ocultismul forma pervertită a sacralităţii

În istoria mântuirii, Dumnezeu şi-a ales întotdeauna oameni care l-au slujit, făcând cunoscută lumii voia Sa. Diavolul, vrăjmaşul lui Dumnezeu, a avut şi are slujitori care încearcă prin activitatea lor să aducă în lume împărăţia răului. Sfânta Scriptură menţionează în cărţile ei de marea apostazie ce va pregăti venirea lui antihrist. Prin studiul de faţă nu doresc să ofer detalii despre practicile oculte, ci doar să demonstrez că între ele şi evenimentele ce se derulează cu repeziciune azi există o legătură indestructibilă. Am luat ca model atitudinea Bisericii Elene, precum şi a unor teologi greci, a Chinotitei Sfântului Munte Athos, care s-au simţit obligaţi să atenţioneze atât poporul creştin, cât şi pe cei care conduc destinele ţării, despre pericolul semnării Acordului Schengen, datorită aspectelor ce contravin credinţei creştine ortodoxe.
Părintele profesor Gheorghios Metallinos încadra Acordul Schengen în vastul program New Age, iar ieromonahul Hristodul Aghioritul, ucenic al Părintelul Paisie Aghioritul, în lucrarea sa intitulată „La apusul libertăţii”, face un studiu amplu asupra tuturor problemelor ce decurg din fenomenul globalizării văzând în tehnicile propuse de mai marii lumii un program ocult ce duce la lepădarea de credinţă şi pregătirea lumii pentru venirea lui antihrist.
Conspiraţia despre care doresc să vorbesc în lucrarea de faţă este constituită reţelar, având implicări în toate sferele de activitate ale umanului. Este aproape imposibilă o radiografiere precisă a fenomenului New Age, care se află în continuă mişcare şi dezvoltare. Sunt necesare totuşi unele precizări, chiar cu riscul de a părea ridicoli, deoarece mărturisirea personală a credinţei în Iisus Hristos şi ataşamentul faţă de Biserica Sa au rămas singurele arme cu care ne putem opune tăvălugului globalizării, care nu este altceva decât o etapă a vastului program de distrugere a creştinismului cunoscut sub numele generic de New Age.











Partea I

Gândirea ocultă. Aspecte preliminare

Pentru mulţi oameni acest subiect pare încheiat, socotindu-se că ocultismul şi-a închis ultima filă în secolul trecut. Omul modern este eliberat de tirania forţelor naturii şi a magiei. Pentru el aproape totul are o explicaţie logică, ştiinţifică. Gândirea omului „recent” este pragmatică asfel el nu mai poate concepe folosirea unei gândiri magice bazate pe intuiţie. Şi totuşi gândirea ocultă stârneşte interes până azi. Este firesc, spun unii specialişti, deoarece tentaţia magiei este mare.
Supravieţuirea credinţelor arhaice a fost pusă pe seama mai multor cauze: declinul marilor religii, aspiraţia spre miraculos a unora, expresia neliniştii de grup generată de sfârşitul unui mileniu şi conturarea unui nou început. Sunt puţini aceia care asociază ocultismul cu o formă de gândire ce a fascinat lumea secole întregi. Mulţi autori consideră că ocultismul şi ezoterismul, teosofia şi hermetismul sunt sinonime, totuşi între ele există o distincţie clară. Această distincţie este făcută prima oară de Antoine Faivre, profesor la Universitatea din Sorbona, titularul catedrei de „Istoria curentelor ezoterice şi mistice în Europa modernă şi contemporană”. În lucrarea sa „Ezoterismul”, el explică clar diferenţele de terminologie. Asftel el are în vedere:
a. Termenul de ezoterism ce evocă în general ideea de secret, de disciplină a arcanelor, de cunoştinţe ce nu sunt la îndemâna oricui. Termenul pune în lumină ideea de secret, sugerând că nu se poate ajunge la înţelegerea unui adevăr, a unui simbol, a unui mit decât printr-un efort personal „de elucidare progresivă la mai multe niveluri succesive, adică printr-o formă de hermeneutică” . Ezoterismul mai are un sens desemnând un tip de cunoaştere central, a unui loc spiritual de atins pe urma parcurgerii căilor sau a tehnicilor menite să conducă la el. Ezoterismul semnifică şi căile de acces către acest loc, cât şi locul însuşi, fiind o formă de gândire.
b. Ocultismul este un termen atribuit lui Eliphas Levi (1810-1875). El a derivat cuvântul din „philosophia occulta”, termen răspândit de Cornelius Agrippa (1533), prin lucrarea sa „De occulta philosophia”. Eliphas Levi desemna prin acest concept un ansamblu de cercetării şi practici referitoare la ştiinţe ca: astrologia, magia, alchimia, cabala. Termenul de ocultism este utilizat

în două accepţiuni: orice practică derivată sau legată de ştiinţele enumerate mai sus şi respectiv un curent apărut în secolul al XIX-lea al cărui fondator este Eiphas Levi.

Dacă ezoterismul este o formă de gândire, ocultismul are fi mai degarbă un ansamblu de practici sau o formă de acţiune „a cărui legitimitate este dată de ezoterism” . Alexandrian, eseist şi istoric de artă, vede între ezoterism şi ocultism o legătură indestructibilă. Consideră ocultismul o continuare a ezoterismului. În concepţia sa credinţa creştină invocând şi aplicând legi aspre împotriva ocultismului a încercat să suprime acest mod de gândire. Astfel adepţii ocultismului s-au regrupat, formând o rezistenţă pentru păstrarea spiritului cultelor magice din timpurile precreştine. Au fost reţinute şi reactivate principiile vechilor religiii ale egiptenilor, etruscilor, hitiţilor, precum şi misterele eleusiene. „A existat această tendinţă de recuperare a ideologiei păgâne în cadrul creştin, dând naştere gândirii oculte în adevăratul sens de azi”. După Alexandrian nu se poate vorbi de ocultism decât după apariţia creştinismului, ca doctrină dogmatică distinctă cu program distinct. El caracterizează gândirea ocultă nu ca pe un păgânism întârziat ci ca pe o formă de luptă pentru păstarea gândirii precreştine. Gândirea ocultă are tendinţă sincretistă, în sensul că nu privilegiază nici una din vechile religii. Mai mult sunt folosite şi concepte creştine pentru a nu încătuşa spiritul omenesc dornic de cunoaştere. Papus (alias Gerard Encausse) menţiona că ocultismul are ca scop „studiul tradiţiei autentice referitor la forţele ascunse ale Naturii, ale Omului şi Planului Divin”. Papus crede că aceaşi tradiţie secretă a fost învăţată şi în templele Egiptului, precum şi în cele din China şi India, fiind predată şi conservată de către o elită de indivizi aleşi printr-o iniţiere progresivă. Ştiinţa predată de aceşti maeştri în vechile sanctuare era împărţită în patru secţiuni mari:
- studiul şi manipularea existenţelor şi forţelor elementare sau alchimia;
- studiul şi manipularea forţelor astrale sau magia;
- studiul şi manipularea forţelor oculte ale omului sau psihurgia;
- studiul forţelor Empireului şi relaţiile lor sau teurgia.

Fiecare din aceste secţiuni aveau şi subdiviziuni. Papus numeşte ca urmaşe ale acestor vechi secţiuni câteva discipline oculte practicate până azi: magnetismul, hipnotismul, spiritismul, telepatia şi magia. Studiul acestor discipline oculte sunt de o importanţă capitală pentru iniţiaţi deoarece „pune trecutul într-o lumină cu totul nouă şi permite istoricului să readucă antichitatea sub o formă încă puţin cunoscută”.
pr Tudor Budeanu