Cuvânt despre Taina Euharistiei - Fer. Filotei Zervakos: Cum trebuie să se apropie monahii şi laicii de Taina Dumnezeiestii Cuminecături

Textul de faţă reprezintă o scrisoare a Arhimandritului Filotei Zervakos către un fiu duhovnicesc, publicată sub acest titlu în revista “Orthodoxos. Philoteos Martyria”, nr. 40-42, ianuarie-septembrie, Tesalonic, 1991, p. 139-143.
Stareţul Filotei a fost de foarte tânăr sub îndrumarea Sfântului Nectarie de Eghina făcătorul de minuni, pe care l-a avut părinte duhovnicesc. Din 1930 până la moartea sa (adică aproape pentru 50 de ani) a fost stareţul Mănăstirii Loggobardas din Paros, fiind unul din cei mai apreciaţi duhovnici. A încercat o unire a spiritualităţii liturgice sacramentale cu cea filocalică isihastă.
Punctul de vedere exprimat de Patriarhul Filotei Kokkinos (+1379) în chestiunea Sfintei Împărtăşanii, prezentat şi însuşit de stareţul Filotei Zervakos, îşi păstrează actualitatea şi are o importanţă deosebită din punct de vedere teologic şi duhovnicesc.
Sfaturile date în final de Patriarhul Filotei manifestă o deschidere generoasă. Teoretic ele sunt corecte şi practic realizabile mai mult în mănăstiri, unde sunt mai puţini vieţuitori şi unde duhovnicii îi pot pregăti pe toţi prin Taina Mărturisirii, decât în parohiile mari, unde datorită numărului mare de credincioşi, practic este aproape imposibilă pregătirea acestora prin Taina Mărturisirii în vederea împărtăşirii lor duminică de duminică. Dar şi aici se poate începe – şi e de dorit – cu grupuri mai mici de credincioşi care sa fie pregătiţi pe rând pentru împărtăşire în fiecare duminică. Problema este foarte importantă şi vom mai reveni asupra ei (pr. prof. Ioan Ică).
“Acum 50 de ani am citit aici, în biblioteca mănăstirii, o scrisoare a pururea pomenitului Filotei Patriarhul Constantinopolului, care a trăit în secolul XIV şi care a strălucit în virtute, evlavie, dreaptă credinţă şi cultură. Epistola aceasta a fost trimisă părinţilor sinaiţi, care se împărţiseră în doua tabere. Una socotea nu numai că e permisă deasa Împărtăşanie, dar că e obligatorie. Şi aducea mărturie canoanele 18 şi 19 apostolice şi că mai înainte, Sfânta Împărtăşanie nu impunea postul, fiindcă creştinii din primele veacuri nu posteau, dar nici canoanele Sfinţilor Apostoli şi ale Sfintelor Sinoade Ecumenice nu se referă la post înainte de Sfânta Împărtăşanie. Cealaltă tabără socotea că, pentru a se împărtăşi cineva, trebuie să treacă cel puţin 40 de zile de la ziua în care s-a împărtăşit pentru a se putea împărtăşi iarăşi, deoarece nu e vrednic, şi că înainte de Sfânta Împărtăşanie creştinul trebuie să postească trei zile. Aduc şi ei mărturie obiceiul Bisericii care, văzând ca mulţi dintre creştini se apropie de Taina Sfintei Împărtăşanii fără nici o pregătire şi curăţire prealabilă, fără o metanoia şi mărturisire sinceră şi curată, fără teamă, credinţă şi dragoste de Dumnezeu, recomanda creştinilor să se înfrâneze câteva zile, pentru a putea să se reculeagă, să-şi dea seama şi să cugete la păcatele lor, să le părăsească prin baia pocăinţei şi a mărturisirii, că şi prin postul după putere, pentru că postul curat, care se face în cunoştinţă şi discernământ, cere de la om teamă, smerenie, străpungerea inimii şi plânsul aducător de bucurie, lacrimi care purifică şi curăţă sufletul omului de orice pângărire. Din acest motiv, Sfântul Grigorie Teologul a zis: “Să vărsăm lacrimi după putere prin baia Botezului (pocăinţei)“, iar Sfântul Simeon Noul Teolog porunceşte monahilor şi creştinilor ca fără lacrimi să nu se împărtăşească. Cum e cu putinţă ca acela care îşi umple de cu seară chilia lui cu carne, peşte, ouă, vin şi nu cu mâncăruri de post, dimineaţa să se împărtăşească cu lacrimi şi străpungerea inimii? Acest lucru e cu neputinţă.
Fiindcă deosebirea de păreri a sinaiţilor a ajuns la certuri şi dispute, au scris Patriarhului, care le-a trimis o scrisoare. Acum un an am căutat aceasta scrisoare în bibliotecă, dar nu am putut s-o găsesc. Nu îmi amintesc exact cuprinsul ei, fiindcă au trecut 50 de ani de atunci. Din câte îmi amintesc vă scriu, poate vă va fi de folos pentru cartea voastră.
În scrisoare, Patriarhul critica cele doua tabere, fiindcă ambele se aflau în rătăcire şi fiindcă toţi trebuie să urmeze tradiţiile pe care le-au primit de la Părinţii lor şi nu să se certe.
Celor dintâi le scrie: Spuneţi adevărul că împărtăşania deasă este impusă de canoane şi că creştinii din timpurile apostolice se împărtăşeau la fiecare Liturghie, dar trebuie să spuneţi şi ceea ce Sfântul Apostol Pavel, gura lui Hristos, zice: “Să se cerceteze omul pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, mănâncă şi bea sieşi osânda, ca unul care nesocoteşte Trupul Domnului“ (I Co 11, 28-29). Dacă vreţi să vă împărtăşiţi des, ca Sfinţii Apostoli şi primii creştini, trebuie să se cerceteze fiecare pe sine şi să vă gândiţi bine dacă sunteţi şi voi ca Sfinţii Apostoli, dacă sunteţi la măsura virtuţilor Sfinţilor Apostoli şi a primilor creştini. Aceia aveau dragoste din tot sufletul şi din toata inima faţă de Dumnezeu, în vreme ce voi aveţi multă dragoste faţă de voi înşivă şi foarte puţină faţă de Dumnezeu. Aceia aveau o aşa de mare iubire întreolaltă, încât erau bucuroşi să se jertfească unul pentru altul. Voi însă vă certaţi şi îi pizmuiţi pe fraţii voştri, fiindcă nu îmbrăţişează părerea voastră. Aceia, primii creştini, aveau toate în comun, banii, averile, mijloacele de subzistenţă şi nici unul nu zicea: acesta este al meu, acesta este al tău. Voi, deşi sunteţi monahi, nu aplicaţi aceasta. Preotul, puţin înainte de a chema la Sfânta Împărtăşanie, zice cu voce tare: “Sfintele Sfinţilor“, voind parcă să ne avertizeze şi să ne spună: “Judecaţi şi gândiţi-vă bine, dacă sunteţi sfinţi, atunci să vă apropiaţi, fiindcă Cele Sfinte se dau numai Sfinţilor”. Şi noi zicem smeriţi: nu suntem sfinţi, unul e Sfânt, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel fără de păcat. Trebuie, aşadar, să fim atenţi, dacă vrem să ne împărtăşim şi noi mai des, să fim sfinţi. Apoi, preotul, chemându-ne la masa duhovnicească, ne spune: “Cu frică de Dumnezeu, cu credinţa şi cu dragoste să vă apropiaţi“. Şi aici trebuie să ne cercetăm fiecare pe noi înşine: Dacă avem într-adevăr frică de Dumnezeu, credinţă fierbinte şi dragoste curată din tot sufletul şi din toată inima, atunci să ne apropiem dacă nu, să ne reţinem un timp, şi după ce ne-am ostenit şi nevoit cu ajutorul lui Dumnezeu, pe care trebuie să-l cerem totdeauna, să fim şi noi sfinţi, să fim ca Sfinţii Apostoli şi creştinii primelor veacuri, atunci să ne apropiem des. Întrucât nu suntem imitatori ai virtuţilor lor, să fim atenţi, ca nu cumva apropiindu-ne cu nevrednicie, în loc de folos sa ne producem pagubă, fiindcă Sfânta Împărtăşanie e foc care-i arde pe cei nevrednici. Faptul că în canoanele Sfinţilor Apostoli nu se pomeneşte de post, e de asemenea adevărat. Dar la început, când Sfinţii Apostoli săvârşeau Sfânta Taină, erau puţini la număr. Iar Taina dumnezeieştii Euharistii o săvârşeau în case şi după mâncare. Când însă numărul creştinilor a crescut şi s-au zidit biserici, atunci Sfânta Taină se săvârşea în sfintele biserici şi se săvârşea dimineaţa, iar cei care voiau să se apropie de Sfânta Taină se înfrânau de cu seara. Iar Sfinţii Apostoli continuu au postit. Mâncarea lor era atât de modestă şi mâncau atât de puţin, cât să trăiască. Iar mărturisirea se făcea public, în biserică. Când însă la început au fost creştini care se ruşinau şi ezitau să se mărturisească în public, atunci Sfinţii Părinţi au stabilit ca mărturisirea să nu se mai facă public, ci în particular, înaintea arhiereului sau preotului ca părinte duhovnic. Şi fiindcă mulţi creştini, când voiau să se apropie de Sfânta Taină dimineaţa, mâncau de cu seara pe săturate, fără deosebire, atunci s-a stabilit ca cei ce vor să se apropie de Sfânta Taina trebuie să postească. Aceasta n-o menţionează sfintele canoane, dar o menţionează Sfânta Tradiţie. Nu s-a apreciat numărul zilelor de post, s-a lăsat aceasta la latitudinea duhovnicilor, care celor sănătoşi le prescriau mai mult post, iar celor slăbiţi mai puţin. Cei care sunt sănătoşi şi pot să postească nu numai o zi, două sau trei, ci întreaga săptămâna, bine fac.
Aceasta le-a scris Patriarhul celor dintâi.
Pentru ceilalţi scrie următoarele: Monahii care cercetează Scripturile şi se ocupă cu studiul trebuie să cunoască sfintele canoane şi Sfintele Tradiţii. Nici Biserica, nici sfintele canoane, nici Tradiţia nu menţionează că creştinii trebuie să se împărtăşească la fiecare 40 de zile şi că nu se cuvine să se împărtăşească cineva la mai puţin de 40 de zile. Sfânta Biserica şi toţi Părinţii stabilesc canoane mari pentru ucigaşi, desfrânate, adulteri, hoţi, calomniatori şi ceilalţi păcătoşi, cărora canoanele le interziceau uneori să se împărtăşească; celorlalţi creştini nu le-a precizat zile, luni sau perioade. S-a precizat însă ca toţi să se cerceteze pe sine şi dacă sunt vrednici să se apropie. S-a precizat, de asemenea, că trebuie să fie sfinţi, fiindcă Cele Sfinte se dau Sfinţilor si să se apropie cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste. Bine faceţi dacă cereţi sfatul meu practic, dar mai bine veţi face dacă va veţi smeri şi veţi asculta şi păzi cele ce vă voi sfătui. Întâi vă sfătuiesc să încetaţi discuţiile care provoacă certuri şi dispute. Fiecare din voi să fie atent să-şi vadă propriile păcate şi nu pe ale fratelui său. Al doilea, ori de câte ori vi se întâmplă vreo iritare sau ceartă între voi, înainte de a apune soarele să va conciliaţi şi împăcaţi. Al treilea, să aveţi smerenie şi ascultare desăvârşită de Întâistătătorul vostru, ca şi duhovnicul vostru, căruia să-i mărturisiţi sincer toate păcatele voastre şi să soluţionaţi deosebirile dintre voi nu voi singuri, cu pizmă, mândrie şi iuţime, ci cu dragoste şi iubire de fraţi, cerând în toate sfatul şi părerea egumenului şi duhovnicului vostru, şi ceea ce vă va spune, să primiţi ca de la Dumnezeu şi să vă liniştiţi.
În ce priveşte Sfânta Împărtăşanie stabilim următoarele:
1. Câţi au dragoste din tot sufletul şi din toata inima faţa de Dumnezeu şi câţi îl iubesc pe aproapele lor ca pe ei înşişi, au smerenie, ascultare, tăierea voii, blândeţe, nemâniere, înfrânare, răbdare, tăcere, aceştia pot să se împărtăşească o dată pe săptămână şi de două ori când se întâmplă o sărbătoare în mijlocul acestei săptămâni.
2. Când nu au virtuţile de mai sus şi se mâhnesc din cauza aceasta şi se silesc să le dobândească şi se roagă şi doresc sincer şi cer Sfânta Împărtăşanie, ca pe un medicament ajutător, şi evită pe cât le stă în putinţă orice păcat, li se permite şi lor să se împărtăşească o dată pe săptămână.
3. Câţi au aşa-zise păcate care se iartă, adică puţina mândrie, se înfurie pentru moment când le spune cineva ceva, spun vreo minciună, glumesc, râd, bârfesc, mănâncă mai mult decât e de trebuinţă, fac ascultare, dar fără tragere de inimă, şi au şi alte mici păcate de moarte, pe care se silesc să le taie şi să le tempereze, dar nu cu osteneală şi râvnă cum se cuvine, dar totuşi le cunosc, se căiesc şi le mărturisesc, acestora li se permite să se împărtăşească la 15 zile.
4. Acei care sunt mândri, nesupuşi, mânioşi, certăreţi, mincinoşi, dacă se mărturisesc şi arată o pocăinţă şi schimbare adevărată şi iau hotărâre că vor înceta să păcătuiască, să se împărtăşească la doua luni.
5. Dacă după un an încetează sau se înfrânează, împuţinând păcatele, să se împărtăşească la 40 de zile, şi când se îndreaptă complet, să se împărtăşească ca şi cei de mai sus, la 15 zile şi o dată pe săptămână.
O astfel de dispoziţie către monahii de la noi a dat-o Cuviosul Arsenie, care s-a nevoit acum 100 de ani aici, un sfânt duhovnic care a primit har de la Dumnezeu să săvârşească minuni în timpul vieţii lui şi după moarte. Un astfel de discernământ al acestor vrednici de pomenire Părinţi trebuie să-l urmeze şi Părinţii duhovnici actuali, ca să-i canonisească pe cei care se mărturisesc la ei.
În acord cu îndrumările de mai sus să ne apropiem toţi credincioşii, laici şi clerici, de Taina dumnezeieştii şi Sfintei Împărtăşanii, pregătindu-ne şi curăţindu-ne prin pocăinţă, post, rugăciune, cu frică de Dumnezeu şi cu credinţă şi cu dragoste, ca împărtăşindu-ne cu vrednicie să ne unim cu Mântuitorul Hristos şi să ne învrednicim a deveni împreună-moştenitori ai Împărăţiei Lui cereşti”.



Preluat de pe „războiîntrucuvânt.ro”