Duminica vameşului şi a fariseului
Fraţi creştini,
Duminica Vameşului şi a fariseului marchează an de an intrarea într-o nouă perioadă a anului bisericesc şi anume perioada Triodului, perioadă de pocăinţă în vederea intrării în postul mare. Pe întreaga perioadă a triodului la utrenie se vor cânta următoarele texte ce îndeamnă sufletul la pocăinţă “Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă, că mâneca duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului cu totul spurcat. Ci ca un Îndurat curăţeşte-l cu mila milostivirii Tale. În cărările mântuirii îndreptează-mă, Născătoare de Dumnezeu, căci cu păcate grozave mi-am spurcat sufletul şi cu lenevire mi-am cheltuit toată viaţa mea; ci cu rugăciunile tale spală-mă de toată necurăţia. La mulţimea păcatelor mele celor rele, cugetând eu, ticălosul, mă cutremur de înfricoşata zi a judecăţii, ci îndrăznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Ţie: Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta”
Îndemnul la pocăinţă se va relua şi în duminicile următoare, astfel încât la intrarea în post să fim pregătiţi pentru efortul înfrânării. Textul sfintei Evanghelii de azi ne prezintă un admirabil tablou dedicat pocăinţei şi rugăciunii curate. Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş; postesc de doua ori pe săptămână, dau zeciuiala din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înalţa.(Luca 18: 9-14)
Vameşul din pilda de azi, era reprezentantul unei categorii profesionale ce nu era privită cu ochi tocmai buni de oamenii simpli. Erau catalogaţi din start ca păcătoşi prin simpla lor apartenenţă la o tagmă ce colabora cu administraţia romană. Probabil unii din ei au făcut şi abuzuri în serviciu fapt ce a atras antipatia poporului. Am văzut în duminica vameşului Zaheu propria sa mărturisire dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva întorc împătrit.
Vameşul de azi este un om aparte, un om care dorea îndreptarea, de aceea a mers la Templu, mai precis s-a suit, adică a făcut şi un efort fizic, pentru a mărturisi înaintea lui Dumnezeu neputinţa lui. La polul opus este fariseul, reprezentantul unei tagme cinstite de evrei, deoarece ei încercau să respecte până la fanatism Legea lui Moise. În zelul lor de a plăcea lumii mai mult decât lui Dumnezeu, au ajuns să cadă în extrema făţărniciei. Adeseori Mântuitorul îi mustra pentru modul lor de comportament, pentru felul în care se rugau, pentru felul ostentativ în care se îmbrăcau. Fariseul se duce la Templu nu din dorinţa de a se îndrepta, ci pentru a etala calităţile sale înaintea lui Dumnezeu. Nu se mulţumeşte numai cu lauda, ci trece imediat la judecarea aproapelui. Deşi faptele pe care fariseul le făcea nu erau rele în sine, modul lui de comportament nu era plăcut înaintea lui Dumnezeu. Vameşul avea păcatele sale, probabil mai multe decât avea fariseul, dar era conştient de păcătoşenia sa şi mai ales dorea mult să se îndrepte. Cuvintele simple rostite de el au străbătut veacurile şi azi strigăm alături într-un glas Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului.
Pr. Tudor BUDEANU