Cred că modernismul catolic impus prin programe şi la noi nu duce la nimic bun.Un răspuns excelent şi un curaj pe măsura harului.
Iată articolul;
În Pireu, 16 martie 2012
COMUNICAT
Excelenţa sa, Arhiepiscopul romano-catolicilor din insulele Tinos, Naxos şi Egheos, kyr Nicolae, în data de 12.03.2012 a emis ,,o scrisoare deschisă către orice om bine intenţionat”, aşa cum o intitulează, prin care ne critică în mod politicos nu pentru argumentele teologice, după cum s-ar aştepta cineva, ci cu abordări sentimentaliste, angajându-se într-un discurs de iubirism şi încercând să justifice [întemeieze] ecumenismul sincretist, în practică, prin cuvinte umflate şi politicoase, care ,,gâdilă” urechile ascultătorilor, dar care constituie abateri colosale de la adevăr.
Este clar că cercurile ecumeniste ciopârţesc [mutilează] cuvintele Domnului din Rugăciunea Arhierească din capitolul 17 al Evangheliei după Ioan, versetele 21-25, ,,ca toţi să fie una”, trecând sub tăcere în mod fraudulos întreaga recomandare a Domnului, ca şi următoarele versete cu acelaşi înţeles [din acelaşi context], pe care Mântuitorul lumii le adresează Tatălui Său, ,,Începătorul luminilor”, zicând: ,,Nu doar pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei care vor crede prin cuvântul lor în Mine, ca toţi să fie una, precum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, ca şi ei întru Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi Eu slava pe care Mi-ai dat-o Mie le-am dat-o lor, ca să fie una după cum Noi una suntem, Eu în ei şi Tu în Mine, ca să fie desăvârşiţi întru unime, şi ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi i-ai iubit pe ei după cum M-ai iubit pe Mine. Părinte, pe care Mi i-ai dat Mie, vreau ca unde voi fi Eu să fie şi ei împreună cu Mine, ca să vadă slava Mea, pe care Mi-ai dat-o, pentru că M-ai iubit înainte de întemeierea lumii”.
Trec sub tăcere şi ascund cuvintele Domnului de mai sus, izolând din ele patru cuvinte, ca să-şi justifice kakodoxia [reaua-slăvire, erezia] lor, iar prin aceasta falsificarea [măsluirea] credinţei adevărate, pentru că Domnul Bisericii se roagă pentru unitatea copiilor Lui, însă după modelul modului de existenţă treimic al Dumnezeului celui veşnic; adică întru adevăr, prin perihoreză şi credincioşie, dar în mod sigur nu prin erezie, denaturând Revelaţia Dumnezeiască, prin înşelare şi prin diminuarea celor dogmatizate de către Preasfântul Duh.
Dumnezeiescul Marcu Evghenicul în Epistola sa ,,Către creştinii ortodocşi aflaţi pretutindeni pe pământ…” scrie: „Cu multă vreme mai înainte s-a rupt vestita adunare a Bisericii de Apus, adică a Romei, de comuniunea cu ceilalţi patru preasfinţiţi Patriarhi, fiind separată prin obiceiuri şi dogme străine de Biserica Universală şi de ortodocşi…” şi continuă: „Aşadar, de unde ni s-au arătat dintr-o dată că sunt ortodocşi cei care de atâta vreme şi de atâţia Părinţi şi dascăli au fost judecaţi ca eretici?”.
Romano-catolicismul nu are credinţa apostolică, de vreme ce filioque-le, harul creat, primatul ca privilegiu de jurisdicţie mondială, faptele supra-meritorii, purgatoriul constituie dogmele lui de bază asupra cărora nu acceptă tratative.
Nu are Taine de iniţiere [Botez şi Mirungere –n.tr.] valide, Preoţie şi Euharistie, deoarece s-a despărţit de Biserica Universală a lui Hristos şi este valabil pentru el [pentru romano-catolicism] Canonul I al Sfântului Vasile cel Mare, aprobat de Sinodul al V-VI-lea Ecumenic, care hotărăşte: ,,Cei ce s-au lepădat de la Biserică nu au mai avut Harul Duhului Sfânt peste dânşii, căci a lipsit împărtăşirea şi s-a întrerupt urmarea… Cât priveşte pe cei ce s-au rupt şi s-au făcut mireni, n-au avut putere, nici de a boteza, nici de a hirotonisi, nici nu puteau să dea altora Harul Sfântului Duh, de la Care au căzut”.
Romano-catolicismul, după Sfântul Grigorie Teologul, nu are succesiune apostolică, deoarece Ortodoxia cugetului asigură succesiunea apostolică, iar kakodoxia cugetului o desfiinţează: ,,Căci asemănarea în cuget este şi asemănare în tronuri, iar cel cu opinii potrivnice are un tron potrivnic; unul este succesor doar cu numele, celălalt în adevăr” (Sfântul Grigorie Teologul, Cuvânt la Marele Atanasie 8, PG, 1089).
Romano-catolicismul nu poate să renunţe la papo-centrismul său, mai vechi şi mai nou, deoarece l-a legitimat prin hotărârile a 13 sinoade „ecumenice” ale lui.
Amintim declaraţiile Papei Ioan Paul al II-lea, „sanctificat” de către romano-catolicism, din Enciclica „Ut unum sint” (1995) (10): <
Şi: „Sunt convins că în această privinţă am o responsabilitate aparte… de a găsi o formă de exercitare a primatului deschisă unei situaţii noi, însă fără nici o renunţare la esenţialul misiunii sale…” (paragraful 95). Identică de altfel este şi proclamarea primatului papal de către Papa Benedict al XVI-lea în Fanar, 2006, şi ne amintim şi de directiva Vaticanului din iulie 2007, cu cunoscutele „Răspunsuri”, prin care actualul papă Benedict al XVI-lea a caracterizat Bisericile Ortodoxe Autocefale „deficitare”, pentru că nu au comuniune cu aşa-numitul succesor a lui Petru.
Cuviosul Părintele nostru Iustin Popovici scrie: „Dogma Ortodoxă sau mai bine-zis a-tot-dogma despre Biserică, a fost respinsă şi înlocuită cu pan-dogma eretică latină despre primatul şi infailibilitatea papei, adică a omului. Iar din această panerezie s-au născut şi se nasc continuu alte erezii: Filioque-le, eliminarea epiclezei, azimile, inovaţia harului creat, focul curăţitor – purgatoriul, tezaurul faptelor prisositoare…”.
Condiţiile prealabile puse scripturistic de către Dumnezeu Cuvântul pentru unitatea şi comuniunea în Hristos a celor ce cred potrivit celor de mai sus, sunt: slava de obşte şi veşnică a Dumnezeului Treimic. Cu alte cuvinte unirea omului creat cu Dumnezeu-Cuvântul Cel necreat se realizează doar prin lucrarea necreată îndumnezeitoare şi slava Dumnezeului Treimic. Dar această slavă îndumnezeitoare se oferă prin Hristos în Duhul Sfânt, numai şi numai în Trupul tainic al lui Hristos – Biserica.
Romano-catolicismul respinge din punct de vedere dogmatic caracterul necreat al harului îndumnezeitor şi, prin urmare, orice comuniune cu acesta va fi şi va rămâne doar la nivel uman creat. Romano-catolicii fac confuzie între Teologie şi Iconomie în Dumnezeul Treimic, al cărei rod vizibil este adaosul “filioque”.
Mai exact, excluzând experienţa dumnezeiescului har necreat şi a Slavei îndumnezeitoare necreate neagă în mod substanţial comuniunea dintre creat şi necreat, adică refuză Taina comuniunii reale dintre Dumnezeu şi om, ca fapt sau eveniment eclesiastic. Refuză prin fapte însuşi înţelesul de Biserică.
Toate cele de mai sus se leagă indisolubil cu adaosul “filioque”, pentru acceptarea căruia romano-catolicii îndeosebi confundă însuşirile ipostatice ale lui Dumnezeu cu cele fireşti şi, mai ales confundă purcederea veşnică [pururea fiitoare] a Sfântului Duh, ca Persoană dumnezeiască cu pogorârea sau arătarea Sfântului Duh ca lucrare necreată de obşte a Dumnezeului Treimic.
Însă, potrivit experienţei în-Sfântul-Duh şi a Dogmaticii Bisericii din primele zece veacuri, manifestarea, ca iconomie, a Sfântului Duh, Care se arată şi lucrează „din Tatăl, prin Fiul, în Sfântul Duh” este cea care ne uneşte în mod necreat cu Dumnezeul Treimic.
Prin urmare, de vreme ce romano-catolicismul nu acceptă teologia despre harul necreat, lucru pe care-l exprimă instituţional şi prin “filioque”, nu este realizabilă nicio unitate teologică, eclesiologică şi spirituală, cu el.
Profit de prilejul de a răspunde la modul general domnului Nicolae, ca să răspund şi cunoscutului bigam, numit oportun „Cardinalul Frantzolini”, care nefiind invitat de nimeni şi nici cadru universitar, şi-a asumat rolul onorific al persoanelor şi treburilor bisericeşti, spunând că Sfânta noastră Ţară nu este sub protectoratul SUA, ci un stat de drept, în care Biserica Ortodoxă Universală, îşi desfăşoară activitatea în recunoaştere şi respect reciproc cu Statul, fiind condusă de Sfintele Canoane şi de Legile lui. Ierarhia Preasfintei Biserici a Eladei nu acceptă şantaje din partea centrelor sioniste internaţionale, aşa cum, din nefericire, a acceptat Ierarhia Bisericii Sârbe surori – de aceeaşi credinţă cu noi, pentru islamizarea Kosovo-ului, decapitându-l pe nedrept şi anticanonic pe Episcopul canonic de Raşka şi Prizren, kyr Artemie, aşa cum deja s-a demonstrat în mod clar în cunoscuta Hotărâre nr. 1410/2010 a Departamentului VI Penal al Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie [Areopag] din ţara noastră, care a spulberat minciunile Sfântului Sinod Sârb şi ale Statului Sârb împotriva aşa-numitului „delapidator”, dar după adevăr sfântului Episcop de Raşka şi Prizren, domnului domn Artemie.
