CTITORI AI BISERICII ORTODOXE DIN MACEA

Am amintit, în acest săptămânal (nr. 24/12 decembrie 2010), despre faptul că în jurul anului 1800, cu certitudine, familia Cernovici a construit, din cărămidă, Biserica Ortodoxă din Macea.
De data aceasta, încerc să aduc dovezi care să confirme acest lucru şi să fac cunoscut măcenilor câteva date despre familia de ctitori ai bisericii măcene.
Din mai multe cauze, dar mai ales războaiele cu turcii au împuţinat populaţia din teritoriile cucerite de aus¬trieci. În 1687 aus¬tri¬ecii au cucerit cetatea Aradului, în 1688 Şoimoşul şi Lipova, în 1691 Ineul, Şiria şi Dezna. Imediat după alun¬ga¬rea turcilor dincolo de Mureş, timp de două decenii, acest râu va fi graniţa dintre imperiu şi turci. Pentru a acoperi nevoia de apărători credincioşi ai acestei graniţe vulnerabile, Leopold I a dat două proclamaţii: cea din 1688 şi cea din 1690. Prin aceste proclamaţii creştinii din Balcani erau chemaţi la luptă împotriva păgânilor primind în schimb protecţia imperială şi dreptul de a se aşeza în ţinuturile coroa¬nei ungare. Toţi cei care răs¬pun¬deau favorabil aveau promise drepturi, libertăţi şi privilegii: libertatea religioasă, scu¬tiri de dări publi¬ce, dreptul de a-şi alege voie¬vo¬dul etc., etc . Aceste promisiuni au avut ecou mai ales în rândurile sârbilor. A urmat marea mi¬graţiune. Sârbii şi nu numai ei, au venit şi au acoperit lipsurile militare ale imperiului în regiunea Tisa-Mureş şi totodată au re¬făcut într-o oarecare mă¬sură defi¬citul demografic al acestui spaţiu. Dar aceşti imigranţi s au aşezat de fapt în tot imperiul austro-ungar. Nu voi intra în amănunte legate nici de valurile de imigrări (ori de câte ori balcanicii erau bătuţi de turci, de altfel mari viteji), nici de plecarea acestora, când şi unde s au dus ei (poate cu o altă ocazie), pentru că este momentul să relatăm ce le¬gătură au avut şi care au fost unele dintre consecinţele acestor imigrări (bune sau rele, favorabile sau nefavorabile) pentru loca¬litatea Ma¬cea şi pentru locaşurile de închinăciune ale măcenilor.
Unii dintre aceşti imigranţi, bogaţi fiind (meşteşugari, mari comer¬cianţi, bancheri), au cum¬pă¬rat terenuri agricole şi s au im¬plicat în viaţa culturală a localităţilor în care s au aşezat. O dovadă în acest sens este articolul „Die Dumbas” (cei din familia Dumba), scris, de criticul şi esteticianul Hugo Wittmann, publicat în jur¬nalul vi¬e¬nez „Neue Freie Presse” din 31 octombrie 1915. Cri¬ticul vienez elogiază contribuţia valoroasă pe care au avut-o familiile Sina şi Dumba, din neamul aromânilor, la „frumuseţile Vienei”. Referindu se la numele lui Nicolae Dumba (Nickel Dumba), articolul amintit face următoarea remarcă, citez: „…şi marii bărbaţi din piatră şi aramă: Schubert, Mozart, Beethoven, Makart se cutremurau pe piedestalele lor de câte ori auzeau numele, fiindcă acestui bărbat îi mulţumeau doară fundarea monu¬mentelor lor.” Alt citat din acelaşi articol: „Lăudăm splendoarea Vienei ce¬lei nouă, monumentalele ei clădiri minunate, străzile ei pline de lumină, numărul impozant al monumentelor ei – Dumba a fost unul din bărbaţii care a creat aceste splendori.” Mulţi studenţi români care şi au făcut studiile în Viena au fost ajutaţi de „Tata Dumba”. Macedoromânul Nicolae Dumba, ajunsese „Excelenţa sa, consilier intim” al îm¬p㬬ra¬tului Franz Iosif I (1830-1916). Mai amintim doar, că Simeon Gheorghe Sina a fost unul dintre cei mai bogaţi din Europa.
Cei care au ajuns pe meleagurile noastre, ortodocşi fiind, alături de români, au întreţinut financiar comu¬nităţile ortodoxe.
Nu s au mulţumit cu vechile biserici din lemn, ei au vrut şi au construit biserici din cărămidă, monumentale, spaţioase pe care le au înzestrat cu i¬coa¬ne, cu odăjdii şi cu cărţi sfinte. Aşa au fost construite şi bisericile: din Socodor, în anul 1763; biserica din Şiclău, în anul 1765; biserica din Chişineu Criş, în 1770; cea din Curtici, în 1777; biserica din Macea construită în anul 1800.
Printre cei care au ajuns la Macea (şi nu au plecat), a fost chiar unul din familia Dumba (Domba, Dâmb), anume Ioan Dumba, admi¬nis¬tratorul averii lui Cernovici, cel care a fost căsătorit cu cea de a treia fiică a lui David Nicoară, pe nume Iuliana. Era mare pro¬pri¬etar în Macea „…ţinea, pe vre¬mea sa, casă deschisă unde deseori se întâlnea inteligenţa română din Arad.” Desigur că Moise Nicoară a vizitat Macea, participând la întrunirile intelectualităţii române arădene, că doar, aceste întruniri, aveau loc în casa nepoatei sale, Iuliana (David Nicoară, din Gyula, fiind frate cu Moise).
Un alt imigrant care a venit pe meleaguri arădene, a fost Mihai Cernovici, no¬bil sârb, din vi¬ţa patriarhului Ar¬senie Ciar¬noievici, ori¬gi¬nar din Muntenegru . „Familia Cernovici (de Macea şi Orosinul Mic) este o fa¬mi¬lie încă din vechime renumită, avută, nobilă, originară de pe meleaguri gre¬ceşti sau turceşti. Prin¬tre strămoşii acestei familii, Cernovici Ştefan, în 1420, nepot vitreg fiind, a moş¬tenit o familie re¬gală din Epir." Această familie a ajuns în părţile Ara¬dului datorită patriarhului Arsenie Ciar¬no¬ie¬vici (Cer¬no¬vici). Acesta, începând cu anul 1690, având ca bază legală proclamaţia, din acelaşi an, a lui Leo¬pold I, a dirijat grupuri importante de mi¬li¬¬tari sârbi şi alte nea¬muri (macedoromâni) în direcţia Aradului . „În 1690, patriarhul Ar¬se¬¬nie Cernovici, sârb de Ipek, se refu¬giază cu toţi rasci¬enii [sârbii] şi albanezii [mace¬do¬românii]” în păr¬ţile arădene. Cei din familia Cernovici s au acoperit de glorie în lup¬tele cu turcii. Petru Cernovici, pentru vitejia lui în aceste lupte, pe timpul lui Iancu de Hune¬doara (?-1456) a fost poreclit Scanderbeg. În 1720, Mihai Cernovici a obţinut, pentru aceleaşi motive, titlu şi blazonul nobiliar. Mai târziu, în 1793, Lazăr (născut în 1945, nepot al lui Mihai) a fost acela care a pri¬mit titlul şi blazonul de "graf" (grof) .

Dimitrie GRAMA