„Dacă voieşte să vină cineva după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”

Fraţi creştini!
Praznicul Înălţării Sfintei Cruci, aduce an de an înaintea noastră imaginea răstignirii Domnului, fiind o retrăire a vinerii celei mari. Datorită importanţei Sfintei Cruci în cultul nostru, Biserica a rânduit să ne amintim de Cruce în toate cele trei înţelesuri, de semn (duminica înainte de înălţarea Sfintei Cruci), ca jertfă adusă de Domnul Iisus Hristos pentru viaţa lumii (praznicul Înălţării Sfintei cruci) şi crucea ca destin, în Evanghelia de azi.
Urmarea lui Iisus Hristos nu este posibilă fără asumarea crucii, fără a răbda toate cele îngăduite de Dumnezeu cu credinţă şi curaj. Curajul de a fi mărturisitor a lui Hristos este o virtute ce a împodobit vieţile multor români. Suntem acuzaţi azi de unii creştini că noi ortodocşii suntem prea legaţi de trecut, tradiţionalişti, naţionalişti. Dar cum am putea uita trecutul? Sau pe cei ce au trăit credinţa, pe cei ce au murit mărturisind pe Hristos. Nu putem uita niciodată, că noi am avut voievozi viteji care au iubit viaţa, ţara, neamul, dar mai presus de toate pe Hristos. Unul din românii noştri spunea înainte de a porni la luptă pentru apărarea credinţei ,,am iubit pe Hristos şi am mers bucuros la moarte pentru El”. Cei ce ne acuză, ne acuză din invidie. Ei nu au istorie, nu au oameni de seamă care să se fi născut din rândul lor, deci nu le mai rămâne decât minimalizarea jertfei creştinilor ortodocşi. Nu vor înţelege niciodată că între ei şi noi stă mândră crucea Domnului ca semn al izbândei noastre.
La Ţebea se adună an de an mii de români ortodocşi, români care nu vor să uite de jertfa înaintaşilor. Astăzi nu ne mai obligă nimeni să participăm cu steaguri la întruniri, cei ce vin în număr mare vin pentru Craiul Munţilor. Şi sunt ortodocşi, aşa cum a fost şi Iancu şi Horea şi alţii ca ei.
Pentru toţi aceştia crucea vieţii a fost grea, dar au purtat-o. Viaţa lor nu valora nimic fără libertate, fără credinţă. Au pierdut prin cruce viaţa de aici dar au câştigat viaţa cea adevărată deoarece tot cel ce va voi să-şi scape viaţa o va pierde, iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie o va câştiga (Mc. 8,36).
Evanghelia de azi vorbeşte de necesitatea mărturisirii, fără ocolişuri, fără ruşine a adevărului biblic. Pentru mărturisirea credinţei nu avem vacanţă. Trebuie să putem numi binele bine, iar răul rău. Tăcerea înseamnă de multe ori nu modestie ci laşitate, iar când e vorba de credinţa noastră trebuie să fim curajoşi.
În lupta de aici nu suntem singuri, Hristos este cu noi, cu noi sunt şi eroii noştri ortodocşi de care ne amintim mereu cu drag. Să trăim viaţa de aici ducându-ne fiecare crucea pentru ca neamul românesc să învie prin noi.

Pr. Tudor BUDEANU