Dulapul cu suflete

Ferestrele din cer sunt tot deschise,
Eu dorm în camera din colţ a dulapului
Şi cânt…
Printre hainele de spirit prăfuite, peniţa sufletului meu tot mai scrie
Poveşti din plastic si cenuşă….
Romane cu profeţi mincinoşi care biciuiesc aripi la Argintărie.

Eu, în dulap, caut trenul ce duce la ferestre…
Şi peniţa mea se stinge…
Buretele de carne se topeşte în iarna grea
şi eu şterg uşa aburită cu perdeaua ochilor mei,
Spre a vedea trenul…
Mă opreşte controlorul şi-mi cere biletul…
Trebuia sa plătesc cu fericirea celor de jos si prin copacul învierii ce a ruginit,
Cu spicele grâului, cu aroma lunii, cu stelele părinteşti….
„de unde să am toate astea?” întreb, iar el răspunde: „caută bine în dulap”…

Au trecut ani de atunci…eu încă mai caut…
Şi-n fiecare zi zâmbesc privind cerul…
Pentru că ferestrele sunt încă deschise….


Adriana CAZAN