,,Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui” (Mt. 6, 33)

Fraţi creştini,

Sfânta Evanghelie citită azi, face parte dintr-o cuvântare mai amplă, cunoscută sub numele de predica de pe munte. Din punct de vedere al timpului liturgic, ne aflăm la începutul propovăduirii credinţei, deoarece suntem în duminica a treia de la Rusalii. Fiind la început de drum, Domnul nostru Iisus Hristos ne oferă câteva coordonate pentru viaţa cea de zi cu zi, fiecare verset fiind practic o mică Evanghelie.
Ochiul este organul fizic prin care omul intră în contact cu realităţile lumii. Depinde de fiecare om cum percepe realitatea sau adevărul vieţii care poate fi diferit pentru fiecare. Se spune că prima impresie contează mult, contează deci cu ce ochi avem chef să privim pentru prima oară o imagine, care pentru unii poate fi bună, iar pentru alţii rea. Dacă ochiul nostru este curat, adică dacă privim lucrurile nu numai cu ochiul fizic, ci şi cu cel al credinţei, răsplata va fi mare tot trupul va fi luminat, adică vom avea o percepţie clară asupra realităţii, vom vedea şi vom înţelege ceea ce trebuie.
Următorul verset vine să ne amintească că nimeni nu poate sluji la doi domni, deoarece în mod inevitabil se va ataşa mai mult de unul, aşa nu putem sluji lui Dumnezeu şi lui mamona. Este un verset ce vine să spulbere iluzia unei duble slujiri, adică încercarea de a pune în practică proverbul românesc mă fac frate cu dracul până trec puntea, deoarece cu vrăjmaşul nu vei trece puntea niciodată, vei avea doar iluzia trecerii. Din această cauză, cei care credeau în biserica primară că pot să scape cu viaţă lepădându-se de credinţă de ochii lumii erau aşa de greu reprimiţi în Biserică. Lepădarea lor chiar dacă pentru ei părea formală, o rezolvare de compromis, au aflat că Hristos nu face compromisuri. Ne întrebăm dacă cei ce au negat în vremurile trecute pe Hristos pentru că aşa se putea trăi mai bine, au venit sincer la credinţă sau au venit pentru că acum aşa e la modă, iar inima lor a rămas la vechiul stăpân.
Pentru derularea vieţii avem nevoie de bunuri materiale pe care încercăm să le procurăm prin activităţile noastre. Este firesc să fie aşa. Evanghelia de azi nu osândeşte munca, ci îngrijorarea. Prea multa grijă de cele materiale ne transformă în robi ai muncii şi ne face să uităm că suntem fii ai lui Dumnezeu, cel ce are grijă de întreaga creaţie. Dumnezeu lucrează împreună cu omul, face pământul să rodească, însă numai după ce omul lasă şi el mica lui amprentă, adică a arat, a semănat, a îngrijit şi s-a rugat pentru ca darul lui Dumnezeu să se întoarcă sub forma pâinii. Cel mai important este să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate celelalte se vor adăuga. Aici este de fapt răspunsul la criza noastră, trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu şi El ne promite că toate celelalte lucruri de care avem nevoie vor veni ca dar. Este bonus-ul promis.


Pr. Tudor BUDEANU