22 ani de temniţă, de mărturisire, de pătimire, de rugăciune… În ultimii ani ai vieţii mai păstrase în bibliotecă doar Filocaliile. A plecat dincolo având pe buze scump Numele lui Hristos.
Sfântul Valeriu Gafencu despre Marin Naidim:
“Marin e cel mai simplu dintre toţi prietenii mei. Curat, iubire multă, caldură sufletească, copil curat la suflet, foarte bine format” .
Marin Naidim despre străduinţele Sfântului Valeriu:
„Spunea către mine că chiar dacă nu reuşim noi să schimbăm lumea, dar măcar să trezim interesul, să o facem să nu se mai simtă bine când săvârşeşte răul, să creăm probleme, să-şi pună întrebări, să-şi schimbe paşii”.
“Domina prin comportament, cultură – făcută în închisoare – şi o mare capacitate de iubire pentru toţi cei din jur. În dormitorul unde era Naidim era o atmosferă deosebită de a tuturor celorlalte dormitoare. Aceeaşi atmosferă era şi în echipele unde lucra. Un conflict, lucru frecvent în închisoare, cu Marin Naidim era imposibil! Îl depăşea cu o abilitate demnă de un diplomat de carieră.
Spre deosebire de alţi fraţi de cruce cu închisoare îndelungată, Naidim era echilibrat şi prin faptul că păstra o notă smerită a trăirii lui religioase. Numai un ochi foarte atent putea observa clipele de absenţă ale lui Naidim, când îşi făcea rugăciunea sau zilele când postea. În toate actele lui era de o extraordinară discreţie, iar în discuţiile religioase nu căuta să-şi impună punctul de vedere. Şi-l impunea însă prin faptele lui lipsite de ostentaţie.
De altfel, aşa era ţăranul român. Marin Naidim avea toate atributele ţăranului român, dublate de rafinament intelectual. În toate domeniile – filozofie, literatură, teologie, artă - Naidim avea informaţie precisă, pe care o rostea cu voce joasă, modest şi gata să asculte o opinie contrară fără să intervină”.
(Gabriel Bălănescu, “Din împărăţia morţii”)