CINE ESTE APROAPELE MEU ? (Lc. 10, 29)

Fraţi creştini,

Am ajuns cu ajutorul lui Dumnezeu, într-o perioadă binecuvântată, cea a postului Naşterii Domnului, perioadă anunţată parcă de duminica bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, menită să ne amintească că rolul nostru de creştini este acela de a ajunge la asemănare cu Dumnezeu şi nu acela de a acumula bunuri materiale în exces. Una din însuşirile creştinului practicant este mila, virtute ce ne apropie atât de mult de Dumnezeu, care doreşte ca noi să fim milostivi. Se impune aşadar ca mai ales în această perioadă a anului să încercăm să aducem bucurii în viaţa semenilor noştri prin puţină atenţie, deoarece adeseori o vorbă rostită atunci când trebuie poate salva o viaţă. Aproapele meu este omul de lângă mine, acel om adeseori însingurat, suferind, căzut în toate cele omeneşti. Postul este singura cale de a ne regăsi, iar apoi a întâlni pe cel de lângă noi.
Pilda de azi cu care intrăm în post ne cere să identificăm problemele celui de lângă noi. Nu este foarte greu deoarece problemele comunităţii sunt ale mele iar ale mele sunt ale comunităţii. De aceea ne regăsim în rugăciunile Bisericii, care ne cuprinde pe toţi chiar dacă nu suntem nominalizaţi. Domnul Iisus Hristos dă învăţătorului de lege o lecţie usturătoare. Rabinul a dorit să-L ispitească ,prin întrebarea ce să fac să moştenesc viaţa cea veşnică, crezând că va afla cine ştie ce reţetă magică, iar când colo Domnul răspunde cu o întrebare ce este scris în Lege, cum citeşti, adică cum interpretezi Legea tu care eşti rabi şi înveţi pe alţii. Rabinul a răspuns repede dovedind o foarte bună cunoaştere a Legii, fiind capabil să combine mai mute texte din Vechiul Testament, arătând că iubirea aproapelui este la fel de importantă ca iubirea pe care o datorăm lui Dumnezeu. Rabinul avea însă o nedumerire, nu ştia cine este aproapele său, deoarece conform legii evreii nu aveau voie să se amestece cu alte neamuri, existând şi legea talionului, adică să răsplătesc cu aceeaşi monedă. Domnul nu răspunde direct, ci rosteşte pilda samarineanului milostiv aşteptând ca rabinul la finalul pildei să răspundă singur la întrebarea care îl frământa. În pildă se vorbeşte de un om oarecare, ce călătorea, iar acest om a căzut în mâinile tâlharilor, care după ce l-au jefuit l-au bătut lăsându-l abia viu (este importantă această remarcă). Din întâmplare un preot a trecut pe acolo, dar nu a intervenit cu nimic, asemenea şi un levit (slujitor la templu, ajutor al preoţilor). Dar un samarinean (locuitor al provinciei Samaria) văzându-l i s-a făcut milă de el, i-a legat rănile, l-a dus la un han şi l-a îngrijit, iar la plecare a plătit hangiul ca să-l îngrijească mai departe, menţionând că dacă va cheltui mai mult decât a primit, la întoarcerea din călătorie i se va plăti. Întrebarea de la finalul pildei elucidează dilema rabinului, care la întrebarea Domnului cine ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari a răspuns fără ezitare cel care a făcut milă cu el, iar Domnul îl îndeamnă pe cel ce şi-a deschis ochii, du-te de fă şi tu asemenea.

Este un îndemn ce se adresează fiecărui om,deoarece toţi suntem chemaţi la ospăţul din Împărăţia lui Dumnezeu. Rabinul vine să ispitească, dar pleacă cu ceea ce nu credea, cu inima schimbată, cu scara valorilor răsturnată, deoarece duşmanul de până atunci, a ajuns să fie aproapele său, omul care va moşteni cu el Împărăţia. A înţeles că cei doi exponenţi ai iudaismului, preotul şi levitul reprezentau o lume moartă de acum, deoarece prin Hristos se şterg diferenţele etnice. Dumnezeu nu privilegiază nici un neam, toţi suntem chemaţi în egală măsură la mântuire. Legea lui Moise a fost călăuză spre Hristos, iar dacă a venit Domnul, Legea şi-a atins scopul. Preotul din pildă trece neputincios pe lângă cel căzut şi nu poate conform legii să-l ajute. Legea interzicea preoţilor atingerea de trupul mort cu excepţia părinţilor sau a soţiei dar în acest caz nu mai puteau sluji un timp la templu. Pilda ne arată clar neputinţa legii de a mântui, dar şi universalismul mântuirii. Este o chemare la făptuire deoarece ortodoxia nu este statică, ci este o credinţă în care practica are rol determinant. Postul început azi aduce noi prilejuri de a face fapte bune, prin colectele făcute pentru cei bolnavi, pentru căminul de bătrâni Pecica unde vom merge şi în acest an, spre a aduce bucurie în inimile celor uitaţi dar apropiaţi nouă. Fie ca Domnul nostru Iisus Hristos să ne ajute ca postul început azi să ne fie tuturor un real folos duhovnicesc. Amin!

Pr. Tudor Budeanu