristos,
ca sã trecem toti curgerea postului,
sãvârsind rugãciuni cu umilintã,
si sãvârsind virtuti cu osârdie;
ca în acest chip
sã ajungem sã vedem Învierea cea slãvitã
a lui Hristos Dumnezeu,
slavã si laudã aducând.
Si acum..., a Nãscãtoarei:
Acelasi glas si podobie:
Nãscãtoare de Dumnezeu,
roagã-te împreunã cu Apostolii,
Fiului si Cuvântului lui Dumnezeu,Cel necuprins,
Care S-a nãscut în chip de negrãit din tine
mai presus de gând,
sã dãruiascã lumii pace curatã
si sã ne dea nouã iertare pãcatelor
mai înainte de sfârsit,
si sã învredniceascã pe robii tãi împãrãtiei ceresti,
pentru bunãtatea Sa cea preamultã.
Cântarea a 4-a, glasul al 8-lea:
Irmosul:
Auzit-am, Doamne, auzul Tãu
si m-am temut,
înteles-am lucrurile Tale
si am slãvit puterea Ta, Stãpâne.
(de douã ori)
Apostolii lui Hristos cei luminati,
care au vietuit cu înfrânare,
usureazã nouã vremea postului,
cu dumnezeiestile lor mijlociri.
Organul cel cu douãsprezece coarde,
ceata cea dumnezeiascã a ucenicilor,
a cântat cântarea de mântuire,
tulburând cântãrile cele viclene.
Cu ploile duhului
ati adãpat toatã lumea,
alungând, preafericitilor,
seceta multimii zeilor.
A Nãscãtoarei:
Mântuieste-mã pe mine,
cel care mã smeresc,
care am vietuit cu semetie,
tu, care ai nãscut pe Cel ce a înãltat firea cea smeritã,
Preacuratã.
Altã Tricântare, acelasi glas:
Irmos: Auzit-am Doamne...
Preacinstitã ceatã a apostolilor,
îndeamnã-te a ruga pe Ziditorul tuturor
ca sã ne miluiascã pe noi,
care te lãudãm pe tine.
Fiind ca niste lucrãtori ai lui Hristos, Apostoli,
si lucrând cu dumnezeiescul Cuvânt,
toatã lumea
I-ati adus totdeauna roade.
Vie v-ati fãcut lui Hristos,
Celui cu adevãrat iubit;
cã ati izvorât în lume
vinul Duhului, Apostoli.
A Treimii:
Preasfântã Treime, Dumnezeul nostru, slavã Tie.
Sfântã Treime asemãnãtoare,
care esti mai presus stãpânitoare,
Cea preaputernicã,
Pãrinte, Cuvântule si Duhule Sfinte,
Dumnezeule, luminã si viatã,
pãzeste turma Ta.
A Nãscãtoarei:
Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.
Bucurã-te scaun în chipul focului.
Bucurã-te sfesnic purtãtor de fãclie.
Bucurã-te muntele sfintirii,
chivotul vietii,
cortul Sfintei Sfintelor.
Alt canon
Irmosul:
Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne,
si s-a temut:
cã aveai sã te nasti din Fecioarã,
si oamenilor sã Te arãti,
si a grãit:
auzit-am auzul Tãu
si m-am temut;
slavã puterii Tale, Doamne.
(de douã ori)
Lucrurile Tale nu le trece cu vederea,
zidirea Ta nu o pãrãsi,
Drepte Judecãtorule;
cã de am si pãcãtuit eu însumi ca un om,
si mai mult decât tot omul,
Iubitorule de oameni,
dar ai putere ca un Domn al tuturor
a ierta pãcatele.
Se apropie, suflete, sfârsitul, se apropie
si nu te îngrijesti, nu te pregãtesti;
vremea se scurteazã, scoalã-te;
aproape lângã usi este Judecãtorul:
ca un vis, ca o floare trece vremea vietii.
Pentru ce în desert ne tulburãm?
Desteaptã-te, o, sufletul meu!
Ia seama faptelor tale pe care le-ai fãcut,
si adu-le la vedere;
varsã picãturi de lacrimi;
spune cu îndrãznealã faptele tale,
si cugetele tale lui Hristos
si te îndrepteazã.
N-a fost în viatã pãcat,
nici faptã, nici rãutate,
pe care sã nu le fi sãvârsit eu, Mântuitorule,
cu mintea si cu cuvântul,
cu vointa si cu gândul si cu stiinta,
si cu fapta pãcãtuind,
ca altul nimeni nici odinioarã.
Din aceasta m-am judecat,
din aceasta m-am osândit,
eu, ticãlosul,
adicã din cugetul meu,
decât care nimic nu este în lume mai puternic;
Judecãtorule, Mântuitorul meu si cunoscãtorule,
crutã-mã, izbãveste-mã
si mã mântuieste pe mine, robul Tãu.
Scara pe care a vãzut-o de demult
marele între patriarhi,
suflete al meu,
este arãtarea suirii celei de lucrare
si a înãltãrii gândului;
deci, de voiesti sã vietuiesti cu lucrarea
si cu cunostinta si cu înãltarea gândului,
înnoieste-te.
Arsita zilei a rãbdat patriarhul pentru lipsã
si frigul noptii a suferit,
în toate zilele fãcând câstig;
pãstorind, trudindu-se si slujind,
ca sã-si ia amândouã femeile.
Prin douã femei întelege:
fapta si cunostinta întru înaltã gândire;
prin Lia fapta, ca ceea ce a fost cu multi copii.
Iar prin Rahela, gândirea, ca cea mult-ostenitoare.
Cã fãrã de osteneli nici fapta, nici gândirea
nu se va sãvârsi, suflete.
Privegheazã, o, suflete al meu,
si te fã deosebit, ca cel mare între patriarhi;
ca sã dobândesti fapta cu gândirea cea înaltã;
ca sã te faci minte vãzãtoare de Dumnezeu,
sã ajungi în norul cel neapus cu gândirea,
si sã te faci negutãtor de lucruri mari.
Pe cei doisprezece patriarhi nãscându-i
cel mare între patriarhi,
ti-a fãcut tie tainic, suflete al meu,
scarã spre suirea cea de faptã,
pe fii sãi, ca pe niste temeiuri si trepte,
ca niste suisuri preaîntelepte asezându-i.
Lui Esau cel urât asemãnându-te, suflete,
ai dat amãgitorului tãu întâia nastere,
a frumusetii celei dintâi;
si de la binecuvântarea pãrinteascã ai cãzut,
si îndoit te-ai amãgit, ticãlosule,
cu fapta si cu gândirea;
pentru aceasta acum pocãieste-te.
Edom s-a chemat Esau,
pentru marea înversunare a amestecãrii cu femei.
Cãci cu neînfrânarea pururea aprinzându-se
si cu plãcerile întinându-se,
Edom s-a numit, care înseamnã:
înfierbântarea sufletului celui iubitor de pãcate.
De Iov cel de pe gunoi auzind,
o, suflete al meu, cã s-a îndreptãtit,
n-ai râvnit bãrbãtiei aceluia,
n-ai avut tãria gândului lui,
întru toate care le-ai cunoscut,
în cele ce ai stiut si în cele ce te-ai ispitit;
si te-ai arãtat nerãbdãtor.
Cel ce era mai înainte pe scaun,
acum se vede gol în gunoi, cu rãni;
cel cu multi fii si mãrit,
de nãprasnã fãrã de fii si de casã lipsit;
cã socotea gunoiul palat
si rãnile mãrgãritar.
Dupã vrednicia împãrãteascã
fiind îmbrãcat cu diademã si cu porfirã,
omul cel cu multã avere,
si dreptul cel îndestulat de bogãtie si de animale,
degrab sãrãcind, de avere si de stare
si de împãrãtie s-a lipsit.
De a fost acela drept si fãrã prihanã
mai mult decât toti,
si n-a scãpat de cursele si viclesugurile înselãtorului,
dar tu fiind iubitor de pãcate,
ticãloase suflete,
ce vei face de se va întâmpla sã vinã asupra ta
ceva din cele negândite?
Trupul mi-am spurcat,
duhul mi-am întinat,
peste tot m-am rãnit;
dar ca un doctor, Hristoase,
amândouã prin pocãintã mi le tãmãduieste.
Spalã-le, curãteste-le, Mântuitorul meu,
aratã-le mai curate decât zãpada.
Trupul tãu si sângele
pentru toti Ti-ai pus, Cuvinte,
rãstignindu-Te;
trupul, adicã, ca sã mã înnoiesti,
iar sângele ca sã mã speli.
Duhul Ti-ai dat
ca sã mã aduci, Hristoase,
Pãrintelui Tãu.
Sãvârsit-ai mântuirea
în mijlocul pãmântului, Fãcãtorule,
ca sã ne mântuim;
de bunãvoie pe cruce ai fost rãstignit
si Edenul cel ce se încuiase
s-a deschis;
cele de sus si cele de jos,
fãptura si toate neamurile mântuindu-se,
se închinã Tie.
Fie mie scãldãtoare
sângele cel din coasta Ta,
totodatã si bãuturã
si apa iertãrii ce a izvorât,
ca sã mã curãtesc cu amândouã,
ungându-mã si bând,
si ca o ungere si bãuturã, Cuvinte,
cuvintele Tale cele de viatã.
Gol sunt, spre a intra în cãmara mirelui,
gol sunt si spre a merge la nuntã si la cinã;
candela mi s-a stins, fiind fãrã untdelemn,
cãmara mi s-a închis dormind eu.
Cina s-a mâncat;
iar eu fiind legat de mâini si de picioare,
am fost lepãdat afarã.
Biserica a câstigat pahar coasta Ta cea purtãtoare de viatã,
din care a izvorât nouã îndoit
izvorul iertãrii si al cunostiintei:
spre închipuirea celei vechi si a celei noi, a amânduror legilor, Mântuitorul nostru.
Timpul vietii mele este scurt,
si plin de dureri si de viclesug,
dar întru pocãintã primeste-mã
si întru cunostintã mã chiamã,
ca sã nu mã fac cîstig de mâncare celui strãin;
Mântuitorule, Tu însuti mã miluieste.
Falnic sunt acum si semet, cu inima
în desert si în zadar.
Sã nu mã osândesti împreunã cu fariseul;
ci mai ales dã-mi smerenia vamesului,
Unule Îndurate, drepte Judecãtorule,
si cu acesta împreunã mã numãrã.
Stiu, Îndurate, cã am gresit,
de am ocãrât vasul trupului meu;
ci întru pocãintã mã primeste,
si întru cunostintã mã cheamã,
ca sã nu mã fac câstig, nici mâncare celui strãin.
Ci tu însuti, Mântuitorule, mã miluieste.
Însumi idol m-am fãcut,
vãtãmându-mi cu poftele sufletul meu.
Ci întru pocãintã mã primeste,
si întru cunostintã mã chiamã,
ca sã nu mã fac câstig, nici mâncare celui strãin.
Ci Tu însiti, Mântuitorule, mã miluieste.
N-am auzit glasul Tãu,
n-am ascultat Scriptura Ta, Dãtãtorule de lege.
Ci întru pocãintã mã primeste,
si întru cunostintã mã cheama,
ca sã nu mã fac câstig, nici mâncare celui strãin.
Ci Tu însuti, Mântuitorule, mã miluieste.
Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.
Petrecând viatã fãrã de trup, cuvioasã,
fiind cu trup,
ai luat mare har de la Dumnezeu cu adevãrat,
ca sã folosesti celor ce te cinstec cu credintã.
Pentru aceasta ne rugãm tie,
izbãveste-ne pe noi cu rugãciunile tale
de toate încercãrile.
Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întru adânc de necuviinte mari pogorându-te,
nu te-ai oprit acolo,
ci te-ai suit cu gând mai bun în chip lãmurit
la virtutea cea desãvârsitã prin faptã,
minunând, Cuvioasã Maicã Marie, firea îngereascã.
Cuvioase pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.
Andrei, lauda pãrintilor,
nu uita rugând cu rugãciunile tale,
de fatã fiind tu,
pe Treimea cea înalt dumnezeiascã,
ca sã ne izbãvim de osândã,
cei ce te chemãm pe tine,
dumnezeiescul ocrotitor si podoaba Cretei.
Slavã..., a Treimii:
Nedespãrtitã în fiintã,
neamestecatã în Fete,
Dumenezeu Te cunosc pe Tine Dumnezeire,
una în Treime
ca pe Ceea ce esti întocmai cu împãrãtia si întocmai cu tronul;
si strig Tie cântarea cea mare,
ce se cântã întreit întru cele de sus.
Si acum..., a Nãcãtoarei:
Si ai nãscut si esti fecioarã,
si ai rãmas întru amândouã cu firea
Fecioarã.
Cel ce S-a nãscut înnoieste legile firii,
si pântecele a nãscut nesimtind dureri.
Unde Dumnezeu voieste,
se biruieste rânduiala firii;
cã face câte voieste
Si iarãsi irmosul: Auzit-a proorocul de venirea Ta...