„Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi în schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca şi noi, fiecare la rândul nostru, să facem acelaşi lucru cu aproapele nostru... Dacă este să ne asemănăm cu Dumnezeu în ceva, aceasta este puterea de a ierta. Dumnezeu ne-a chemat să fim asemenea Lui şi asemenea lui Dumnezeu suntem atunci când iertăm. Puterea de a ierta este însuşire Dumnezeiască. Iertând celor ce ne greşesc ne facem părtaşi la dragostea cu care iubeşte Dumnezeu lumea.”
Ieromonah Savatie Baştovoi
De când mă ţin minte am fost frământat de gândul la dragoste. Dragostea mi s-a descoperit măreaţă şi gingaşă în persoana mamei mele, aşa că pot spune că m-am născut în dragoste şi am fost însoţit de dragoste de-a lungul întregii mele vieţi. Am suferit de fiecare dată când am simţit că dragostea lipseşte.[...]
A nu fi iubit, pentru mine, înseamnă a nu exista. În copilărie, când făceam vreo răutate, maica mea mă împingea uşor cu mâna şi îmi spunea : "Du-te de la mine, nu te mai iubesc". Cine poate spune ce trăiam eu atunci? Abia acum îmi dau seama că atunci mă pogoram în iad, iadul inimii mele de copil. Atunci începea să-mi tremure buza şi eu rămâneam ţeapăn în faţa mamei, cu mâinile în jos, cu pumnii strânşi, până când îmi făcea semn să vin şi mă lua în braţe. Atunci izbucneam în plâns. Şi plângea şi ea. Simţeam că moartea în care m-am cufundat prin refuzul mamei, a încetat şi eu mă întorceam la viaţă prin mărturisirea iubirii ei.
Tot ce există, există din dragoste şi pentru dragoste. În măsura în care iubim, ne umplem de rost şi ne aflăm locul în această lume.
Dragostea pe care o revărsăm asupra oamenilor este ca o lumină care descoperă lucrurile aflate până atunci în întuneric. Prin iubire cunoaştem şi vedem pe celălalt în adevărata lui lumină. Numai iubirea este văzătoare. Dacă cineva vrea să ştie ce înseamnă să fie văzător, trebuie să ştie că asta înseamnă să iubeşti.
Eu am fost orb atâta timp, acum sper şi încerc să-mi recapăt vederea. Când iubeşti, până într-atât te dăruieşti, până într-atât doreşti să intri în voia celui iubit, încât ajungi să te identifici în gândurile lui, să-l retrăieşti în propria ta inimă, în propriul tău trup, în propria ta răsuflare, încât cel iubit dintr-odată ţi se descoperă în întregimea sa, în tine însuţi, ca tine însuţi. Iubirea se îmbracă în cel iubit ca într-o haină.
Dragostea este la fel de grea ca moartea. A ierta înseamnă a renunţa la tine însuţi, la dreptul tău, la dreptatea ta pentru a îndreptăţi pe cel ce ţi-a greşit, înseamnă să mori tu pentru a lăsa pe altul să trăiască.
Cu alte cuvinte, a ierta înseamnă să te reîntorci la viaţă, să dăruieşti viaţă. Niciodată nu m-am simţit mai iubit, mai fericit, mai nou, mai deplin, mai puternic şi totodată mai cuminte şi mai smerit, decât atunci când am fost iertat pentru greşelile mele.
Totodată mi-am dat seama cât de greu îmi vine să iert, câtă durere şi câtă renunţare trebuie să simt, durere care mă apropie de moarte, care mă omoară pe mine pentru a da loc celuilalt să trăiască.
Atunci am zis că a iubi înseamnă a ierta, a ierta nu o faptă care este sau ni se pare greşita, ci a ierta adânc şi necontenit, a ierta odată şi pentru totdeauna, tot răul care se ridică împotriva noastră.
Publicat de JOEY pe http://2berigoale.blogspot.com/2009/02/iubi-inseamna-ierta.html