O alta lecţie pe care o primim de la femeile mironosite este răbdarea. Ele au stat cu răbdare lânga Crucea Mantuitorului, când toţi apostolii, în afara de Ioan, s-au împrăstiat. Venind la Mormantul Domnului, ele au aăteptat cu răbdare şi au văzut in sfârsit arătarea îngerului Domnului. Cu răbdare şi cu bucurie mergeau după Domnul prin orase şi prin sate. Ascultau cuvantul Lui chiar şi în pustiul fără apă, răbdând şi arşiţa, şi frig, şi sete, şi foame. Ele primeau hrana pentru suflet şi slujeau cu averea şi cu munca lor, ca sa ofere mâncare pentru trup Domnului şi ucenicilor Lui. Acest lucru ne invata sa slujim bisericii Domnului, fiecare cu ce putem.
Femeile mironosite ne invaţă sa-L cinstim pe Domnul. Pentru noi, aceasta cinstire se exprimă în mod deosebit in zilele de miercuri si vineri. In vechime se spunea ca cel ce nu cinsteste zilele de miercuri si vineri va fi judecat cu cei care L-au rastignit pe Domnul. Unii oameni cucernici pastrau tăcerea buzelor în aceste zile, cugetând la Patimile Domnului, citind Acatistul Sfintei Crucii, Evanghelia.
Femeile mironosite ne invata si indrazneala in credinta. Ele au îndraznit sa rămana lângă Cruce, sa vina primele la Mormant şi sa vesteasca Invierea Domnului, să propovaduiasca Evanghelia cele dintai. Datoria noastra este de asemenea să vorbim despre Domnul, să impărtaşim altora cunoştintele noastre cu acurateţe, rugându-ne să semănam cuvântul lui Dumnezeu fără mânie şi patimă.
Iata câte exemple de urmat ne-au dat sfintele femei mironosite. Sfintelor femei mironosite, rugati-va lui Dumnezeu pentru noi!”
(Din: Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov: invataturi si intamplari minunate,Editura Sophia, 2011)
***