Martiri ai neamului românesc – Ion Moţa şi Vasile Marin

“Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Se clătina aşezarea creştină a lumii! Puteam noi să stăm nepăsători? Nu e o mare binefacere sufletească pentru viaţa viitoare, să fi căzut în apărarea lui Hristos? (…) Eu aşa am înţeles datoria vieţii mele. Am iubit pe Hristos şi am mers fericit la moarte pentru El!” – Ion Moţa

Cu acest crez în suflet, părăseşte Ion Moţa, în 1937 România, spre a lupta în Spania împotriva bolşevismului, care ameninţa această ţară şi nu numai. “Acest război sfânt nu este numai al Spaniei; el ne aparţine nouă tuturor. La Alcazar şi aici, pe frontul din nordul Madridului, ne asumăm apărarea lumii întregi”. - generalul Gheorghe Cantacuzino.

Se naşte în 5 iulie 1902, în Orăştie, în sânul unei familii cu tradiţie preoţească, luptătoare şi apărătoare a drepturilor românilor din Ardeal. Din educaţia primită i se trag dragostea pentru Hristos şi pentru neam. Studiază Dreptul la Sorbona, în Franţa şi apoi la Cluj. Aici îl cunoaşte în 1922 pe Corneliu Codreanu, de care-l va lega o prietenie deosebită. Alături de acesta, face legătura sufletească a unei generaţii, restabileşte unitatea de mişcare a noului naţionalism, şi, prin scrisul său, se alipea unei discipline intelectuale care avea să justifice o serie de realizari practice.

Pentru entuziasmul lui naţionalist avea să plătească cu grele încercări, ca procese penale, care au dus la întemniţare lui. Nimic nu-l sperie, continuând lupta pentru crezul său. În 1937, ajunge pe frontul din Spania, împreună cu un grup, din care făcea parte şi Vasile Marin. Acesta din urmă, născut în 1904, în Bucureşti, din tată oltean şi mamă ardeleancă, este tot absolvent de Drept, din anul 1927. Formaţia lui sufletească şi intelectuală îl face să se înscrie în Mişcarea Legionară în 1932, moment în care începe ultima etapă a vieţii lui. Începe să scrie articole în care apără doctrina naţionalistă şi lucrează şi ca avocat, apărând membrii Legiunii în diferite procese, peste tot în ţară. Este supranumit „avocatul Legiunii”. Vara lui 1936 o petrece la Hotarele, apoi in munţi, la Djuvala. Toamna îşi reia activitatea în judeţ. Dar pe la mijlocul lui noiembrie află de iniţiativa lui Moţa, de plecarea legionarilor în Spania. Nu mai are astâmpăr, vrea să plece şi el în Spania, vrea să plece cu orice preţ. Se roagă de Căpitan - el care nu se rugase şi nu ceruse nimănui nimic, niciodată. Insistă să fie lăsat să plece. Căpitanul se codeşte, nu sunt destui bani. Atunci Marin din sărăcia lui, din apriga, din amarnica lui sărăcie găseşte 5.000 de lei, se împrumută cu cinci mii de lei, îi aduce la sediu şi cere să i se dea voie şi lui să plece. Cu ironia lui amară spune domnului General: "Vreau să fiu al şaptelea sicriu".

De ce voia să plece Vasile Marin? Ce îl mâna? Cine-l chema? Ne-a spus-o în cele câteva rânduri din scrisoarea adresată soţiei sale la 23 noiembrie 1936:

Ion Moţa"N-am făcut actul acesta din disperare sau aventură, ci perfect lucid. Era o datorie de onoare care apăsa pe umerii generaţiei noastre. L-am făcut cu acelaşi drag ca şi cum ar fi fost vorba de ţara mea".

La 13 ian.1937, Ion Moţa şi Vasile Marin sunt ucişi pe câmpul de luptă de la Majadahonda, în faţa Madridului, în timpul unui asalt inamic.

DUMITRU MĂGUREANU