Fraţi creştini
Am intrat într-un nou an
calendaristic pe care îl dorim bun şi prosper, deşi simţim că pentru noi
românii va fi dificil. Depinde de noi să înţelegem sau nu, oferta lui Dumnezeu,
diferită de cea a Uniunii Europene. De această înţelegere depinde prosperitatea
noastră, care există cu adevărat dar pe care din pricina unei imagini greşite
asupra vieţii nu o putem experimenta. Nu cred că anii de acum sunt mai grei ca
anii de după război, când oamenii lucrau din greu pentru o bucată de pâine. Cei
care mai apucau să cumpere un palton sau să treacă peste iarnă cu o pereche de
bocanci, erau extrem de fericiţi. Fericirera lor se concretiza în multe
activităţi pe care azi nu le mai cunoaştem. Acei oameni bucuroşi că au trecut
peste război, nu aveau nevoie să vină primăria să le cureţe zăpada sau să le
văruiască pomii de la stradă. Oameni mari cu suflet pe măsură, jucau în piese
de teatru pe salarii mizerabile, dar ei erau admirabili. Nu putem să nu ne
gândim la jucătorii de fotbal ai Bătrânei Doamne UTA. Ce salarii au avut acei
oameni................dădeau totul pentru sport şi pentru un apartament în
chirie. Fericirea nu vine din cât poţi să cumperi ci din cât poţi tu să oferi.
Păcat că nu mai suntem capabili să oferim dezinteresat aproape nimic. Nu putem
să Ne oferim, adică să jertfim nimic din confortul nostru. Din această cauză
binele de acum nu mai pare un bine. Nici nu ştiu cât de rău o duc pănă nu
deschid televizorul. Indiferent de canale asistăm la un atac sistematic
împotriva vieţii. Totul este sumbru,avem o ţară
de hoţi, criminali şi nenerociţi de tot felul. Nu pot să cred că e aşa,
deoarece văd în jurul meu aceeaşi prieteni, aceeaşi oameni buni cu care am
crescut alături. Nu pot să cred că o mână de borfaşi mediatici pot să schimbe
bucuria unui neam în tristeţe naţională.
Am găsit un admirabil discurs al
Sfântului Teofan Zăvorâtul. O radiografie a societăţii democratice din vremea
lui. Democraţia de atunci mergea cu paşi timizi, de atunci lumea a prins
aripi ( nu curaj, de curaj avem nevoie). O lume care celebra cu zgomot ca acum
(dar fără manele pe toate posturile) trecerea în noul an, cu prea puţine
rugăciuni adresate Celui ce aduce anii. O societate în descompunere, ce se
bucură inconştientă de un eveniment banal.............trecerea într-un
nou an.Teofan Zăvărâtul a fost şi va rămâne un episcop de excepţie, cu o
admirabilă capacitate de sinteză şi organizare.
S-a născut pe 10 ianuarie 1815
într-un sat din apropierea Orlovului, unde tatal său era preot .Între 1837
până in 1841 şi-a continuat studiile la Academia Teologica din Kiev, apoi a
îndeplinit diferite funcţii administrative ajungând rector al Academiei
Teologice.
Pe 9 mai 1859 a fost hirotonit
episcop al Tambovului. In anul 1866 episcopul Teofan a facut o cerere
pentru a fi eliberat din functia de episcop al Vladimirului, fiind numit
mai-marele Sihastriei Vasa şi curand dupa aceea, la o noua cerere a
sa, a fost eliberat şi din această ascultare.
Duminica, 2 iulie 1866, episcopul
şi-a luat ramas bun de la turma sa. Dupa slujirea Liturghiei a rostit ultima sa
predica, într-o liniste mormântală, în care putea fi auzit din cand în când un
planset înăbusit. Astfel au început 28 de ani de viaţa solitara şi
plină de neîntrerupte nevointe.
Începand din 1872, a întrerupt
toate legaturile cu oamenii, excepţie făcând protopresbiterul şi duhovnicul
sau. Nu a mai mers la biserica mănăstirii, ci şi-a construit cu propriile mâini
în chilia sa un paraclis închinat Botezului Domnului. Timp de zece ani a slujit
Liturghia în aceasta bisericuţa în fiecare duminica şi sarbătoare, iar în
urmatorii unsprezece ani, în fiecare zi. Slujea complet singur, uneori in
linişte, iar alteori cântând.
Din 1 ianuarie 1891 au aparut
câteva nereguli in programul lui. Pe 6 ianuarie ora 4,30 după amiază, ajutorul
său de chilie, observand starea de neputinta a episcopului din ultimele zile
(cu toate ca scrisese dupa-amiaza) a intrat in camera sa. Episcopul zăcea mort
pe pat. Mâna sa stânga era pe piept, iar dreapta era aşezata ca si cum ar fi
fost pregatită pentru o binecuvantare arhierească.
Iată textul discursului:
Societatea crestina are duhul sau propriu,principiile sale proprii si propriile sale reguli.
si trebuie sa ne impotrivim
patrunderii si intaririi obiceiurilor pagane,care ii sunt straine si pentru ca
acestea sunt injositoare pentru crestini si jignitoare pentru Domnul Data trecuta v-am vorbit despre cat de rau au intampinat unii
la noi Anul nou. Dupa aceea aud ca multora nu li s-a parut ca asa ar
sta lucrurile, iar unii comenteaza: “Ce sa mai vorbesti impotriva a
ceea ce este in obicei? Nu mai faci nimic, oricat ai mustra sau felicita”.
Despre primul fapt, adica faptul ca unora nu li s-a parut, fiecare face
cum vrea, insa adevarul trebuie spus si ceea ce este nedrept trebuie indreptat. Iar
cel de-al doilea il propun judecatii voastre: oare este adevarat ca daca a
patruns un obicei rau nu avem temeiuri pentru a ne inarma impotriva lui? Ca
nu mai putem face nimic? Ca nu putem birui, de vreme ce duhul societatii
este acesta sau cerinta societatii este aceasta?
Mi s-a parut ca aceasta este o
idee foarte ciudata. Reiese ca daca a patruns un obicei rau, nu trebuie sa
ne mai atingem de el: n-are decat sa se intareasca si sa atraga un numar tot
mai mare de crestini, pana ce va pune stapanire pe toti. Va patrunde un
alt obicei rau, nici de acela sa nu ne atingem; vine un al treilea, nici de el
sa nu ne atingem. Ce inseamna asta?! Societatea crestina este, oare, un fel de
groapa pe care o putem umple cu orice?! Si in felul acesta ne napadesc
toate aiurelile, asa incat in cele din urma nici nu mai poti sa iti dai seama
daca societatea este crestina sau te miri ce…
Nu, nu este asa. Ca orice
societate, si societatea crestina are duhul sau propriu, principiile sale
proprii, propriile sale reguli, care trebuie sa slujeasca drept masura a
relatiilor reciproce dintre membrii ei si a relatiilor tuturor acestora cu cei
din afara. Ea nu poate si nu trebuie sa primeasca nimic potrivnic duhului sau
si regulilor sale fara sa se injoseasca singura si sa se faca singura de rusine.
Asemenea reguli si obiceiuri proaste nu se pot vari in ea atata timp cat ea se
cunoaste bine pe sine insasi si intelege bine ce ii este propriu si ce nu-i
este. Ma rog, sa zicem ca din nebagare de seama se poate strecura ceva de
felul acesta, insa indata ce arati ca lucrul cutare si cutare nu se potriveste
crestinilor, toti crestinii sinceri, care au ingaduit anumite lucruri fara sa
le cerceteze cu de-amanuntul, le vor parasi cu dispret, fara intarziere, ca
pe ceva care Il jigneste pe Hristos Domnul, pe care ei il iubesc si este
injositor pentru numele de crestin, care pentru ei e pretios. In aceasta
nadejde m-am si adresat voua cu un cuvant de mustrare, fiind incredintat ca
toti crestinii de buna credinta si cu coloana vertebrala nu vor pune la spate
cuvintele adevarului. Atunci cand vorbim nu va poruncim, doar, nu va silim
la nimic, ci descoperim constiintelor voastre voia lui Dumnezeu cea buna,
placuta si sfanta. Si oricine este de la Dumnezeu ne asculta. Cel care
este de partea lui Dumnezeu iubeste tot ce este dumnezeiesc, care isi pleaca
auzul catre indemnurile potrivite cuvantului lui Dumnezeu, acela, bineinteles,
isi va misca voia si pofta spre implinirea povetelor bune.
Asadar, totul sta in vointa. Nu
vrei, sigur ca nu faci nimic. Dumnezeu Insusi nu sileste libera alegere
omeneasca, ci propune totul vointei ei. Insa cum spune? Daca veti
intra si Ma veti asculta, bunatatile pamantului veti manca; iar daca nu veti
vrea si nu Ma vei asculta, sabia va va manca (Is. 1, 19-20). Traiesti cum
doresti, cine te tine legat? Insa ia seama si la urmari, si la roadele vietii
pe care o vei alege si fii gata sa le intampini.
Din acest punct de vedere, adica
in privinta dispozitiilor sufletesti, daca te vei uita la toate vointele, vor
iesi la iveala, bineinteles, o seama de suflete invartosate in obiceiuri
lumesti. Acestora ce sa le mai spui? I-a zis Dumnezeu lui Moisi: Loveste
cu toiagul in piatra. Moisi a lovit si a curs apa.Iar in aceste suflete daca
Dumnezeu Insusi va lovi cu cuvantul Sau si sabia acestui cuvant va sari din ele
intr-o parte, cu un zanganit dureros. Acestea trebuie lasate sortii lor.Sunt,
insa, si suflete neputincioase, sovaitoare, care si de fagaduintele crestinesti
se tem sa se lipseasca, si sa se lase de obiceiurile trupesti nu gasesc putere.
Catre unii ca acestia este nevoie de cuvant si cuvantul nu va ramane neroditor
in ei.
Ei zic de obicei: “Am vrea, dar
sunt multe piedici; asa s-au impletit imprejurarile, ca ne e greu sa ne lasam”.
Greu… Mie mi-e insa greu sa
inteleg de ce e asa de greu. Greu e sa faci ceva, iar sa nu faci – unde-i
greutatea? Greu e sa implinesti obiceiurile lumesti si acestea chiar ca sunt
grele, iar a te lepada de ele nu este nicio greutate. Doar un cuvant sa zici si
sezi linistit. De pilda, in noaptea despre care era vorba, cata osteneala
si cate batai de cap au fost in casele unde s-a adunat lume si la persoanele la
care s-a adunat – si asta vreme de doua sau de trei zile! Iar cei care s-au
lepadat de obiceiul cu pricina s-au desfatat de odihna trupeasca si de pace
sufleteasca. La fel si cu ceea ce a fost in unele case in noaptea noului
An, dinspre 1 spre 2 – cat deranj si cate griji! Am in vedere ca unii s-au
impopotonat ca la carnaval si toata noaptea au alergat pe la casele oamenilor,
iar altii au facut pregatiri pentru aceasta si le-au deschis casele. Aceasta
este culmea nechibzuintei si a necuviintei! Si ce greutate era sa
preintampinati una ca aceasta? Tu nu te impopotona ca la carnaval, iar tu nu fa
pregatiri ca sa primesti. Doar nu te sileste nimeni.
Veti spune: “Noi nu vorbim
despre osteneala aceasta, pe care o cer obiceiurile lumesti, ci despre faptul
ca ne este greu sa renuntam, ne este greu sa incalcam obiceiul. Daca renuntam,
ce-o sa zica lumea?”
Dar trebuie, fratilor, sa
dovediti si putina barbatie. Fara taria aceasta a duhului, fara a fi gata sa va
luati la lupta cu orice piedica intalniti in calea implinirii hotararilor celor
bune, nu veti putea avea nicio reusita. Asta ar insemna sa va dati robi
imprejurarilor si sa alergati incotro va trag ele. Nu! Ci trebuie sa va
insufletiti si, odata ce v-ati dat seama care sunt cerintele crestinismului, sa
renuntati cu barbatie la tot ce nu se potriveste cu el. In primele timpuri
ale crestinismului, cand el era inca in curs de raspandire, crestinii
trebuiau sa renunte nu la te miri ce obiceiuri, cum este cazul la noi, ci sa se
lepede cu hotarare de tot, pentru ca toate obiceiurile paganesti erau
patrunse de duhul paganismului, care este potrivnic Duhului lui Hristos.Totusi,
in pofida acestui fapt, ei nu stateau pe ganduri si nu sovaiau, ci indata ce
gustau cat de bun este Domnul, rupeau dintr-o lovitura toate legaturile cu cele
dinainte si intrau intr-o noua oranduiala de viata. Si hotarand aceasta la
inceput, nu isi mai calcau nicicand hotararea. Erau defaimati, prigoniti,
chinuiti, dar stateau necliniti intr-ale lor. Nu voiau nicidecum sa se
incline iarasi spre cele ce sunt potrivnice Domnului Iisus, pe Care ei Il
iubeau. Iata model pentru voi, ca sa-l urmati totdeauna!
Ca odata ce v-ati dat seama ce nu
se potriveste cu Duhul lui Hristos, sa renuntati scurt la ele. Lumea n-are
decat sa zica ce vrea. O sa va tiranizeze gurile rele. N-au decat: indurand
asta cu rabdare si neclintire, va veti face partasi nevointei mucenicesti ale
celor dintai crestini. Atunci, tirani ai crestinilor erau imparatii sa
capeteniile, pe cand acum postul acesta e ocupat de opinia publica… Si cine nu
stie oare cat de bine isi face aceasta datoria? Opinia publica de acum
prigoneste cu hotarare tot ce e crestinesc. Si indata ce incepe cineva sa
aiba ravna pentru lucrurile dumnezeiesti, ea se ridica impotriva lui si cu
limba si cu fapta. Lucrul acesta nu e ascuns de noi, si voi il cunoasteti. Trebuie
sa pricepeti, insa, ce reprezinta aceasta opinie si sa va insufletiti cu
barbatie impotriva ei, stiind ca ea nu este corecta, nu e statornica, nu-i de
nadejde, ca e vremelnica si ca exista si o alta opinie, formata in cercul
smeritilor robi ai lui Dumnezeu, care circula lin si fara zarva printre ei,
care se ridica la cer, si acolo este primita de toti cei care au placut lui
Dumnezeu si este pecetluita de Insusi Domnul nostru. Amandoua aceste
opinii vor sta candva – una impotriva celeilalte – inaintea intregii fapturi. Si
noi stim dinainte ca opinia lumii pacatoase nu va sta in picioare la judecata,
pe cand opinia robilor lui Dumnezeu se va indreptati si se va arata biruitoare.
Aceasta tinand in cuget,
fratilor, sa va imbarbatati si sa se intareasca inima voastra. Nu va
lasati prada fricii si sovaielii, gandindu-va la ce va spune lumea cand veti
lua hotararea cea buna de a renunta la obiceiurile lumesti, ce sunt patrunse de
duhul paganesc si potrivnice Duhului lui Hristos. Spun asta avand in
vedere nu doar ce s-a facut la noi de Anul nou, ci toate obiceiurile proaste,
indeobste, atat in straturile de sus, cat si din cele de jos ale societatii. Nu
le mai amintesc acum, insa cand va fi nevoie nu voi tacea. Unora doar sa
le zici, si vor inceta; altii poate ca nu inceteaza deodata, ci se mai lupta,
dar tot vor inceta. Tocmai din aceasta pricina nu trebuie sa las
nemustrate obiceiurile voastre rele, pentru ca altfel cine stie unde puteti
ajunge? Asa ca rabdati-ne, daca din dragoste de voi rostim cateodata si
cuvant de mustrare.
AMIN
