Sf Ioan Gură de Aur a fost contemporan cu numeroşi părinţi ai Bisericii; Sf.Ambrozie, Fer.Ieronim, Fer.Augustin, Sf Vasile cel Mare, Grigorie de
Nazianz şi Grigorie de Nyssa alături de care au scris paginile de aur ale
teologiei cereştine. Lasă posterităţii o operă uriaşă, inegalabilă atât ca dimensiuni,
cât şi prin conţinut, cuprinzând 18 volume în ediţia Migne (vol. 47-64),
comparabilă doar cu cea a lui Origen sau a Fericitului Augustin. Dintre anticii
antiohieni, Sfântul Ioan este singurul ale cărui scrieri au dăinuit, în timp,
aproape în întregime. Acest privilegiu este datorat personalităţii autorului,
dar nu într-o mai mică măsură, valorii lor. Nici un scriitor oriental nu a
obţinut în asemenea măsură admiraţia şi aprecierea posteriorităţii.Scrierile
Sfântului Ioan Gură de Aur, dintre cele mai bogate şi alese ale literaturii
mondiale, s-au păstrat aproape în totalitate. Opera sa conţine tratate, omilii,
cateheze, comentarii biblice, cuvântări, epistole, precum şi cărţi de cult,
dintre care cea mai celebră, rămâne, fără îndoială, Slujba Sfintei Liturghii, după care se oficiază Liturghia
în cea mai mare parte a Bisericii Ortodoxe. Scrierile Sfântului Ioan analizează
cu limpezime şi convingere probleme morale, sociale, dogmatice şi interpretative,
comentează practicile vieţii cotidiene, interpretează cărţile Vechiului şi
Noului Testament, elogiază personalitatea multor personaje biblice, a
sfinţilor, şi a contemporanilor săi de seamă, se opresc asupra învăţăturilor
fundamentale ale Bisericii şi apără învăţătura creştină de asaltul ereziilor
destul de numeroase în acea perioadă. În exegeză, el caută mai întâi sensul
literal şi nu se teme să facă, atunci când se impune, consideraţii gramaticale
şi lingvistice pentru a explica un pasaj dificil, dar aceasta nu semnifică
decât o pregătire pentru a desprinde sensul tipic sau învăţătura morală a
textului. Ca
predicator, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost considerat cel dintâi. Făcând o
paralelă între Hrisostom şi Augustin, teologul Bardenhewer spunea: „Augustin
vorbea scurt, prefera silogismul; Hrisostom foarte lung, adesea câte două ore
fără să producă oboseală ascultătorilor, ci dimpotrivă. Augustin se adresa mai
mult minţii, Hrisostom sufletului întreg, pe care voia să-l vadă mişcat la
fapte creştine. Augustin urma în cuvântarea sa o cale severă, logică, rece,
abstractă, de multe ori chiar greoaie, Sf. Ioan însă vorbea cald, cursiv,
figurat, se inspira de la auditoriul său sau de la împrejurări; ţinea continuu
încordată atenţia ascultătorilor prin exemplele vii şi plastice de care se
servea, prin figurile de stil, care niciodată nu erau exagerate. Predica lui
era un fel de exegeză. Găsim la el unele interpretări de o rară frumuseţe. Sfântul
Ioan Gură de Aur a slujit preoţia ca diacon, ca preot şi ca episcop. Principiile
preoţiei sunt trasate cu mână de maestru în tratatul său Despre preoţie, la care au meditat atâţia
preoţi care găsesc în el sfaturi, îndrumări şi consolări admirabile.El a avut
atitudini, învăţături, tâlcuiri, îndrumări şi explicaţii care sunt valabile şi
astăzi. Tragedia vieţii Sfântului Ioan ne arată ce adâncă conştiinţă religioasă
a avut ierarhul, în faţa moaştelor căruia a trebuit să se plece împăratul
Teodosie al II-lea (408-450) şi să îngenuncheze, cerând iertare pentru păcatele
părinţilor săi.
Sfântul Vasile cel Mare a trăit în
secolul al IV-lea şi provenea dintr-o familie creştină deosebită: sora,
Macrina, şi fratele său, Grigore din Nyssa, au devenit, de asemenea, sfinţi. Sfântul
Vasile a devenit cel mai bogat între oameni la vârsta de 12 ani, moştenind averea
familiei. A urmat şcoli în Cezareea,
Bizanţ şi Atena, remarcându-se de tânăr prin profunde cunoştinţe în filosofie,
astronomie, geometrie, medicină şi retorică. Scrierile sale strălucite pun
bazele vieţii monahale sistematice, O atenţie deosebită a acordat Sf. Vasile
păturii sărace şi celor oprimaţi, iniţiind nenumărate acte de caritate. Este
primul ierarh care întemeiază, pe lânga biserici, aziluri şi spitale pentru
săraci, leprozerie şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor. Sf. Vasile
este considerat părintele monahismului oriental. Moliftele Sf. Vasile,
considerată una dintre cele mai puternice slujbe de dezlegare, sunt citite în
cazul demonizaţilor sau în particular celor care au nevoie de aceste rugăciuni. În
iunie 370, Sfântul Vasile a ajuns episcop al Cezareii. El a depus un efort
enorm în organizarea Bisericii, a luptat pentru drepturile clerului, punând
mare accent pe temeinica pregătire canonică şi spirituală a preoţilor. Între
scrierile sale de mare importanţă teologică, la loc de cinste este Liturghia
"Sf. Vasile cel Mare". Sf. Vasile a scris câteva cărți împotriva lui
Eunomius și a
arianismului în general, în care apără teza Trinității. În "De Spiritu Sancto",
Sf. Vasile tratează chestiunea Sfântului Duh și combate anumite mişcări din Macedonia
care negau existența Duhului
Sfânt. El a scris de asemenea un mare număr de lucrări exegetice despre Psalmi,
Isaia și Iov, 24 de predici și a ținut multe
discursuri. Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele,
Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie și 366 de epistole, multe cu caracter
dogmatic iar altele apologetice. Sf. Vasile
moare în anul 379, iar la înmormântarea sa participă un imens număr de creştini,
evrei, păgâni, localnici şi străini, ca dovadă a marii sale popularități.
GRIGORIE TEOLOGUL
S-a născut la Arianz în Capadocia (Asia Mică, azi în Turcia), nu
departe de Nazianz. Tatăl său, după ce s-a convertit la creștinism, a intrat mai târziu în monahism, şi va deveni apoi episcopul Grigorie de Nazianz (este prăznuit la 1 ianuarie), iar mama lui a devenit mai târziu monahiaNona (prăznuită la 5 august). Învățăturile elementare Sf. Grigorie le primește în casa părintească, în Arianz, apoi studiile mai înalte le face la școala din Cezareea Capadociei, unde cunoaște pe viitorul său prieten, Vasile. De aici trece în
Cezareea Palestinei, bogată prin biblioteca și amintirile unul alt mare scriitor creștin,Origen, apoi studiază la Alexandria și, în sfârșit, la Atena. Aici va rămâne 8 sau 9 ani, până în anul
358 sau 359 și va studia gramatica, retorica,
matematica, filozofia și poezia. Tot aici leagă o
strânsă prietenie cu Sf. Vasile cel Mare, prietenie ce va dura până la
moarte. Pe lângă studiile profane, a folosit timpul și pentru a cerceta și aprofunda adevărurile Sfintei Scripturi.
În anul 362, la dorința comunității creștine din Nazianz, dar contrar voii sale, a fost hirotonit preot de tatăl său. Simțind că această
sarcină îi era prea grea, a fugit la prietenul său, Sfântul Vasile, aflat la mănăstire,
dar nu peste mult timp s-a întors la tatăl său, în Nazianz, pentru a-l ajuta la
păstorirea eparhiei acestuia. În anii 363–364, eparhia era
tulburată de erezii. Sfântul Grigorie
l-a ajutat pe tatăl său să restabilească unitatea fermă în Ortodoxie.
În anul 370, Sfântul Vasile cel Mare a fost ales Arhiepiscop al Cezareei, iar în anul 372, Sfântul
Grigorie a fost ales episcop de Nazianz.
În anul 379, chemat stăruitor de comunitatea ortodoxă din
Constantinopol, a mers în capitală pentru întărirea dreptei credințe. În anul 381 a participat la al doilea Sinod Ecumenic, ținut la Constantinopol. Acolo, s-a opus ereziei ariene,
a susținut dubla natură, dumnezeiască și umană a lui Iisus Hristos,
precum și misterul Sfintei Treimi,
inexplicabil pe cale rațională.
După încheierea lucrărilor sfântului sinod, Sf. Grigorie
s-a întors la Nazianz. În anul 383 s-a retras la casa sa natală, dedicându-se
scrisului, până la trecea sa către Domnul. A murit probabil la 389 sau 390, in
vârstă de aproximativ 60 de ani.
Numele de Teologul i s-a atribuit în special datorită
celor "Cinci Cuvântări Teologice" ținute la Constantinopol. Ele expun și apără învățătura despre Sfânta Treime.
Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sf. Grigorie Teologul de două ori pe an: singur la 25
ianuarie și împreună cu Sfinții Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur la 30 ianuarie.
