Ne amintim de încurajările primite de înaintaşii noştri care au mers pe acelaş drum.Iată prima cântare din Canonul cel mare,ce ne vorbeşte de începutul pocăinţei.
Post binecuvântat tuturor.
CANONUL MARE
al Sfântului Pãrintelui nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul
Cântarea 1-a, glasul al 6-lea:
Irmosul:
Ajutor si acoperitor s-a facut mie spre mântuire.
Acesta este Dumnezeul meu
si-L voi slavi pe El; Dumnezeul pãrintelui meu
si-L voi înãlta pe El,
cãci cu slavã S-a preaslãvit
(de douã ori)
Stih: Miluieste-mã, Dumnezeule, miluieste-mã.
De unde voi începe a plânge faptele vietii mele
celei ticãloase ?
Ce începere voi pune, Hristoase,
acestei tânguiri de acum?
Ci ca un milostiv,
dã-mi iertatea gresealelor.
Vino, ticãloase suflete, împreuna cu trupul tãu
de te mãrturiseste la Ziditorul tuturor.
Si îndepãrteazã-te
de acum
de nebunia cea mai dinainte
si adu lui Dumnezeu lacrimi de pocãintã.
Râvnind neascultãrii lui Adam celui întâi zidit,
m-am cunoscut pe mine
dezbrãcat de Dumnezeu
si de împãrãtia cea pururea fiitoare
si de desfãtare,
pentru pãcatele mele.
Vai, ticãloase suflete!
Pentru ce te-ai asemãnat Evei celei dintâi?
Cã ai cãzut rãu
si te-ai rãnit amar;
cã te-ai atins de pom
si ai gustat cu îndrãznealã
mâncarea cea nechibzuitã.
În locul Evei celei trupesti,
fãcutu-s-a mie Evã întelegãtoare
gândul cel cu poftã trupeascã,
arãtându-mi cele plãcute,
si gustând pururea din bãutura cea amarã.
Dupã dreptate a fost lepãdat Adam din Eden,
nepãzind singura Ta poruncã,
Mântuitorule.
Dar eu, care am cãlcat totdeauna cuvintele Tale
cele dãtãtoare de viatã,
ce voi pãtimi?
Covârsind eu de bunãvoie uciderea lui Cain,
m-am fãcut cu stiintã ucigas al sufletului,
umplându-mi trupul de viermi,
si rãzboindu-mã împotriva lui, cu faptele mele cele rele.
Nu m-am asemãnat, Iisuse,
dreptãtii lui Abel.
Daruri bineprimite nu Ti-am adus Tie niciodatã,
nici fapte dumnezeiesti,
nici jertfã curatã,
nici viatã fãrã de prihanã.
Precum Cain asa si noi,
ticãlosule suflete,
am adus fapte murdare Fãcãtorului tuturor
si jertfã vrednicã de mustrare
si viatã netrebnicã;
pentru aceasta ne-am si osândit împreunã.
Ziditorule,
fãcându-mã lut viu,
ai pus întru mine trup si oase
si suflare si viatã;
dar, o! Fãcãtorul meu,
Mântuitorul meu si Judecãtorul meu,
primeste-mã pe mine
cel ce mã pocãiesc.
Mãrturisesc Tie, Mântuitorule,
pãcatele pe care le-am fãcut,
si rãnile sufletului si ale trupului meu,
pe care tâlhãreste le-au pus înlãuntrul meu
gândurile cele ucigãtoare.
De am si gresit,
Mântuitorule,
dar stiu cã esti iubitor de oameni;
bati cu milã
si Te milostivesti fierbinte;
pe cel ce plânge îl vezi,
si alergi ca un pãrinte,
chemând pe cel rãtãcit.
Pe mine,
cel lepãdat înaintea usilor Tale,
Mântuitorule,
mãcar la bãtrânete nu mã lãsa în iad desert,
ci mai înainte de sfârsit,
ca un iubitor de oameni,
dã-mi iertare gresealelor.
Eu sunt cel cãzut între tâlhari,
în gândurile mele;
cu totul sunt rãnit acum de ele
si plin de bube;
dar Tu însuti venind de fatã,
Hristoase Mântuitorule,
vindecã-mã.
Preotul, vãzându-mã mai înainte,
a trecut de mine,
si levitul, vãzându-mã gol în nenorocire,
nu m-a bãgat în seamã;
iar Tu, Iisuse, Cel ce ai rãsãrit din Maria,
venind de fatã,
miluieste-mã.
Mielule al lui Dumnezeu,
Cel ce ai ridicat pãcatele tuturor,
ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului
si, ca un milostiv,
dã-mi lacrimi de umilintã.
Vremea este a pocãintei,
vin cãtre Tine, Fãcãtorul meu;
ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului,
si, ca un îndurat,
dã-mi iertare de greseale.
Sã nu mã urãsti, Mântuitorule,
sã nu mã lepezi de la Fata Ta;
ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului,
si, ca un milostiv,
dã-mi iertare de greseale.
Gresealele mele, Mântuitorule,
cele de voie si cele fãrã de voie,
cele vãdite si cele ascunse,
cele stiute si cele nestiute,
toate iertându-le, ca un Dumnezeu,
milostiveste-Te si mã mântuieste.
Din tinerete, Mântuitorule,
poruncile Tale le-am lepãdat,
si mi-am trecut toatã viata cu pofte,
neîngrijindu-mã si lenevindu-mã;
pentru aceasta strig Tie, Mântuitorule:
mãcar la sfârsit mântuieste-mã.
Bogãtia sufletului cheltuind-o întru pãcate,
pustiu sunt de virtuti crestinesti
si, flãmânzind, strig:
Pãrinte al îndurãrilor,
apucând înainte,
miluieste-mã.
Înaintea Ta cad, Iisuse;
gresit-am Tie,
milostiveste-Te spre mine;
ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului
si, ca un îndurat,
dã-mi lacrimi de umilintã.
Sã nu intri cu mine la judecatã, vãdind faptele mele,
cercetând cuvintele
si îndreptând pornirile;
***
ci cu îndurãrile Tale,
trecând cu vederea rãutãtile mele,
mântuieste-mã,
Atotputernice.
Stih: Cuvioasã maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu-mi dã har luminãtor,
din osârdia ta cea dumnezeiascã de sus,
ca sã scap de întunericul patimilor;
si sã laud din inimã
faptele vietii tale cele frumoase,
Marie.
Plecându-te dumnezeiestilor legi ale lui Hristos,
la Dânsul ai venit,
lãsând pornirile desfãtãrilor cele neoprite,
si toatã virtutea,
ca pe una singurã,
cu multã cucernicie ai sãvârsit-o.
Stih: Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu rugãciunile tale, Andrei,
scapã-ne de patimile cele fãrã de cinste
si te rugãm sã ne arati pãrtasi
acum
împãrãtiei lui Hristos,
pe noi, cei ce Te lãudãm pe Tine,
strãlucite,
cu credintã si cu dragoste.
Slavã..., a Treimii:
Treime,
Fiintã preaînaltã,
Cãreia ne închinãm întru o Unime,
ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului
si, ca o milostivã,
dã-mi lacrimi de umilintã.
Si acum..., a Nãscãtoarei:
Nãscãtoare de Dumnezeu,
nãdejdea
si folosirea celor ce te laudã pe tine,
ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului
si, ca o stãpânã curatã,
mã primeste pe mine
cel ce mã pocãiesc.
Si iarãsi irmosul: Ajutor si acoperitor...