DUMINICA LĂSATULUI SEC DE CARNE a Înfricoşătoarei Judecăţi(Mt. 25, 31-46)

Fraţi creştini,
Prin Duminica de azi, putem spune că am intrat practic în post, deoarece începând de mâine pentru creştinii ortodocşi, sunt permise ca alimente numai laptele, brânza şi ouăle, urmând ca după o săptămână să renunţăm din dragoste faţă de Dumnezeu şi la acestea.
Duminica de azi ne reaminteşte că viaţa, sau dăinuirea noastră aici nu este veşnică, că va veni momentul adevărului creştin, când toate cele ascunse se vor vădi. Este momentul pe care creştinii îl aşteaptă încă de la Înălţarea Domnului. De atunci Biserica aşteaptă pe Mirele său Hristos. Capitolul 25 de unde este pericopa evanghelică de azi, începe tocmai cu această pildă a celor zece fecioare, care ne îndeamnă la priveghere, deoarece nu ştim momentul venirii Domnului. Biserica este de atunci, din momentul Înălţării, în stare de veghe, iar postul în care intrăm are şi acest rol de a ne trezi puţin din amorţeala vieţii confortabile, la puţină nevoinţă împreună cu sfinţii lui Dumnezeu.
Pericopa evanghelică de azi ne vorbeşte despre venirea Domnului în slavă împreună cu îngerii şi despre participarea la judecată a tuturor neamurilor pământului. La judecată vom fi separaţi şi vom ajunge în dreapta sau în stânga Mirelui. Domnul va adresa cuvinte de binecuvântare celor din dreapta Sa deoarece ,, am fost flămând şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat şi Mi-aţi dat să beau, gol şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă şi aţi venit la mine.”

Uimirea va fi mare în rândul celor din această stare, care nu ştiu când anume au făcut ei aceste fapte. Lămurirea va veni imediat întrucât aţi făcut unora dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.
La polul opus se vor afla ceilalţi oameni nedumeriţi şi ei, cum de au ajuns în acel loc, dar răspunsul va veni şi pentru ei, nu au ajutat atunci când au putut.
La tâlcuirea acestei pericope se ridică o întrebare ce la prima vedere pare simplă: cine sunt acei fraţi prea mici de slujirea cărora depinde mântuirea. Vom fi tentaţi la prima vedere să spunem că fraţii sunt toţi oamenii. Textul se referă însă la altceva. Părintele profesor Vasile Mihoc, titularul catedrei de Studiul Noului Testament de la Facultatea de Teologie din Sibiu, menţiona ,,în pericopa acestei Duminici nu este vorba pur şi simplu de a face milostenie, ci de a primi, de a-i sluji pe cei ce cred în Hristos şi anume de a-i primi ca pe El Însuşi, căci El se identifică cu ei………Ţinând seama de context unii tâlcuitori restrâng şi mai mult cercul fraţilor prea mici cu care El se identifică cel mai deplin, şi cred că Domnul îi are în vedere mai ales pe misionarii creştini conform textelor de la Mt. 18,40.” Criteriul judecăţii va fi modul în care beneficiarii propovăduirii i-au primit şi i-au slujit pe cei trimişi de Domnul la ei să le vestească Evanghelia. Aceşti trimişi aveau nevoie de adăpost, de hrană şi de îmbrăcăminte”. Iată că mântuirea noastră depinde de modul în care noi ca şi creştini ne implicăm în vestirea Evangheliei, ajutând pe cei care au fost trimişi de Hristos la propovăduire. Mulţi creştini au fost alături de păstorii lor în decursul veacurilor, deoarece în ajutorul lor a stat biruinţa Evangheliei. De aceeaşi biruinţă avem nevoie şi azi, de aceea creştinii trebuie să se cunoască bine, să cunoască adevărul Evangheliei şi să fie sprijin preoţilor în misiunea lor. De implicarea noastră depinde iertarea noastră.
Suntem pe calea mântuirii şi ne rugăm ca Domnul să ne ajute, dar trebuie să facem singuri ceea ce putem cu forţele noastre. Domnul nu va pune mâna pe lopată să ne cureţe curtea, ne va dărui nouă putere să facem acest lucru.

Pr. Tudor BUDEANU