ocultismul forma pervertită a sacralităţii,cap.VI

Dintre disciplinele vechii filozofii oculte nu putea să lipsească astrologia,sau studiul astrelor.Nu întâmplător spiritualitatea new age se bazează mult pe această disciplină fiind numită „era vărsătorului”
Astrologia sau ştiinţa care se ocupă cu studiul influenţei astrelor asupra destinului omenirii, are o vechime apreciabilă, fiind utilizată în Egiptul antic, precum şi de celelalte popoare aparţinând lumii antice. În secolul II după Hristos, Ptolemeu, în lucrarea sa intitulată „Tetrabiblos”, arată cum trebuie calculată durata vieţii, cum se depistează bolile trupului, cum se poate obţine bogăţie şi glorie, măsurând „aspectele planetelor”, adică distanţa ce le separă pe unele de altele, sau depărtarea lor faţă de punctul maxim al unei case din horoscop.
Ptolemeu a determinat şase aspecte:
- conjuncţia – când două sau mai multe planete se află pe acelaşi grad al uni semn.
- sextilul – când două planete se află la o distanţă de 60°.
- cvadratura – când două planete se află la o distanţă de 90°.
- trigonul – când două planete se află la o distanţă de 120°.
- opoziţia – când două planete se află la o distanţă de 180°.
- antisce – când două sau mai multe planete se află la distanţă egală faţă de ecuator.

Sextilul şi trigonul erau aspecte benefice, cvadratura şi opoziţia erau aspecte malefice. Conjuncţia putea fi bună sau rea în funcţie de modul în care erau considerate planetele în raporturi de preietenie sau duşmănie.
Sistemul astrologic descris de Ptolemeu a fost multă vreme la baza studiilor de astrologie. Anticii defineau planetele după natura şi sexul lor. Ei deosebeau două planete feminine Luna şi Venus, patru masculine Mercur, Soare, Jupiter şi Saturn şi una androgină Mercur. Virtuţiile şi proprietăţile lor se datorau poziţiei pe care o aveau pe cer, precum şi calităţilor pe care păreau a le avea (căldură, răceală, umiditate sau uscăciune).
Zodiacul este definit ca fiind zona cerească ce înconjoară Pământul şi taie Ecuatorul în cele două puncte echinepţiale. A fost împărţit în douăsprezece părţi egale sau semne, care au primit numele celor douăsprezece constelaţii pe care planetele le pargurg continuu. Fiecare semn reprezintă treizeci de grade din cercul ce circumscrie această zonă şi se împarte în trei decane. S-au mai stabilit douăsprezece case astrologice. O planetă are într-un semn casa sa sau locul favorit. Într-un alt semn îşi are exaltarea, influenţa ei crescând acolo în bine sau în rău. În alt semn îşi are exilul (când se află în sensul opus domiciliului) şi în alt semn îşi are căderea, când planeta se află în semnul opus locului de exaltare. Alexandrian exemplifică această logică astfel: Soarele îşi are casa în Leu, exaltarea în Berbec, exilul în Vărsător, iar căderea în Balanţă. Pe lângă aceste reguli rebuie avut în vedere şi mişcarea întregului Zodiac cu un semn în timpul unui an (treizeci de grade). Arta astrologică înseamnă stabilirea unui horoscop care poate fi pe întreaga viaţă, pe o perioadă scurtă sau chiar pentru o zi. Astrologia a avut în cursul timpului numeroşi simpatizanţi,iar recent adepţii gândirii New Age, care consideră că iluminarea sau adevărata cunoaştere va fi adusă de Era Vărsătorului, era noilor împliniri.
Pr Tudor Budeanu