CÂNTAREA a II-a
Irmosul:
Ia aminte, Cerule, si voi grãi;
si voi lãuda pe Hristos,
Care a venit din Fecioarã cu trup.
(de douã ori)
Stih: Miluieste-mã Dumnezeule, miluieste-mã
Ia aminte, Cerule, si voi grãi;
pãmântule, primeste în urechi
glasul celei ce se pocãieste lui Dumnezeu
si-L laudã pe Dânsul.
Ia aminte, Dumnezeule,
Mântuitorul meu,
cu ochiul Tãu cel blând,
si primeste mãrturisirea mea cea cãlduroasã.
Mai mult decât toti oamenii,
eu însumi am gresit Tie;
ci Te milostiveste, Mântuitorule,
ca un Dumnezeu,
spre fãptura Ta.
Viforul rãutãtilor m-a cuprins,
Milostive Doamne;
ci, ca lui Petru,
întinde-mi si mie mâna Ta.
Lacrimile desfrânatei, Îndurate,
si eu le vãrs înaintea Ta;
milostiveste-Te spre mine, Mântuitorule,
cu îndurarea Ta.
Întunecatu-mi-am frumusetea sufletului
cu plãcerile poftelor,
si cu totul,
toatã mintea tãrânã mi-am fãcut.
Ruptu-mi-am acum vesmântul cel dintâi,
pe care mi l-ai tesut mie, Ziditorule,
dintru început;
si pentru aceasta zac acum gol.
Imbrãcatu-m-am acum în hainã ruptã,
pe care mi-a tesut-o mie sarpele
cu sfãtuirea,
si mã rusinez.
Lucrat-au pe spatele meu
toti mai marii rãutãtilor,
lungind asupra mea
fãrãdelegea lor.
Pierdutu-mi-am frumusetea cea întâi ziditã
si podoaba mea;
si acum zac gol
si mã rusinez.
Cusutu-mi-a haine de piele
pãcatul,
golindu-mã de haina cea dintâi
tesutã de Dumnezeu.
Îmbrãcat sunt cu îmbrãcãminte de rusine,
ca si cu niste frunze de smochin,
spre vãdirea patimilor mele
celor din bunãvointa mea.
Îmbrãcatu-m-am urât
cu hainã împestritatã si sângeratã rusinos,
prin curgerea vietii celei cu patimi
si iubitoare de desfãtãri.
Pãtat-am haina trupului meu,
si cu totul am întinat
podoaba cea dupã chipul si dupã asemãnarea Ta, Mântuitorule.
Cãzut-am întru întristarea patimilor,
si în stricãciunea cea materialnicã;
si pentru aceasta acum
vrãjmasul mã necãjeste.
Viatã iubitoare de cele materiale
si iubitoare de averi,
alegând eu în loc de sãrãcie,
Mântuitorule,
m-am împresurat acum cu sarcinã grea.
Împodobitu-mi-am chipul trupului
cu îmbrãcãmintea de multe feluri
a gândurilor rusinoase
si sunt osândit.
Îgrijitu-m-am cu deadinsul
numai de podoaba mea cea din afarã,
nebãgând seamã de cortul dinlãuntru,
cel dupã chipul lui Dumnezeu.
Fãcându-mi urâtenia
chip patimilor mele,
prin pofte iubitoare de plãceri,
mi-am stricat frumusetea mintii.
Îngropat-am, Mântuitorule, cu patimile
frumusetea chipului celui dintâi;
dar ca pe o drahmã, oarecând, cãutându-mã,
asa mã aflã.
Pãcãtuit-am ca si desfrânata si strig Tie:
eu însumi am gresit!
Primeste, Mântuitorule, ca mir
si lacrimile mele.
Alunecat-am în desfrânare ca David
si m-am umplut de noroi;
dar Tu, Mântuitorule, spalã-mã si pe mine
cu lacrimile mele.
Fii mie milostiv, strig Tie ca si vamesul;
Mântuitorule, curãteste-mã;
cã nimeni din cei din Adam n-au gresit Tie,
ca mine.
Nici lacrimi, nici pocãintã nu am,
nici umilintã;
ci Tu însuti acestea, Mântuitorule, dãruieste-mi-le,
ca un Dumnezeu.
Usa Ta sã nu mi-o închizi atunci,
Doamne, Doamne!
Ci s-o deschizi mie,
celui ce mã pocãiesc cãtre Tine.
Iubitorule de oameni,
Cel ce voiesti ca toti sã se mântuiascã,
Tu mã cheamã si mã primeste ca un bun,
pe mine cel ce mã pocãiesc.
Ascultã suspinurile sufletului meu,
si primeste picãturile ochilor mei,
Doamne,
si mã mântuieste.
A Nãscãtoarei:
Preacuratã Fecioarã, Nãscãtoare de Dumnezeu,
ceea ce una esti prealãudatã,
roagã-te îndelung,
ca sã ne mântuim noi.
Alt canon
Irmosul:
Vedeti, vedeti!
Cã Eu sunt Dumnezeu,
Care am plouat manã,
si apã din piatrã am izvorât de demult, în pustie,
poporului Meu,
cu singurã dreapta si cu tãria Mea.
Vedeti, vedeti!
Cã Eu sunt Dumnezeu;
ascultã, suflete al meu, pe Domnul, Cel ce strigã,
si te depãrteazã de la pãcatul cel dintâi;
si te teme,
ca de un judecãtor si Dumnezeu.
Cui te-ai asemãnat, mult-pãcãtosule suflete?
Numai lui Cain celui dintâi
si lui Lameh aceluia?
Ucigându-ti cu pietre trupul prin fapte rele,
si omorându-ti mintea cu pornirile cele nebunesti.
Pe toti cei mai înainte de lege întrecându-i,
o suflete,
lui Set nu te-ai asemãnat,
nici lui Enos ai urmat,
nici lui Enoh cel ce a fost mutat la cer,
nici lui Noe;
ci te-ai arãtat sãrac de viata dreptilor.
Tu însuti,
suflete al meu,
ai deschis zãvoarele mâniei Dumnezeului tãu,
si ti-ai înecat trupul,
ca si tot pãmântul,
si faptele si viata;
si ai rãmas afarã de corabia cea mântuitoare.
Bãrbat am ucis spre ranã mie,
si tânãr spre vãtãmare,
Lameh plângând a strigat;
iar tu nu te cutremuri,
o, suflete al meu,
întinându-ti trupul
si mintea pãtându-ti.
O, cum am râvnit lui Lameh,
celui mai înainte ucigas!
Sufletul ca pe un bãrbat,
mintea ca pe un tânãr
si trupul ca pe un frate mi-am ucis,
ca si Cain ucigasul,
cu pornirile cele poftitoare de plãceri.
Turn ti-ai închipuit sã zidesti,
o suflete,
si întãriturã sã faci poftelor tale,
de n-ar fi oprit Ziditorul voile tale,
si de n-ar fi surpat pânã la pãmânt mestesugirile tale.
Plouat-a Domnul oarecând foc din cer,
arzând fãrãdelegea cea înfierbântatã a sodomenilor;
iar tu ti-ai aprins focul gheenei
întru care va sã arzi,
o, suflete.
Rãnitu-m-am,
vãtãmatu-m-am,
iatã sãgetile vrãjmasului au pãtruns sufletul meu si trupul.
Iatã, rãnile si bubele si zdruncinãturile strigã,
si vãtãmãturile patimilor mele
cele de voie alese.
Cunosteti si vedeti
cã Eu sunt Dumnezeu
Cel ce ispitesc inimile,
înfrânez cugetele
si vãdesc faptele,
ard pãcatele,
judec pe orfan si pe smerit si pe sãrac.
Cuvioasã Maica Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!
Întins-ai mâinile tale
cãtre înduratul Dumnezeu,
Marie,
afundatã întru adâncul rãutãtilor,
si ti-a întins mânã de ajutor cu milostivire,
ca si lui Petru,
cãutând cu adevãrat întoarcerea ta.
Cuvioasã Maica Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu toatã osârdia
si cu dragostea ai alergat cãtre Hristos,
urând calea cea dintâi a pãcatului;
si în pustiile cele neumblate hrãnindu-te
si poruncile Lui cele dumnezeiesti
curat sãvârsind.
Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sã vedem, sã vedem,
o suflete,
iubirea de oameni a lui Dumnezeu si a Stãpânului;
pentru aceasta, mai înainte de sfârsit
sã cãdem înaintea Lui cu lacrimi, strigând:
cu rugãciunile lui Andrei,
Mântuitorule, miluieste-ne pe noi.
Slavã..., a Treimii:
Treime fãrã început, neziditã,
nedespãrtitã Unime,
primeste-mã pe mine cel ce mã pocãiesc,
si mã mântuieste pe mine,
cel ce am gresit;
a Ta zidire sunt,
nu mã trece cu vederea;
ci mã iartã
si mã izbãveste de osânda focului.
Si acum..., a Nãscãtoarei:
Precuratã Stãpânã Nãscãtoare de Dumnezeu
nãdejdea celor ce aleargã la tine,
si limanul celor înviforati,
pe Milostivul si Fãcãtorul si Fiul tãu,
fã-L îndurat si mie
cu rugãciunile tale.
Si iarãsi irmosul: Vedeti, vedeti...