Moto: „N-am orgolii exagerate, dar constat că am fost mai lucid decât jumătate din contemporanii mei care n-au văzut adevărul şi că am fost mai curajos decât cealaltă jumătate a contemporanilor care, cunoscând adevărul, n-au avut curajul să-l denunţe” (Constantin Virgil Gheorghiu).
Timp de o jumătate de secol, am fost condamnaţi, printre altele, să nu ne cunoaştem propria cultură în integralitatea ei. Artiştii şi scriitorii din exil, ca şi cei din provinciile istorice rupte de ţară (Basarabia şi Bucovina de Nord) erau ca şi inexistenţi pentru noi. Numele lor erau pur şi simplu interzise, n-aveau loc în cărţile şi publicaţiile din România. Sau apăreau doar pentru a fi denigrate în ziarele partidului unic ori în fiţuicile păstorite din umbră de Securitate. De-acolo aflam că Monica Lovinescu este trădătoare de neam şi ţară, că Paul Goma n-are operă, că Virgil Ierunca nu e patriot... Acum, încă avem serios de recuperat. Se fac unele eforturi, în acelaşi timp, însă, recuperarea aceasta se face haotic şi conjunctural; cu răzleţe excepţii. Una dintre aceste excepţii este reprezentată de regretatul critic şi istoric literar Fănuş Băileşteanu, prin monografia Nihil sine Deo sau Cruciada literară a ecumenistului Constantin Virgil Gheorghiu (Editura Autograf MJM, Craiova, 2005). Despre celebrul scriitor, noi, românii nu ştiam mai nimic înainte de 1989, mai ales pentru că el era – circumstanţă agravantă! – şi preot, nu doar scriitor transfug.
Ei bine, monografia aceasta este un model de recuperare a unui scriitor român din diaspora. Că Virgil Gheorghiu a fost celebru pe toate meridianele lumii a reprezentat, măcar pe de o parte, un avantaj pentru istoricul literar. Un alt atu al lui Fănuş Băileşteanu l-a reprezentat faptul că el a fost delegat de Academia Română să meargă în Franţa în iulie 1994 şi să primească donaţia făcută de Ecaterina Gheorghiu, văduva scriitorului: 19 lăzi cu cărţi ale acestuia în zeci de limbi, manuscrise, documente, medalii, brevete, casete video şi audio, reviste, fotografii şi numeroase scrisori.Constantin Virgil Gheorghiu s-a născut în 1916 la Războieni, judeţul Neamţ, în familia unui preot. În timp ce studia la Chişinău şi Cernăuţi, deja publica în Biletele de papagal ale lui Tudor Arghezi. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost reporter special pe front, apoi ataşat cultural la Zagreb. Tot în timpul războiului a publicat câteva plachete de versuri, romanul Ultima oră şi două volume de reportaje de pe front, volume prefaţate de Tudor Arghezi. După 23 august 1944 a petrecut câţiva ani prin lagărele din Germania, în condiţii groaznice, apocaliptice. Odată eliberat, a făcut studii de teologie la Heidelberg şi, din 1963 până în 1992, când s-a stins, a fost paroh al Bisericii Ortodoxe din Paris. Constantin Virgil Gheorghiu a avut o prodigioasă carieră literară. Romanul Ora 25 (primul scris în franceză) a fost tradus în 40 de limbi şi a fost ecranizat (cu Anthony Quinn în rolul principal). Autorul a fost elogiat în cronici, studii şi eseuri de mari scriitori de pe mapamond, după cum a avut o susţinută corespondenţă cu mulţi autori români din exil şi din ţară, dar şi cu scriitori străini faimoşi. În lăzile aduse de Fănuş Băileşteanu se află nouă clasoare cu scrisori (în copie sau în original) de la Mircea Eliade, Emil Cioran, Vintilă Horia, Aron Cotruş, Ştefan Baciu, Barbu Niculescu, Ben Corlaciu, Marian Popa, Tudor Arghezi, mitropoliţii Nestor Vornicescu şi Nicolae Corneanu, Gabriel Marcel, Albert Camus, Raymond Aron, Andre Malraux, Denis de Rougemont, Aldoux Huxley, William Saroyan, Athenagoras, patriarhul Constantinopolului şi mulţi alţii. Din monografie aflăm că multe alte scrisori cu destinatar C.V. Gheorghiu se află la Biblioteca Naţională a Franţei. Trebuie spus că Fănuş Băileşteanu a structurat excelent monografia, ţinând cont în primul rând, de faptul că autorul este puţin cunoscut în ţară. Istoricul literar s-a adaptat acestei particularităţi şi, înainte de a analiza cărţile scriitorului, ne dă amplul tablou al unei opere exemplare şi al unui destin de excepţie.Deşi fascinat de personalitatea teologului şi scriitorului, autorul monografiei găseşte tonul egal, detaşat al istoricului şi face amplul portret adunând şi reconstituind cu minuţie titluri, fapte, consideraţii şi aprecieri critice. Cele mai importante romane sunt nu doar analizate, dar şi „povestite” şi ilustrate în oglinzile critice ale vremii, neignorând nici conjunctura în care au fost create. Marea bogăţie de informaţii, acribia documentării sunt justificate explicit de sumara cunoaştere a scriitorului în ţara de baştină.
Pe când în România se puneau bazele proletcultismului, iar marii artişti şi scriitori şi filosofi umpleau puşcăriile politice unde mureau în mizerie şi în chinuri sau rămâneau traumatizaţi pe viaţă, Constantin Virgil Gheorghiu publica în 1949 romanul Ora 25, roman care se traducea în zeci de limbi pe toate meridianele. Cartea este tragică şi absurdă, ea integrându-se existenţialismului aflat în acei ani în plină afirmare la Paris prin operele lui Jean-Paul Sartre, Albert Camus, Samuel Beckett, Nathalie Sarraute, Eugen Ionescu, Simone de Beauvoir... Dar preotul şi scriitorul Gheorghiu era şi el condamnat de regimul impus de la Kremlin: nu era tradus (nici măcar ceilalţi de mai sus erau), nu era publicat, îi era numele interzis în ţara lui. Ce condamnare mai grea poate fi pentru un scriitor decât aceea la prohibiţie.
http://blogdoman.blogspot.com/2008/12/constantin-virgil-gheorghiu-oper.html