Fraţi creştini,
Duminica
a V-a după Paşti, aduce înaintea noastră poate cea mai lungă şi mai bogată
pericopă evanghelică, ce ne relatează
întâlnirea Domnului cu o femeie din Samaria al cărei nume nu este redat
de Sfânta Scriptură, dar pe care tradiţia creştină o menţionează ulterior ca
fiind printre primii misionari creştini
sub numele de Fotini (lumina). Fiind în perioada de după Înviere, am fost
întăriţi prin pericopele evanghelice citite de realitatea adevărului pe care îl
propovăduim de veacuri,că Iisus Hristos a murit şi a înviat pentru noi. Tot în
această perioadă, biserica ne reaminteşte de zorii credinţei noastre prin
citirea Apostolului cu alegerea celor şapte diaconi în duminica mironosiţelor, minunea
vindecării lui Enea cel paralizat de către Sfântul Apostol Petru, iar azi
lectura din Fap 11, 19-30 care ne menţionează că în Antiohia ucenicii s-au
numit pentru prima oară creştini. Tot Apostolul de azi ne arată cât de mult
erau primii creştini preocupaţi de soarta celor săraci, prin colecta pentru
fraţii din Ierusalim în timpul unei
perioade de foamete. Toate aceste amintiri
despre primii ani ai credinţei vin să ne pregătească pentru un alt
moment important în viaţa noastră liturgică şi anume Pogorârea Duhului Sfânt,
ce poate fi privită ca inaugurarea unei
noi etape în viaţa omenirii şi anume existenţa istorică a Bisericii. Vorbind
despre pericopa evanghelică de azi, Sfântul Ioan Gură de Aur spune:
„Ne trebuie multă râvnă şi trebuie să ne
însufleţească un zel destul de mare, fără de care nu vom putea dobândî bunurile
pe care ni le-a promis Iisus Hristos. Şi sigur, o spune el însuşi, pe atât zicând:
„Dacă cineva nu-şi ia crucea sa şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine”
(Mt. 10,38) şi pe atât: „Eu am venit să arunc foc pe pământ şi cât aş dori Eu
ca să se aprindă” (Lc. 12,49). Prin aceste cuvinte, Iisus Hristos ne învaţă că
ucenicul Lui trebuie să fie râvnitor, cu totul de foc şi totdeauna gata să se
expună la tot felul de pericole. Aşa era samarineanca; inima ei era aşa de
aprinsă din cuvântul lui Iisus Hristos pe pare l-a auzit încât lăsându-şi
găleata şi apa pentru care a mers la fântâna aceasta, ea aleargă în cetate ca
să cheme tot poporul ca să vină să-L vadă pe Iisus. „Veniţi, zice ea, şi vedeţi
un om care mi-a spus mie toate câte am făcut”. Vedeţi râvna ei, vedeţi prudenţa
ei; ea a venit să scoată apă, şi aflând adevăratul izvor, ea părăseşte
dispreţuieşte fântâna pământească, pentru a ne învăţa, cu toate că printr-un
exemplu destul de smerit, că dacă vrem să ne punem să studiem cereasca învăţătură,
noi trebuie să dispreţuim toate lucrurile veacului” (Sfântul Ioan Gură de Aur,
Omilia 34 din Comentariu la
Evanghelia după Ioan) Privind Evanghelia de azi ca o arvună,
a darurilor ce se vor revărsa peste noi cu prilejul Pogorârii Duhului Sfânt vom
pricepe mai bine de ce ne amintim azi de discuţia dintre femeia din Samaria şi
Domnul Iisus Hristos. Discuţia a început în momentul în care Domnul ostenit de
drum, cere apă de la o femeie samarineancă venită la fântână. Domnul schimbă
câteva cuvinte cu femeia care s-a mirat că un iudeu vorbeşte cu ea şi mai mult
cere de la ea apă, pentru că între cele două popoare existau vechi neînţelegeri.
Domnul avea un alt plan cu femeia din Samaria, pentru că aduce imediat vorba
despre apa cea vie pe care o vor primi toţi creştinii şi despre felul cum apa cea vie va astâmpăra setea de
mântuire a omului. Femeia nu a înţeles de la început aceste învăţături dar a
priceput imediat că Cel cu care vorbeşte este Cineva deosebit, poate un proroc
iudeu, de aceea a întrebat imediat ceva ce o frământa de multă vreme: unde este
locul adevărat de închinare, deoarece evreii se închinau pe muntele Sion (Ierusalim)
iar samaritenii pe muntele Garizim. Domnul descoperă femeii că va veni ceasul şi acum este când adevăraţii
închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr” Auzind aceste
cuvinte femeia a spus că ştie şi ea că va veni Mesia care le va descoperi
adevărul, iar Domnul se descoperă spunând „Eu
sunt, cel ce vorbeşte cu tine” Deşi Domnul descoperă femeii una din tainele
vieţii sale (faptul că trăia în concubinaj) lucru ce nu putea fi ştiut de orice
străin, nu a provocat nedumeriri femeii, dar în momentul în care îi spune că El
este Mesia, femeia lasă totul, uită de ce a venit la fântână şi merge să vestească
tuturor că a găsit pe Mesia. Oamenii din cetate au venit la El , iar după ce L-au ascultat
două zile au mărturisit şi ei credinţa în El. Evanghelia de azi subliniază
universalismul mântuirii, arătând că
Hristos Domnul nu favorizează nici un popor, ci toţi cei ce cred în El vor
primi apa cea vie a botezului, care va potoli setea omului vechi, căci prin botez toţi ne îmbrăcăm în Hristos devenind
un nou popor, poporul ales al lui Dumnezeu. Hristos
a înviat!
Preot Tudor BUDEANU