PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA
APOSTOLUL DIN DUMINICA DINAINTEA ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI (Galateni 6,
11-18)
CRUCEA
ÎNVINGE LUMEA
„Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda
decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Galateni 6, 14)
“Dacă, iubiţii mei, dacă există ceva pentru care
un creştin trebuie să se bucure, să se veselească şi să se laude chiar, acest
lucru este crucea; crucea, pe care peste câteva zile Biserica ne va chema să o
sărbătorim.
Dar când zicem cruce nu
înţelegem doar lemnul din care este confecţionată. Îl înţelegem pe cel
Răstignit, pe Domnul nostru Iisus Hristos, care a suferit înfricoşata mucenicie
a răstignirii, şi prin această jertfă, pe care a oferit-o pe lemnul crucii, a
izbăvit neamul omenesc de păcat. Fiecare picătură a sângelui care s-a
vărsat din rănile celui Răstignit, din mâinile, picioarele şi coasta Lui
găurite, fiecare picătură a sângelui lui Hristos s-a făcut un râu – ce zic? -,
s-a făcut o mare, un ocean, în care se spală şi se curăţesc milioanele de
oameni păcătoşi. Crucea! Fără sângele lui Hristos nimeni, niciun om, oricât de
bun şi sfânt ar părea, nu poate să se mântuiască. Se mântuieşte, se
curăţeşte, se izbăveşte doar omul care crede în Izbăvitorul lumii cel
Răstignit. Puterea, care izvorăşte din jertfa pe cruce a lui Hristos,
depăşeşte orice altă putere. Este o putere tainică şi nevăzută. Această putere
a crucii a atins sufletul tâlharului şi l-a făcut să spună: „Pomeneşte-mă,
Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta” (Luca 23, 42). Această putere
l-a făcut pe sutaş să îngenuncheze înaintea celui Răstignit şi să spună: „Cu
adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!” (Matei 27, 54). Această putere
a atins şi sufletul unui fanatic vrăjmaş al celui Răstignit şi l-a făcut cel
mai fierbinte propovăduitor al Evangheliei; şi acesta este apostolul Pavel.
Acum, plin de recunoştinţă, Pavel cade şi se închină crucii Domnului şi spune
cuvinte care, împreună cu cuvintele pe care le-au spus tâlharul şi sutaşul,
constituie un veşnic imn al celui Răstignit. Zice Pavel: „Iar mie să nu-mi fie
a mă lăuda fără numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea
este răstignită pentru mine, iar eu pentru lume” (Galateni 6, 14). Adică:
Alţii să se laude cu ce doresc – e dreptul lor. Eu însă, doar cu un lucru mă
laud, cu crucea Domnului. Crucea Domnului m-a mântuit. Ea mi-a dat putere
să înving răul care există în lume. Răul nu poate să mă învingă. Eu sunt mort
pentru lume, iar lumea este moartă pentru mine
Dar care
este lumea, despre care vorbeşte Pavel? În Sfânta Scriptură cuvântul
lume are un înţeles bun şi unul rău. Lumea în înţelesul bun sunt
toate cele pe care le-a creat Bunul Dumnezeu. Este pământul, marea, copacii,
munţii, soarele, luna, stelele. Sunt peştii, păsările, animalele. Este omul.
Este întreaga creaţie divină. Şi lume, în înţelesul rău, sunt
oamenii; nu toţi oamenii, ci cei care nu cred în Dumnezeu, Îi calcă
poruncile, înjură şi blasfemiază şi nu simt nicio mustrare de cuget pentru răul
pe care îl fac, ci încearcă prin diferite mijloace să-i atragă şi pe alţii în
necredinţă şi în depravare. Asta este lumea în înţelesul rău, în sens rău.
Iar domnitor, care stăpâneşte toată această lume, este satana. De aceea,
şi satana se numeşte „stăpânitorul lumii” (Efeseni 6,12).
Lumea, în înţelesul ei
rău, constituie un uriaş curent de necredinţă şi de stricăciune. Este un mare
şi groaznic duşman al mântuirii omului. Această lume îi urăşte pe adevăraţii
creştini şi încearcă să-i atragă, să-i târască de partea ei, să-i facă de-ai
ei, să gândească, să simtă şi să facă nu ce vrea Hristos, ci ce vrea lumea. Iar
armele, pe care le foloseşte lumea împotriva creştinilor, sunt două: farmecele şi sperietorile.
Care sunt farmecele? Sunt acele lucruri mulţumitoare pe care le oferă
lumea. Sunt banii, pe care fără efort şi sudoare este gata să-i dea fără
măsură celor care o ascultă. Sunt chefurile, beţiile, desfrânările, erosurile
ruşinoase. Sunt poziţiile şi funcţiile, pe care lumea e gata să le
ofere oamenilor, ajunge să cadă pentru a i se închina. Acestea şi altele
încă sunt cele mulţumitoare pe care le oferă lumea.
Sunt farmecele ei.
Iar sperietorile ei
care sunt? Sunt ironiile, vorbele de ocară, dezbinările, calomniile,
ameninţările împotriva creştinilor, care vor să trăiască o viaţă creştină.
Împotriva acestora se ridică lumea. Sperietori mai sunt
şi marginalizările, nedreptăţile, concedierile, prigoanele, temniţele,
exilurile, şi, în sfârşit, aspra moarte mucenicească. Acestea sunt
cele neplăcute cu care ameninţă lumea. Acestea sunt sperietorile ei.
Ah, ce putere are
lumea! Unii dintre oameni sunt învinşi de farmecele lumii şi sunt prinşi
în cursele satanei şi îşi pierd comportamentul moral şi credinţa
şi devin oameni lumeşti, una cu lumea păcătoasă. Alţii, iarăşi, sunt
învinşi de sperietoarele pe care le foloseşte lumea împotriva
creştinilor. Aceşti oameni se tem şi tremură de lume. Vor să meargă la
biserică, să se spovedească, să se împărtăşească, vor să împlinească
îndatoririle lor religioase, dar nu le împlinesc. Tremură: „Ce va
zice lumea?”. Într-un aşa punct de laşitate au ajuns, că nu îndrăznesc
să-şi facă semnul crucii, ca să nu-şi bată joc de ei oamenii moderni. Dar –
Slavă lui Dumnezeu, slavă celui Răstignit! – există şi creştini, pe care nici
farmecele, nici sperietorile lumii nu-i învinge. Aceştia sunt eroii răstigniţi
ai creştinismului. Aceştia sunt morţi faţă de farmecele şi sperietorile
lumii, dar realmente vii, care au în inima lor pe Hristos şi Hristos le dă
puterea de a învinge şi de a triumfa în lume. Iubiţii mei! Între eroii, între
învingătorii lumii, se distinge apostolul Pavel. El a învins lumea şi
niciun farmec şi nicio sperietoare nu au putut să-l influenţeze, iar pentru
asta pe bună-dreptate este auzit spunând: ”Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda
decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Galateni 6, 14). Dar noi? O, noi, pe care
ne înving răutăţile şi patimile! Nu putem să spunem aceste cuvinte ale lui
Pavel. Să ne pocăim deci. Să cerem mila celui Răstignit şi să luăm
hotărârea să trăim după sfânta Lui voie până la moarte”.
(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi
Ierarhi” din cartea „Apostolos”, Atena, 2001)
