Comemorarea lui Avram Iancu la Ţebea

„Trăiască duhul lui Iancu,/ Trăiască Moţul între moţi/ Câmpia Libertăţii spune/ Că Avram Iancu suntem toţi”, sunau glasurile tinerilor adunaţi duminică, 13 septembrie 2009, la Ţebea pentru al comemora pe Crăişorul Munţilor, pe cel care a murit pentru a apăra un crez, pe cel care purta crucea afirmării cauzei naţionale a moţilor din Ardeal ocupat în acea vreme de forţe care-i erau străine lui.
Din păcate ei au fost singurii care au cântat aşa, restul mulţimii adunate a admirat spectacolul electoral dat de forţele politice prezente acolo. E trist că unii uită de jertfa înaintaşilor şi profită cu atâta nonşalanţă de prezenţa miilor de oameni la evenimentul de comemorare, spre a-şi face lor înşişi reclamă. Dar nu asta e cel mai trist, că doar vorba lui Eminescu, „ce e val ca valul trece”, ci faptul că noi azi, la 137 de ani de la moartea lui Avram Iancu şi a altor mii şi mii de eroi şi martiri nu suntem cu adevărat liberi pe acest pământ. Jertfa lor contează doar pentru afirmarea României în veşnicie, în Împărăţia lui Dumnezeu. Asta ne mângâie şi ne dă nădejede că vom moşteni Împărăţia lui Dumnezeu în România eternă.
De la cei care cred că ne conduc azi nu putem aştepta prea multe şi poate nici măcar nu trebuie, pentru că noi, creştinii, trebuie să ne punem nădejdea în Dumnezeu, nu în oameni. Să ne încredinţăm Lui şi să ne rugăm mereu să ne dea El putere să ne purtăm fiecare crucea zi de zi cu dragoste, credinţă şi cu demnitate şi apoi toate vor fi bune. Vom ajunge şi noi fii ai Împărăţiei şi ne vom putea bucura veşnic de Hristos şi de toţi înaintaşii noştri.
Avram Iancu se odihneşte la umbra a ceea ce a mai rămas azi din Gorunul lui Horia, într-un mormânt înconjurat duminică de coroane şi de drapelul naţional, aşteptând parcă să ne trezim din somnul cel de moarte în care ne-a dus societatea postmodernă în care trăim noi azi. Parcă ne spune:
„Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.
Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ!”

Marian MĂGUREANU