TEOLOGUMENE

Teologumena, sau părerea unor teologi în anumite aspecte ale teologiei ortodoxe............ păreri teologice. Biserica a avut mereu puterea să se exprime, doar că pentru a fi cât mai corect discursul teologic, e nevoie de asumarea unei maxime libertăți și desigur de curaj. Curajul de a nu greși, de a nu fi luat în râs.......dilema de a spune și a suporta consecințele sau de a nu spune nimic și a trece pe lângă problemă așteptând să o rezolve alții. Dar treaba unui teolog este de a spune lucruri ce dor, de a vorbi cu Dumnezeu prin rugăciune și cu semenii prin toate celelalte modalități. Teama de a aduce teologia mărturisitoare în secolul XXI paralizează inițiativa teologhisirii, a gândirii pe anumite teme legate de contemporaneitate. Ne raportăm mereu la telogia părinților Bisericii și bine facem, aici avem izvorul gândirii clare, dar tot aici vedem și curajul mărturisirii și martiriului pentru adevărul revelat. Părinții au fost vizionari ai timpului lor, pioneri în domenii ce atunci abia se conturau și cel mai important aspect al slujirii lor este apropierea de oameni și de nevoile lor. De aceea teologia lor era vie și este vie până azi. 

Lungă introducere pentru a prinde curajul mărturisirii lui Hristos. Să scriu sau nu despre micile noastre probleme, are teologia tangențe cu viața de zi cu zi, cu educarea tinerilor care parcă tind să o ia razna, sau nu. 

Am văzut azi pe un canal TV o știre despre ziua de 1 iunie, ziua copiilor. Toate bune până în momentul în care au început să anunțe sumele pe care unii părinți sunt dispuși să le cheltuie pentru distracția odraslelor lor. Nebunie maximă....am ajuns nu să ne iubim  copiii ci să le cumpărăm dragostea, să pervertim sentimentul cel mai simplu și normal al iubirii, în iubire condiționată, eu ofer ceva......tu oferi ceva în schimb. Pregătire pentru un viitor în multinaționalele ce așteaptă schimbul de mâine. Iubirea nu poate fi cumpărată sau condiționată, copii au nevoie de noi mai mult decât de banii noștri. O plimbare în pădure, un meci de fotbal, o plimbare cu bicicleta....bucurii simple ce valorează mai mult decât distracția cu mimi, clowni, animatori, surogat de iubire pe bani mulți. Iată teologia simplă a bunicilor, iată secretul unei copilării frumoase și simple, cu copii ce nu se plictisesc și părinți fericiți. 

Așadar ne așteaptă natura lui Dumnezeu să redescoperim bucuriile simple ale vieții alături de copiii de azi, adulții de mâine.

DUMINICA PĂRINȚILOR DE LA SINODUL I ECUMENIC

Frați creștini

Ne amintim în fiecare an cu o duminică înainte de Rusalii, de lupta pe care Biserica cea vie a lui Hristos a purtat-o pentru păstrarea credinței noastre. Cei mai mulți dintre noi știm istoria acestui sinod dar mai ales cauza convocării acestuia arianismul, erezia care susținea că Mântuitorul nu este născut din veci din Tatăl ci făcut de Tatăl, nu este deoființă cu Tatăl ci asemănător Tatălui. Toate aceste învățături au creat tulburare în Biserică, ceea ce determină convocarea primului sinod de către  împăratul Constantin cel Mare, sinod care va restabili  învățătura ortodoxă, adică va redacta primele articole de credință din simbolul pe care astăzi îl rostim în biserici sub forma crezului creștin.

Ceea ce doresc să subliniez, este capacitatea de excepție a Bisericii de a se mobiliza împotriva a tot ceea ce dezbină. Erezia arianistă continuă până azi sub multiple forme, cea mai cunoscută fiind învățătura martorilor lui Iehova, care nu fac altceva decât să aducă în actualitate erezii combătute demult. Hristos este pentru noi Dumnezeu adevărat, prin El noi cunoaștem pe Tatăl și Lui i s-a dat nume mai presus de orice nume, ca în numele Lui tot genunchiul să se plece, ale celor cerești și ale celor pământești, cum spune extrem de clar Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni. Vedem cum erezii vechi reapar în actualul decor al vieții din parohiile noastre, provocări vechi și mai noi încearcă să ne rupă de credința cea adevărată pe care trebuie să o mărturisim. Să stăm bine , să stăm cu frică, să luăm aminte........și să mărturisim pe Hristos viața cea adevărată.

Paștile morților 

Hrstos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând..............moartea a fost biruită de Domnul nostru și viața are ultimul cuvânt. În acest duh al adevărului pascal, ne adunăm an de an în cimitir pentru a sărbători împreună cei vii cu cei morți realitatea Învierii. Cozonaci și ouă roșii, vin și dulciuri pentru copii, nimic să nu lipsească pentru bucuria praznicului.......mâncăm și bem în cimitir pentru a demonstra lumii întregi că am înțeles lecția vieții. Nu e nimic artificial, nimic forțat. Pur și simplu credem în Înviere, credem că cei dragi ai noștri sunt la fel de vii ca și noi. Pentru noi cimitirul este loc sfânt la fel ca și biserica din sat, nu este un loc al groazei care alimentează angoasa omului modern, ci un loc al liniștii și a speranței revederii. Vedem realitatea morții.............. dar în lumina învierii Lui Hristos, așteptând momentul revederii și mărturisind de aproape două milenii aștept învierea morților și viața veacului ce va să vină.