Învăţătorule bun, ce sa fac să moştenesc viaţa de veci (Lc. 18, 18)

Fraţi creştini,
Aceasta este întrebarea pe care un tânăr bogat o adresează Domnului, în Evanghelia de azi, (Lc. 18, 18-27). O întrebare la care Domnul va răspunde simplu, îndemnându-l pe tânăr la respectarea poruncilor, enumerând câteva din ele. Tânărul din Evanghelie dorea mai mult, iar poruncile din Lege le-a ţinut din copilărie. Simţea însă că ceva mai lipseşte. Atunci Domnul Iisus Hristos, îi spune să vândă averea lui şi să împartă săracilor şi va avea comoară în cer, dar tânărul pleacă trist pentru că avea multe avuţii. Văzând tristeţea lui Domnul va spune cât de greu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au bogăţii, mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
Iată un nou avertisment împotriva bogăţiei, deoarece bogăţia poate deveni un impediment serios în drumul nostru spre Împărăţie. Duminica trecută am văzut un bogat nebun care a crezut că se va putea bucura veşnic de bunătăţile pe care le adunase, am văzut de asemenea cum bogatul nemilostiv a ajuns în iad prin administrarea egoistă a averii sale, iar azi avem avertismentul Domnului care ne spune că este aproape imposibil ca bogatul să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Cu toate acestea bogăţia lumii ne fascinează, deoarece bogăţia însemnă putere, poziţie socială, posibilitate de distracţie nelimitată. Din această cauză bogăţia se interpune între noi şi Dumnezeu care doreşte ca noi să ne asemănăm Lui. El este bogat, dar a renunţat la bogăţie pentru noi, demonstrând că bogăţia nu este scopul vieţii, El este bogat dar şi milostiv, este atotputernic dar nu face uz de forţă lăsând mereu omului posibilitatea alegerii. Omul cu adevărat bogat trebuie să fie capabil să se detaşeze de bogăţie, şi să trăiască modest ca şi cum nu ar avea averi. Este perspectiva creştină asupra bogăţiei lumii. Nu doresc cu orice preţ să devin bogat, iar dacă am ajuns cu ajutorul lui Dumnezeu, nu mă voi pierde, voi fi tot eu cel dinainte. Istoria noastră, a românilor, ne confirmă că domnitorii noştri au înţeles textul evanghelic de azi, deşi aveau putere şi bogăţie, cei mai mulţi dintre ei au trăit modest, iar reşedinţele lor seamănă mai mult cu cetăţile de apărare decât cu castele nobiliare. Au ridicat mănăstiri, spre slava lui Dumnezeu, nu castele spre slava oamenilor. Avem exemple multe de oameni care au avut averi dar au trăit modest faţă de posibilităţile lor. Se spune despre un călugăr care s-a retras la o mănăstire că dormea pe o rogojină, iar alţi fraţi călugări pe duşumea. Unii au început să vorbească despre lipsa de modestie a călugărului spunând că asta nu e nevoinţă considerând rogojina un lux. Stareţul după o vreme i-a chemat la sine şi le-a spus cine era călugărul cu rogojina, un fost fiu de împărat, care a renunţat la palat, la titlu, la puterea lumească, apoi i-a întrebat la ce au renunţat ei. Nu au avut ce să răspundă cei mai mulţi. Postul Crăciunului ne cheamă la o scurtă analiză a dorinţelor noastre de a duce o viaţă cât mai lipsită de griji, deoarece nu ne dăm seama că dorind comoditatea, bogăţia excesivă, puterea, ne îndepărtăm de ceea ce se cheamă viaţă creştină. Să urmăm exemplul medicilor Dumitru Uţă, Nicolae Paulescu, a mareşalului Ion Antonescu, a ministrului Mircea Vulcănescu, a profesorului universitar Petre Ţuţea şi a altor români vrednici de pomenire care vor rămâne peste veacuri exemple de modestie şi vieţuire creştină.

Preot Tudor BUDEANU