Istoria şi isteria
A trecut mai bine de o lună de la declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, care a ,,şocat”media românească stârnind valuri de discuţii. Au fost prezenţi la dialog oameni cunoscuţi (nu neapărat cunoscători) care, în câteva zile au comentat cuvintele preşedintelui cu multă râvnă şi dragoste afirmând că ele sunt incalificabile (Ion Iliescu) fals istoric (Adrian Cioroianu) şi ,,ţine de psihopatologie”(Cristian Tudor Popescu). Pe lângă aceştia au apărut în discuţii şi oponenţii politici, ce au văzut în scandalul mediatic un avantaj electoral. Din cele auzite atunci reţin câteva idei :este lipsit de eleganţă să faci astfel de afirmaţii la adresa regelui, s-a pus în pericol buna înţelegere cu Rusia care a şi fost informată (parcă suspect de repede) de faptul că preşedintele nostru ar fi dat acelaş ordin, de trecere a Prutului, dacă ar fi fost în locul Mareşalului, că s-au deschis răni adânci ale istoriei care supără şi azi, că Traian Băsescu nu cunoaşte istorie şi a vorbit în neştiinţă de cauză, că Mareşalul este vinovat de holocaust, că abdicarea regelui a fost un act de patriotism, etc. Cristian Tudor Popescu merge mai departe şi afirmă pentru ziarul Gândul (23.06.2011) „nu am auzit niciodată nici în perioada de maxim naţional comunism antisovietic că Mihai I ar fi fost trădător de ţară, că ar fi vândut ţara ruşilor. Acum ştiu că acest gen de acuză aparţinea Germaniei naziste şi legionarilor fugiţi în străinătate sub protecţia hitleriştilor, după înfrângerea Gărzii de Fier din ianuarie 1941.Şi este o minciună propagandistică sfruntată, publicată azi doar de foaia România Mare”
Am dorit atunci să scriu acest articol, dar am amânat dorind să văd ce se va petrece. Am crezut că istoricii noştri adevăraţi cu suflet românesc, vor lăsa simpatiile şi antipatiile politice şi vor discuta pe teme istorice ce dor cu adevărat şi care au fost neglijate în ultimii ani. Unul din aceste subiecte tabu este Mareşalul Ion Antonescu, căzut în dizgraţie la comanda UE. În perioada comunistă nu se putea vorbi prea mult despre Mareşal, se pare că nici acum în ,,democraţie”. Nu ştiu ce l-a determinat pe Preşedinte să facă astfel de declaraţii, dar eu personal m-am bucurat, aşa cum s-au bucurat mulţi români care au avut părinţi, bunici, fraţi ce au luptat la Odessa iar apoi pentru că şi-au vărsat sângele acolo au fost recompensaţi cu o vacanţă în Siberia. Actul făcut de preşedinte nu afectează relaţiile noastre cu Rusia aşa cum văd că nu afectează nici faptul că tezaurul nostru este tot acolo.
Că regele a trădat sau nu rămâne de văzut. Nu sunt istoric,pentru mine istoria este doar pasiune, dar mă întreb cum putem numi chemarea de către rege a Mareşalului la palat, arestarea şi executarea lui. Cum putem numi trecerea cu vederea a raportului făcut de generalul Platon Chirnoagă, care a atenţionat gravitatea unui pact cu ruşii, care a rugat respectuos să fie lăsată armata germană să se retragă în pace deoarece au fost aliaţii noştri, menţionând că are rezerve suficiente să-i ţină în loc pe ruşi încă o lună cel puţin. Cum putem numi minciuna de la 23 august când regele, în comunicatul dat ţării, afirma că România a încheiat pactul de neagresiune cu Rusia .La acea dată nu aveam niciun document semnat, astfel au rămas în Rusia sute de mii de soldaţi români expuşi jafului sovietic.
A fost o perioadă grea, dar prin situaţie asemănătoare a trecut şi Finlanda care a lăsat loc de bună ziua cu Germania. Ne-am comportat josnic, iar regele nostru a avut rol decisiv aici. Nu putem pune pe seama tinereţii aceste căderi. A fost avertizat că mii de tineri vor fi ucişi dacă nu abdică? Căţi tineri au fost ucişi în temniţele comuniste după abdicare?
Cristian Tudor Popescu aruncă nişte acuze (parcă mai contează una în plus, faţă de sutele de minciuni) Gărzii de Fier uitând că acesţia nu au fost ajutaţi de nazişti ci dimpotrivă duşi în lagărele de concentrare, iar apoi fiind elibereţi au format un guvern naşionalist, cunoscut sub numele de Guvernul Naţionalist de la Viena, care a încercat să repare cu disperare ceea ce au pierdut politicienii noştri în frunte cu regele Mihai. Pentru a afla adevărul despre această perioadă am avea poate nevoie de documentele confiscate de ruşi, de arhiva personală a lui Fabricius şi de mărturiile unor oameni de talia lui Nicolae Sturdza, care au trăit atunci şi au avut, prin poziţia lor, acces la ele .
Ceea ce este frapant pentru mine ca simplu observator al istoriei este isteria ce se declanşează imediat când cineva vorbeşte de Ion Antonescu, George Alexianu, Mihai Antonescu, Corneliu Codreanu sau despre Mişcarea Legionară în general. Cu bune şi cu rele ei au fost ai noştri. Unii au fost executaţi la comandă sovietică, alţii au stat zeci de ani în temniţe. De ce nu putem vorbi liber despre ei fără a fi catalogaţi imediat fascişti sau cazuri patologice. Dincolo, în ţara vecină şi prietenă, Horthy Miklos este reabilitat şi considerat erou naţional fără ca cineva să spună că nu este elegant politic sau că este de domeniul psihopatologiei. Poate am uitat de Ip şi de Trăznea, sau poate ungurii au ceva mai mult sânge în vene? Nu am auzit vreun ungur să spună că Horthy ar fi criminal de război. Ce facem noi cu Antonescu ? Cu istoria noastră în general? Mă întreb de ce au murit în decembrie tinerii din generaţia mea sub lozinca ,,vom muri şi vom fi liberi”.Dacă e să vorbim de istorie puţin interesează dacă este sau nu oportun politic să spun sau nu ceva. Cred că aici Traian Băsescu a procedat corect ca român, ca preşedinte, ca om. Regret că nu înţelegem gestul lui (poate înţelegem mai bine mineriadele corecte politic). Am fost şi vom fi tributari fatalistului proverb ,,capul plecat sabia nu-l taie” dar cred că am plecat capul prea mult şi nu vedem că tocmai atunci capul cade mai uşor. De ce tac istoricii ce ar trebui să vorbească şi vorbesc cei ce ar trebui să tacă, pentru mine şi pentru mulţi români este o enigmă. Dacă o dezlegăm poate aflăm cine a tras în decembrie şi cine a trădat cu adevărat România. Iar despre Cristian Tudor Popescu nu am nimic de adăugat, ajunge zilei răutatea ei.
Tudor Budeanu