,,Cel ce va bea din apa pe care Eu i-o voi da, nu va mai înseta în veac” (In. 4, 14)

Ne amintim an de an în duminica a V-a după Paşti de întâlnirea Domnului cu o femeie din Samaria, al cărei nume nu este redat de Sfânta Scriptură, dar pe care tradiţia creştină o menţionează ulterior printre primii misionari creştini sub numele de Fotini (lumina). Fiind în perioada de după Înviere, am fost întăriţi prin pericopele evanghelice de realitatea adevărului pe care îl propovăduim de veacuri, că Iisus Hristos a murit şi a înviat pentru noi. Tot în această perioadă, biserica ne reaminteşte de zorii credinţei noastre prin citirea Apostolului cu alegerea celor şapte diaconi în duminica mironosiţelor, minunea vindecării lui Enea cel paralizat de către Sfântul Apostol Petru, iar azi lectura din Fap. 11, 19-30 care ne menţionează că în Antiohia ucenicii s-au numit pentru prima oară creştini, şi modul în care primii creştini au făcut colectă pentru fraţii din Ierusalim în timpul unei perioade de foamete. Toate aceste amintiri despre primii ani ai credinţei vin să ne pregătească pentru un alt moment important în viaţa noastră liturgică şi anume Pogorârea Duhului Sfânt, inaugurarea unei noi etape în viaţa omenirii, existenţa istorică a Bisericii.
Privind Evanghelia de azi ca o arvună a darurilor ce se vor revărsa peste noi cu prilejul Pogorârii Duhului Sfânt vom pricepe mai bine de ce ne amintim azi de discuţia dintre femeia din Samaria şi Domnul Iisus Hristos. Discuţia a început în momentul în care Domnul ostenit de drum, cere apă de la o femeie samarineancă venită la fântână. Domnul schimbă câteva cuvinte cu femeia care s-a mirat că un iudeu vorbeşte cu ea, şi mai mult, cere de la ea apă, pentru că între cele două popoare existau vechi neînţelegeri. Domnul avea un alt plan cu femeia din Samaria, pentru că aduce imediat vorba despre apa cea vie pe care o vor primi toţi creştinii, şi despre felul cum apa cea vie va astâmpăra setea de mântuire a omului. Femeia nu a înţeles de la început aceste învăţături, dar a priceput imediat că Cel cu care vorbeşte este Cineva deosebit, poate un proroc iudeu, de aceea a întrebat imediat ceva ce o frământa de multă vreme: unde este locul adevărat de închinare, deoarece evreii se închinau pe muntele Sion (Ierusalim), iar samaritenii pe muntele Garizim. Domnul descoperă femeii că va veni ceasul şi acum este când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr”
Auzind aceste cuvinte femeia a spus că ştie şi ea că va veni Mesia care le va descoperi adevărul, iar Domnul se descoperă spunând Eu sunt, cel ce vorbeşte cu tine.
Deşi Domnul descoperă femeii una din tainele vieţii sale (faptul că trăia în concubinaj) lucru ce nu putea fi ştiut de orice străin, nu a provocat nedumeriri femeii, dar în momentul în care îi spune că El este Mesia, femeia lasă totul, uită de ce a venit la fântână şi merge să vestească tuturor că a găsit pe Mesia. Oamenii din cetate au venit la El, iar după ce L-au ascultat două zile au mărturisit şi ei credinţa în El.
Evanghelia de azi subliniază universalismul mântuirii, arătând că Hristos Domnul nu favorizează nici un popor, ci toţi cei ce cred în El vor primi apa cea vie a botezului, care va potoli setea omului vechi, căci prin botez toţi ne îmbrăcăm în Hristos devenind un nou popor, poporul ales al lui Dumnezeu.

Pr. Tudor BUDEANU