Ne aflăm în Duminica a VI a după Paşti, Duminica Orbului din naştere cînd ne amintim de una din cele mai mari minuni
făcute de Domnul. Este important pentru noi creştinii de azi să înţelegem mesajul
pericopei evanghelice (In 9,1-38) şi anume
că un orb a fost capabil să-L identifice pe Hristos atunci când liderii
religioşi erau imuni la minunile sale şi nu doar să-l identifice ci să-L
mărturisească cu preţul excluderii din comunitate (iudeii au ameninţat că vor
exclude din sinagogă pe oricine va mărturisi că Iisus este Hristos Fiul lui
Dumnezeu). Orbul nu avea însă nimic de pierdut. Dă dovadă de caracter puternic
şi de curaj înfruntând sinedriul şi mărturisind adevărul. Răsplătirea pentru
devotamentul său a fost întâlnirea cu Hristos după ce iudeii l-au exclus din
comunitate, oferindu-i posibilitatea de a sta faţă în faţă cu Creatorul său.
Vorbind despre acest moment părintele Nicolae Steinhardt scria: “Ne mai putem întreba: De ce i-a dat Hristos vederea omului
despre care ştim că nici el, nici părinţii lui n-au păcătuit? Ca să vadă cele
lumeşti, lumea fenomenală? Desigur, dar mai cu seamă ca să vadă pe Dumnezeu
faţă către faţă, aşa cum nu le-a fost dat lui Moise, ori lui Ilie: Pe
Hristos-Dumnezeu despuiat de toate atributele Sale pământeşti. Drept care şi
omul tămăduit I se închină până la pământ. De ce oare? Pentru că află că orbul
vindecat s-a purtat frumos şi cu deplin curaj, s-a arătat demn şi recunoscător,
L-a apărat pe Acel care-l tămăduise, i-a înfruntat pe farisei şi din pricina
aceasta a fost ocărât, jignit şi alungat, “suferind aşadar, ca un slujitor şi
un mărturisitor al lui Iisus Hristos. Domnul, de aceea, vrea neapărat să-l
răsplătească. Dar cum? Cu ce? în care fel? Aur şi argint să-i dea, nu are. I-a
dat vederea. Ce lucru mai de preţ i-ar putea dărui? Parcă L-am vedea pe Domnul
căutând în jur, gândindu-Se ce anume i-ar putea oferi neînfricatului şi
vrednicului bărbat care-I stă acum în faţă. Ce semn de admiraţie pentru
perfecta ţinută de care a dat cu prisosinţă dovadă? I-a înfruntat pe farisei.
Nu a consimţit să dea declaraţie cum că binefăcătorul lui e păcătos, potrivit
dorinţei lor. Le-a spus, celor care ţineau morţiş să tot repete că nu ştiu de
unde vine Acela: păi tocmai aici e minunea, că voi nu ştiţi de unde este şi El
mi-a dat vederea. L-au luat în râs, l-au ameninţat, l-au dat afară, dar a rămas
neclintit. Aşa şi Domnul, neavând ce
anume da, pe Sine Se dă fostului orb, dezvăluindu-Se ca Dumnezeu. I se arată, I
se descoperă, îi destăinuieşte dumnezeirea Lui. „L-ai şi văzut! Şi Cel ce
vorbeşte cu tine, Acela este”. Iată darul, cum mai scump nu poate fi.” Dumnezeu răsplăteşte mereu eforturile noastre şi despre acest adevăr stă
mărturie istoria mai veche sau cea recentă. Mărturisitorii lui Hristos au
primit putere de sus în cele mai teribile momente ale vieţii, iar Domnul li se
arată ca unor prieteni dragi, vederea Domnului, contemplarea luminii dumnezeieşti,
fiind darul cel mai de preţ aici în această viaţă. Acestui mare dar dorim să ne
învrednicim şi noi, aici în această viaţă, iar dincolo de moştenirea veşnicelor
daruri pregătite tuturor celor ce au trăit mărturisind că Hristos este Domnul.
Preot Tudor BUDEANU