DUMINICA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI
Fraţi creştini
A început cu ajutorul lui Dumnezeu, o nouă etapă a vieţii noastre bisericeşti. Am intrat în perioada minunată a pregătirii pocăinţei. De aceea cântăm la Utrenie trei cântări ce ne îndeamă la întoarcerea spre Hristos.
"Uşile pocaintei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfânta, purtand locaş al trupului cu totul spurcat. Ci ca un Îndurat curăţeşte-l cu mila milostivirii Tale!
În cărările mântuirii îndreptează-mă, Nascatoare de Dumnezeu, căci cu păcate grozave mi-am spurcat sufletul şi cu lenevire mi-am cheltuit toata viaţa mea; ci cu rugaciunile tale spală-mă de toata necurăţia.
La mulţimea păcatelor mele celor rele, cugetând eu, ticălosul, mă cutremur de înfricoşata zi a judecaţii, ci indrăznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Ţie: Miluieste-mă Dumnezeule după mare mila Ta".
Aceste trei cântări sintetizează practic întreg Triodul, deoarece cuvântul triod exact aceasta înseamnă, trei cântece, sau trei ode. Avem în această perioadă de pocăinţă ce cuprinde în sine postul mare, trei canoane importante : Canonul de pocăinţă a Sfântului Andrei Criteanul, Denia Acatistului şi Prohodul Domnului. Fiecare canon va da un răspuns frământărilor noastre referitoare la post, viaţă ,moarte ,păcat, pocăinţă. Deşi nu am intrat încă în perioada postului mare, începem să ne obişnuim cu acest gând. Duminica Vameşului şi a Fariseului aduce în scenă două personaje controversate ale Vechiului Testament. Despre tagma vameşilor am vorbit şi în duminica lui Zaheu, amintesc doar că erau urâţi de către iudei, fiind consideraţi păcătoşi (unii chiar erau) pentru desele lor abuzuri. La extremă avem un fariseu, aparent stimat de popor, deoarece tot aparent împlinea Legea lui Moise. Ambii merg să se roage. Unul se lăuda cu calităţile sale înaintea Domnului, considerând că etalarea faptelor sale vor fi apreciate de Dumnezeu. Vameşul nu avea curajul să privească la cer, repeta mereu acele cuvinte care au traversat istoria Dumnezeule milostiv fii mie păcătosului.
Înaintea lui Dumnezeu nu putem veni fără o analizare corectă a propriei vieţi. Omul onest ştie precis ce a greşit şi nu se laudă cu puţinul bine pe care a reuşit să-l realizeze. Înaintea Lui venim smeriţi dar demni. Dumnezeu nu iubeşte slugărnicia. Omul trebuie să stea demn, nu mândru . Între demnitate şi mândrie e diferenţă mare Mândria se asociază în general cu prostia, pe când demnitatea cu vieţuirea în adevăr. Omul demn ştie că este creat după chipul lui Dumnezeu şi este rege, deci se comportă ca un rege. Omul mândru pierde regalitatea şi se regăseşte în tagma parveniţilor. Este prea plin de sine pentru a mai cere ajutor de sus. Tot ce are consideră că este realizare proprie în consecinţă are curajul să judece pe cel de lângă el ,,mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni" Toţi ceilalţi sunt lacomi şi desfânaţi, numai el singur împlineşte Legea. Pentru astfel de comportament este sancţionat de Hristos, care spune ucenicilor că vameşul va coborî mai îndreptat la casa lui, deoarece a vrut să primească iertare. Fariseul a primit ceea ce căuta, laudă din partea oamenilor pentru realizările lui deosebite. Nu a făcut nimic special, a împlinit Legea aşa cum trebuia să o facă, dar împlinirea legii pentru el, a fost un fapt fără împlicare sufletească. Nu iubea ceea ce a făcut. A făcut din pură obligaţie, nu din pasiune cele ale Legii. Ciudat, Hristos a apreciat de multe ori sinceritatea unor oameni ce erau trecuţi cu vederea de cei din jur. Poate în aceeaşi situaţie ne plasăm adeseori şi noi creştinii ortodocşi, atunci când avem tendinţa( parcă tot mai des) de a supralicita poziţia noastră de privilegiaţi. Avem tradiţia canoanele, dogmele, slujbele, candele ,fum de tămâie şi altele asemenea, ce sunt cu adevărat binecuvântări de la Dumnezeu, doar că acestea singure nu pot să ne mântuiască. Doar ritualul exterior nu poate face nimic pentru noi. Biserica nu este numai un mijloc de socializare, ci este viaţă în Hristos. Mulţi uităm acest lucru. Am întâlnit adeseori tineri, cu preocupări ce nu par a fi tocmai bisericeşti, dar în inima lor Hristos era prezent chiar dacă ei nu ştiau acest lucru. Vameşul şi fariseul vor rămâne exemple peste veacuri. Nu trebuie să facem faptele vameşului, ci pocăinţa lui. Fariseul nu a făcut nimic greşit, greşit a fost modul de înţelegere. Dumnezeu nu vrea roboţi care să împlinească perfect Legea, ci oameni care să o înţeleagă şi care să se trasfigureze prin ea.
Aceasta este şi esenţa postului spre care ne pregătim. Să ne schimbăm mentalităţile şi să fim din nou regi, aşa cum doreşte de le noi Hristos.