Iată una din minunatele poezii religioase scrise de Valeriu Gafencu ,ce arată că omul chiar în necazuri şi încercări mari poate să trăiască deplin taina credinţei.
O lecţie de viaţă pentru post moderniştii de azi.


„Mi-s ochii trişti şi fruntea obosită
De-atâta priveghere şi-aşteptare,
Mi-e inima bolnavă, istovită
De grea şi-ndelungă aşteptare
Şi plânge ca o pasăre rănită.

Când ochii mi-i închid şi cat în mine
Puteri să urc Golgota până sus
O voce, un ecou din adâncime
Îmi spune blând: Viaţa e Iisus,
Mărgăritarul preţios e-n tine.

Privesc la dimineaţa minunată
A Învierii Tale din mormânt.
Cu Magdalena, ca şi altădată
Îngenunchez’naintea Ta plângând.
Şi-s fericit şi plâng cu Tine-n gând”.