Vindecarea orbului din Ierihon

În această duminică, ne amintim de întâlnirea dintre Domnul nostru Iisus Hristos şi un orb, care stătea şi cerşea la marginea drumului. În acea vreme era probabil singura lui posibilitate de supravieţuire. Nu exista protecţie socială şi nici categorii defavorizate. Fiecare se descurca aşa cum putea. În general cei mai mulţi oameni trăiau de pe o zi pe alta. Era o viaţă grea şi pentru cei sănătoşi, cei cu probleme de sănătate aveau singura speranţă în familiile lor şi în mila celor din jur.
Orbul a auzit că Domnul trece pe cale şi a început să strige cu disperare simţind că este poate ultima lui şansă de a fi în preajma Învăţătorului Iisuse Fiul lui David, miluieşte-mă. Cei ce mergeau înainte îl certau să tacă, dar el cu atât mai mult striga Fiul lui David, ai milă de mine.
Deşi era orb şi nu putea să vadă cu ochii fizici, omul a simţit că Cel ce venea pe drum este Cineva.
L-a numit Fiul lui David, o afirmare periculoasă, deoarece a numi pe cineva astfel însemna să-l recunoşti ca Mesia. De aceea oamenii îl îndemnau să tacă, să nu creeze neplăceri cu mai marii vremii. Dar el nu a tăcut, pentru că nu mai avea nimic de pierdut. Era extrem de liber în toată nenorocirea lui, atât de liber încât şi-a permis să mai strige şi să mai afirme odată că cel din faţa lui este Fiul lui David, deci Mesia.
Fără o educaţie aleasă la şcolile rabinice ale vremii, stând la periferia societăţii (cei cu infirmităţi erau socotiţi păcătoşi) orbul demonstrează că vede mai bine decât cei sănătoşi, realităţile lumii.
Lumea de azi secularizată, globalizată, trebuie să cunoască adevărul, numai că modelul propus de mai marii lumii de azi, nu este adevărul văzut de orbul din Evanghelie. Nu mai suntem capabili să-L vedem pe Domnul nostru prezent în lume. Pentru cei mai curioşi este prezentat un fals mesia, concretizat în tehnocraţie, control, informaţie sau într-un cuvânt viaţa fără libertate, dar confortabilă. Nu ne mai permitem să strigăm ca orbul de teamă că am putea deranja pe alţii care nu cred ca noi. Avem multe de pierdut, servicii bune, case poziţii sociale. Mă întreb cât de liberi mai suntem astfel. Despre omul modern se spune că are ochi de bufniţă, care se deschid numai în întuneric. Pentru aceştia Dumnezeu este incomod. Realitatea lumii este cea propovăduită de Biserică, alta nu există. Să nu credem că Hristos este demodat. El este mereu acelaşi. Noi nu mai suntem la fel cu strămoşii noştri, care erau orbi pentru modernismele de tot felul, dar cu vedere extrem de bună pentru Dumnezeu.
Curajul orbului care a riscat totul este răsplătit de Domnul prin primirea vederii. Aceeaşi primire a vederii Slavei Sale o cerem şi noi azi deoarece dacă vom privi în jurul nostru cu ochii înaintaşilor noştri care au fost martori ai lucrării lui Dumnezeu în lume vom fi surprinşi de frumuseţea ei.
Pr. Tudor BUDEANU