GRIGORE LEŞE

Grigore Leşe despre colinda tradiţională, autentică. “ASTĂZI NU COLINDĂ NIMENI. Nu colindă, nu postesc, numai rele săvârşesc, suduieşte fiecare, şi cel bun, ca şi cel mare”

“Părinţii noştri-n vecie /Aşteptau postul să vie / În tot postul să colinde. /Astăzi nu colindă nimeni / Nu colindă, nu postesc /Numai rele săvârşesc. /Suduieşte fiecare,/ Şi cel bun, ca şi cel mare. / Scumpule Mântuitor,/ Varsă-n inimile lor, / Varsă bunătatea Ta /Să-Ţi cinsteasca Naşterea. / Varsă bunătatea Ta/ Să-Ţi cinsteasca Naşterea”.

“Ce înseamnă pentru mine colindător adevărat? Ce înseamnă “adevărat”? Dacă are 55 de ani, înseamnă că el de 52 de ani umblă tăt anul şi colindă tăt satul – de la vârsta de 3 ani. Ăla-i colindătorul. Eu am 57 – Doamne, dă! – de 53 de ani eu umblu la colindat! Nici o pauză... Nu “artistocraţii”, ci oamenii din josul satului colindă... A colinda inseamna “a te roti”.”

Sunt foarte multe de discutat despre “corindă”. De unde vine corinda, ce-i cu corinda, care sunt temele, de ce se corindă… Noi n-am venit aicea să facem conferinţe. Am venit să vă arătam cum se corindă p-acolo.
Conferinţele-s la academie, numai că stiţi ce? Degeaba vorbesc la academie dar nu ştiu cum se corindă. Ştiţi că la noi e plină lumea de teoreticieni, practicieni mai puţin.La colindat aicea nu ne îndesăm. Dar scriem despre corinda că ar fi…, teorii… Am acasă un dulap numai de cărţi scrise, carte după carte. Unul scrie “corinda vine din calende”, altul zice că vine din “aleluia, Domine”, altu că de la neamul arilor – mă-nnebunesc, domle. Atât am citit despre ei… dar zic “ei o umblat în viaţa lor a colinda? O umblat ei să vadă colinda?”Nem tudo, cum zice unguru!
Ia ascultaţi ce vreau să vă spun acum: aristocraţii au colindat în viaţa lor vreodată? Nu! Ştiţi cine o colindat? Oamenii din josul satului. Că ei s-o dus la răsărit. Aci o colindat. Ce înseamnă pentru mine colindător adevărat? Ce înseamna “adevărat”? Dacă are 55 de ani, înseamnă că el de 52 de ani umblă tăt anul şi colindă tăt satul – de la vârsta de 3 ani. Ăla-i colindătorul. Eu am 57 – Doamne, dă! – de 53 de ani eu umblu la colindat! Nici o pauză!
Stau toţi la televizor, la emisiunile aceastea de divertisment. Şi în urechile dumneavoastră, din pacate, aveţi acest sunet. Nu-i aşa colinda, domnule! Eu nu vă pot arăta aici decât numai relicve de cum trebuie să fie corinda. Ştiti cum îi corinda asta? Cu ploaie, cu ger, cu săracie, cu colac mâncat pe ninsoare. Şi zice aşa strigura:
Ciucur verde de mătasă
Sloboază-ne gazdă-n casă
Că de-asară stăm p-afară
Şi ninge, şi vremuieşte
Şi murguţu cimpoveste
Murgu trebuie potcovit
Cu potcoave de colac
Şi cu cuie de cârnaţ
Zică gazda ce ne-a zice
Fără cârnaţi nu ne-om duce
Fără ciont, fără schinare
Supere-se cât de tare
Că i-a cere: ştim că are
şi zicea “La anu şi la mulţi ani!” Şi era câte unu de-asta zgârcit – spunea aşa, cam şi cu gura altuia: “haidaţi în casă…”
Eu am corindat numai oamenii saraci. Corinda trebuie sa fie bucurie: ne întâlnim, cinstim morţii! Şi de-atâtea ori am povestit de Lelea Mare din Borcut. Avea numa’ brânduşi toamna şi primăvara, şi nuci, şi alune strânse de ea şi le aducea şi le pregătea pentru colindători. Avea doar patru pereţi la casă! Şi mă duceam şi colindam aristocraţii… şi usile erau ferecate de lăcăți la 3 dimineaţa. No, zic “hai să merem la Lelea Mare, că la ea e lumina aprinsa”. Ştia să primească lumina!…
Ceilalţi ziceau “haide, mă, nu merem acolo, că n-are nimic să ne deie”. Şi o colindam. Şi într-un an aşe ne-o dat: 85 de alune la unu’, 5 mere şi nuci 20 câte la unu’. Le-am pus în bărbânț, am ieşit afară, le-am împraştiat pa omăt şi le-am împarţit noi între noi. Şi ne băteam de la alune. Dar-ar Dumnezeu să mai vad eu viaţa aceea o data! Acuma ştii de ce se bat? De la Dacii! Domle, se bat de la zgomot!
De ce am invitat acest grup? Pentru că de acolo de unde vine el se mai păstrează lucrurile acestea. Ici colo… dar sminteala este mare şi-acolo. Sunt sminţitori de-aştia: în mijlocul satului fac o casă de betoane. Rugămintea mea este: dacă aveţi ocazia, duceţi-vă pe la Ungureni, pe la Costeni şi vă plimbaţi pe-acolo, că e de-ajuns. O să vă bucuraţi ochii. Vedeţi, eu pe locurile astea m-am nascut. Nu vă pot descrie cu cuvinte, cu vocea.
Existau şi colinde cosmogonice: despre soare, despre pomul vieţii, despre lună. Exista colinde care cânta de “florile dalbe de măr”. La ce se refera “florile astea de măr”? La ţurţurii de la…? Nu, la florile dalbe, adică ale lunii. La lună se refera. Exista o colindă foarte frumoasă:“Pom înrămuratu’“.
Nici o sărbătoare nu-i
Ca Naşterea Domnului
Aşa binecuvântată
Şi de creştini aşteptată
Părinţii noştri-n vecie
Aşteptau postul să vie
În tot postul să colinde.
Astăzi nu colindă nimeni,
Nu colindă, nu postesc
Numai rele săvârşesc.
Suduieşte fiecare,
Şi cel bun, ca şi cel mare.
Scumpule Mântuitor,
Varsă-n inimile lor
Varsă bunătatea Ta
Să-Ţi cinstească Naşterea
Varsă-Ţi bunătatea Ta
Să-Ţi cinstească naşerea.
Dacă-i întrebi pe oamenii bătrâni ce-i cu lerul… “a, lerul de la fitiu“, zice, adică de la sobă, fară să facă legătura cu neamul arilor, cu împăratul Aurelian şi cu “Velerim şi Veler, Doamne”, cu Valerian. Nu! Ei stiu de ler… Dar nu asta este important. Ce este important: nu pot canta ei despre ler acuma, ei trebuie să cânte despre naşterea Mântuitorului. Şi duc vestea asta.
Copilaşii mititei au o colindă şi un bât şi-l agită. Şi zic aşa copilaşii mici – şi fete, şi băieţi, la un loc: “Bună ziua lui Moş Ajun!” Dar ce zic când spun “Moş Ajun”? Al jun – este un jun bătrân şi unul tânăr. Şi cela bătrân trebuie să moară şi să vie celălalt tânăr. “Bună ziua la Moş Ajun!” Şi atuncea omul moare. De-aceea capra se arunca de pământ şi zice cela “hehehe” şi râd p-acolo. Dar de ce moare capra? Moare anul şi reînvie! Trecerea la viaţa prin moarte!
Ce cântă copilaşii de 10 ani:
“O stea s-a ivit
De la răsărit
Şi cu David crai
Pruncii să nu-i tai.
Pruncii n-or muri
Că s-or prelungi
În cer cu îngerii.
Şi-a lor sufletele
S-or preface-n stele.
Ş-or luci frumos
Calea lui Hristos.”
Şi stăteau ei aşa şi de-altfel erau mititei aşa… “Bă, tu a cui eşti?” Păi zice “Eu îs al lui Ionu’ lui Grigore lui Toader de peste deal” “A, a, ştiu…” “Da’ tu a cui eşti? Bă, pe tine nu te cunosc!” De ce întrebau asta? Să ştie de unde vine, din ce comunitate face parte. Nu merge oricine la colindat. Ştiti cum se colindă? Colindai tot satul: asta înseamna colinda – a te roti. O horă, ca la joc. Şi se roteau în sat, dar mergeau şi în alte sate. Şi atăţia bobi strângeau şi colaci, că nu-i mai puteau duce. Şi atuncea îi lăsau la Badea Ion, zice “când om veni înapoi i-om lua!” Şi după ce strangeau iară desagi, iar îi lăsau. Şi tot lăsau aşa: la o casă erau 30 de colaci, dincoace erau 20. Atenţie! Nu se ocolea nici o casă!
Erau colaci multi. Ce făceau cu colacii ăştia? Când veneau înapoi, veneau pe acelaşi drum. Se zice: “retrăirea căii” - dusul cu întorsul. Deci de fapt asta este corinda. Feciorii făceau bani să plăteasca ceteraşi: îşi vindeau colacii în sat şi pe banii făcuţi pe colaci, zice “no, să ne plătim ceterasu’!”
Ceata de colindători era autoritatea numarul unu în comunitate. Nu era primarul. Gata, de la Sfântul Nicolae şi până la Bobotează, era ceata. Era o autoritate. În ziua de astăzi, toata lumea în lume, în numele colindului, practică industria colindului, asa cum practică industria patriotismului. Nu se mai poate, gata!

Sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/12/15/grigore-lese-despre-colinda-traditionala-astazi-nu-colinda-nimeni-nu-colinda-nu-postesc-numai-rele-savarsesc-suduieste-fiecare-si-cel-bun-ca-si-cel-mare-video/