„Corneliu Codreanu deţine, cu drept propriu şi cu caracter exclusiv între toţi conducătorii politici europeni, care au făcut istoria secolului XX, un titlu singular, unit indiscutabil la numele său : CĂPITAN.
Cuvântul >Căpitan< vine de la latinul caput din care derivă >cap< care se referă atât la organul de gândire al omului, cât şi la personalitatea lui. >Căpitan< echivalează cu cel mai important, cu primul în luptă, cu conducătorul miliţiei, este vârful şi primul în ierarhie. Nu fãră sens >Capitoliul< era fortăreaţa şi templul lui Jupiter în Roma Imperială care era construit pe muntele Capital. Semnalăm ca o curiozitate faptul că sărbătorile în onoarea lui Jupiter se celebrau în Roma în 13 Septembrie, ca şi ziua de naştere a >Căpitanului unic<.
Rezonanţa termenului Căpitan este cazonă. Corneliu Codreanu susţinea o miliţie creştină, simbioză de călugăr şi soldat, de luptător şi mistic, de armă şi suflet, de cavaler al unei legiuni de poeţi şi martiri, de patrioţi şi cruciaţi.
Codreanu, Căpitan unic, s-a pus sub oblăduirea Sf. Arhanghel Mihail care a condus prima luptă ce se cunoaşte în lume, în care, stând în fruntea cohortelor de îngeri a lansat strigătul său de luptă >Mi-Ka-El< - Cine ca Dumnezeu? - prin care Satana şi gloatele sale au fost aruncate în abisurile întunecate ale Infernului. Arhanghelul Mihail ni se înfăţişează mânuind sabia sa de foc, în fruntea miliţiilor îngereşti, în luptă pentru cauza lui Dumnezeu. Este arhanghelul războinic, al luptei fără răgaz şi fără odihnă care veghează la puritatea ortodoxiei.
Sfântul Arhanghel Mihai este apărătorul Creştinătăţii, înger apărător care - cum ne spune Sf. Ioan - luptă contra balaurului luciferic. Îmbărbătarea şi ajutorul său ajunge oriunde creştinii dau o bătălie, acolo unde este nevoie de un stimulent, de un sprijin pentru a le spori forţele, pentru apărarea ideilor adevărate sau când sufletul însuşi este în pericol. Este îngerul luptei, însă de asemenea al victoriei, îngerul ce poartă cască militară şi mânuieşte sabia de foc, după ce a doborât cu lancea sa reptila dragon.
Arhanghelul Mihail, pe care-l urmau şi îl imitau şi invocau oştile lui Corneliu Codreanu, era un ideal pentru bărbaţii luptători ai unor cauze juste, era principele Căpitanilor cereşti, triumfător asupra răului, care apăra sufletul popoarelor. Cântarul şi spada erau semnele lui. Adevăr, Justiţie şi luptă în slujba lor erau idealurile la care aspira Corneliu Zelea Codreanu pentru Patria sa română şi pentru dezvoltarea sufletului legionar.
Şedinţa cuibului, care se celebra de obicei în după amiezile sâmbetelor, era o reuniune de camarazi, o >eclesia< , care se desfăşura în jurul icoanei Sf. Arhanghel Mihail luminată de o candelă. Şedinţele începeau întotdeauna cu o rugăciune şi un cântec patriotic intonat la unison de toţi asistenţii. Cântecul legionarilor odată intonat, unea voinţele şi sentimentele şi reprezenta forma solemnă de începere a întrunirii şi deciziilor ce le luau acolo, în disciplină, armonie şi bună dispoziţie sufletească.
Corneliu Codreanu se ruga în tăcere, ocrotit de singurătatea sa, în faţa icoanei Arhanghelului protector şi santinelă a Gărzii de Fier.
În 24 Iunie 1927, de sărbătoarea Sfântului Ioan, Corneliu Codreanu a înfiinţat Legiunea Arhanghelul Mihail şi numea o gardă de onoare permanentă la venerabila icoană.
Referindu-ne la naşterea Căpitanului unic, din 13 Septembrie, vedem că coincide - între alte întâmplări istorice ce au avut loc în această zi a calendarului - cu moartea în anul 1598 a Regelui Filip II al Spaniei, care a pus regatul său în serviciul lui Dumnezeu şi al Imperiului Spaniol în care, atunci , nu apunea soarele niciodată. Afară de a fi sărbătoare jupiteriană încă din secolul V înainte de Hristos, în ziua de 13 Septembrie se comemora în Grecia victoria maratoniană a generalului Miltiade asupra Perşilor, luând naştere cu aceasta începutul sforţării omeneşti până la extenuare în competiţii sportive, cu un spirit constant de depăşire. Corneliu Codreanu s-a păstrat intact ca un Cãpitan unic neîncovoiat, drept, constant, gigantic, iar amprenta sa se prelungeşte în timp până astăzi. Nimic nu l-a putut murdări. A trăit auster ş a rămas demn în faţa morţii lui martirice.
Codreanu nu a fost - după vechea uzanţă clasică - mentorul unui nou partid politic de tip tradiţional, nici inspiratorul unui curent de opinie politică paşnică. A fost - şi în asta rezidă măreţia sa - întemeietorul unui nou sens al vieţii şi al înfăptuirii omeneşti în acord şi consecvent cu credinţele lui spirituale. El a ştiut să deştepte sufletul adormit al poporului român şi să-l pună în serviciul lui Dumnezeu şi al Patriei sale printr-o viziune interioară, intimă, de conştiinţă naţională. El a ştiut să trăiască noul fenomen românesc şi a luptat până la sacrificiul suprem, dând existenţei un sens misionar şi misiunii un conţinut de eternitate.
Viaţa lui (1899 - 1938) a fost efemeră, scurtă, însă de o intensitate densă şi plină. Frământat, inteligent, cu un suflet înflăcărat şi un spirit ferm, decis să nu dea înapoi, disciplinat şi ordonat, de puţine dar precise discursuri, sărac în vorbărie, dar bogat în acţiuni, permanent în serviciul ţării sale şi dispus la sacrificiul suprem dacă i s-ar cere. Aşa cum s-a întâmplat de altfel, dând exemplu cu viaţa sa şi pecetluind cu sânge puţinele dar simţitele lui vorbe. Elocvenţa lui au fost faptele sale care au rămas ca un testament inalterabil şi etern.
Viteaz, dar nu imprudent. Luptător neobosit. Prieten al Adevărului. Convins că acel care luptă pentru Dumnezeu şi pentru poporul lui, niciodată nu va putea fi învins. A îmbinat două idei clare, simple şi complementare: naţionalismul cu sensul creştin al existenţei.
A fost ofensat şi a trecut prin persecuţii crude. Închis. A cunoscut temniţe întunecoase : Poarta Verde, Văcăreşti, Galata, Jilava, Râmnicu Sărat. A suferit izolări lungi, neînţelegeri şi torturi din partea unor guvernanţi care încercau inutil să îndoaie pe inflexibilul Codreanu, care se creştea mai mult în fata adversităţilor.
A ştiut să convoace tineretul român la un efort colectiv şi la o muncă comunitară entuziastă. Valorează acela care serveşte şi serveşte acela care este dispus să nu fie un parazit social. Voia să frângă tendinţa egoistă şi să dea un sens altruist tineretului. Moralul nu se putea desprinde de nici un act politic, de nici o decizie responsabilă. Mesajul său purta pecetea autenticului si originalităţii. Revoluţia trebuia să pornească din profunzimile omului, într-o formă inductivă şi genuină, bazată pe o credinţă reînnoită şi fermă în Dumnezeu, pe destinul fiinţei omeneşti, pe iubirea aproapelui cu care ne înfrăţim prin camaraderie şi prin cântece în comun. Legile fundamentale care trebuia să fie respectate erau: disciplina, munca din convingere, tăcerea responsabilă, educaţia formativă, solidaritatea inexorabilă, onoarea care cerea mai bine acceptarea morţii decât mârşăvia.
A transformat unitatea de muncă, prin CUIB, în unitate de luptă. Iniţiativele care trebuia îndeplinite se numeau bătălii. Cuibul era un >atelier< unde se lucra în continuare pentru comunitate acţională. Toată educaţia primită acolo era pentru a-l prepara pe legionar pentru lupta contra duşmanilor omului, contra lumii corupte politicianiste şi contra subversiunii comuniste.
Acest CĂPITAN UNIC vrea să modeleze un homo novus diferit de omul curent insensibil la necesităţile şi durerile neamului său.
Astăzi, cu perspectiva ce ne-o dau cei peste 100 de ani de la naşterea lui, doctrina sa legionară este mai convingătoare şi actuală, este necesară şi urgentă, dacă nu vrem ca viitorul să se năruiască în abisul ireversibilului.”
CĂPITAN UNIC- Jose Luis Ferez Riesgo