Am dorit în acest număr să punem în evidenţă o mică parte din tezaurul nostru de poezie şi cântec, dăruit nouă de Dumnezeu, prin intermediul unor oameni de excepţie.
Despre Mihai Eminescu, credeam că ştim tot, din ceea ce am învăţat la şcoală, însă lucrurile nu stau aşa. Ştim doar o parte din opera, activitatea şi moştenirea pe care a lăsat-o României.
Pe cât ne vom pricepe, o să încercăm în numerele viitoare să aducem la cunoştinţa dumneavoastră, a celor care ne citiţi, mai multe amănunte legate de Eminescu, de Jean Moscopol, care este foarte puţin cunoscut de către noi şi care în perioada interbelică şi mai ales după război, emigrat în America fiind, a ţinut prin cântec o flacără aprinsă în lupta de rezistenţă a românismului în faţa comunismului, şi de alţi români mai puţin sau deloc cunoscuţi nouă.
Dumnezeu nu ne-a uitat niciodată, şi mereu şi mereu ne-a trimis şi ne trimite oameni care să ne lumineze, care să ne facă să vedem un pic mai mult decât planul existenţei materiale.
Prin poezie, prin cântec ei ne înalţă spre Dumnezeu, aprind în noi dragostea şi dorul faţă de neam şi ţară.
Cu cât vom reuşi mai mult să cuprindem în viaţa noastră opera lor, mesajul lor, cu atât viaţa noastră se va desfăşura pe un alt plan, vom vedea cu siguranţă mai bine şi vom sta treji, ca nu cumva cineva să reuşească să calce graniţele ţării şi ale sufletelor noastre. Ştim că viitorul european al României anunţă destrămarea graniţelor naţionale, odată ce intrăm în spaţiul Schengen, dar mai ştim şi că în istorie nici un imperiu n-a fost veşnic, şi încă mai ştim că dacă românismul nu va muri în noi (şi nu trebuie să moară), România va rezista în primul rând în sufletele noastre, apoi din noi va ieşi din nou afară, poate mai puternică, mai curată, mai bună.

Marian MĂGUREANU