Nimic fără Dumnezeu

Sfintele Sărbători de Paşti au trecut, toţi am trăit bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, unii mai mult, iar alţii mai puţin, fiecare după sufletul şi simţămintele sale.
Pentru unii cea mai mare şi mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, care ne asigură nemurirea sufletului şi învierea în Împărăţia lui Dumnezeu, a devenit un obstacol în îndeplinirea unor planuri de muncă. Astfel, am auzit expresia: „Vin şi sărbătorile astea şi nu reuşesc să-mi fac treaba”. Iată, pentru unii, a ajuns mai importantă munca, care aduce foloase materiale, decât Învierea lui Hristos şi a noastră împreună cu El. Aici a ajuns iubirea noastră de arginţi şi lăcomia, încât nimic nu mai contează, doar munca aducătoare de câştig. Nimeni nu spune să nu lucrezi sau să nu câştigi, dar să lucrezi împreună cu Dumnezeu, pentru că altfel munceşti degeaba şi nimic nu se alege din munca ta.
În a treia zi de Paşti, bunii creştini care ieri umpleau Biserica, au ieşit la munca câmpului sau în solarii. Este un lucru cât se poate de trist şi dureros, care o să aducă o pierdere mult mai însemnată decât o zi de muncă. Cei care au serviciu au o scuză, cei care au animale la fel, cei care irigă plantele, pentru că nu se poate amâna, la fel. Dumnezeu ştie ce este neapărat să faci sau ce se mai poate amâna. Oricum ai lua-o, problema rămâne în esenţa ei: dăm mai mult pe material decât pe spiritual, ne interesează mai mult câştigul, decât mântuirea noastră, banul este mai important decât Dumnezeu. Apoi ne mirăm de ce Dumnezeu ne trimite grindină, secetă sau alte nenorociri asupra noastră. Şi atunci Îl judecăm pe Dumnezeu şi-L tragem la răspundere, zicând: „De ce ni s-a întâmplat nouă, că nu am făcut rău la nimeni?” sau alte vorbe asemenea. Dumnezeu nu vrea să ne facă rău, nici să ne vadă trişti, dar nici nu poate sta cu mâinile în sân şi să vadă cum noi nu mai cinstim altceva decât banul. Câştigul şi averea devin centrul existenţei noastre, nu mai consumăm pentru a trăi, ci trăim pentru a consuma.
Trebuie să cercetăm cauzele pedepselor trimise de Dumnezeu, să ne judecăm întâi pe noi, apoi să cerem socoteală lui Dumnezeu. Ori ce drept avem noi să cerem socoteală lui Dumnezeu, care ne dă toate ce ne sunt de trebuinţă pentru a avea o viaţă îndestulată? Oare nu El ne dă sănătate, putere de muncă şi bun rod al pământului? Nu se cuvine să cinstim Învierea Lui aşa cum este rânduiala? Oare am uitat atât de repede jertfa şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos?
Am auzit de la cineva drag mie o vorbă cu o încărcătură de mândrie diabolică: „Noi lucrăm şi azi!”. Asta în a treia zi de Paşti. De ce mândrie? Pentru că prin cuvintele acestea a sfidat nu numai biserica lui Hristos, ci însăşi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Este ca şi cum ai spune, eu sunt mai presus decât Învierea, eu ştiu mai bine decât Sfinţii Părinţi! Când spui asta, cazi în păcatul mândriei în care au căzut toţi protestanţii care se pun mai presus decât oricine şi orice prin „atotştiinţa” lor.
Trebuie să-I acordăm mai mult respect şi cinste pentru că numai aşa vom putea să avem un câştig real şi pe plan material şi pe plan spiritual. Tot ce facem, să facem împreună cu Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru tot şi pentru toate, ca binecuvântarea Lui să vină peste noi în toate zilele vieţii noastre. Amin!
DUMITRU MĂGUREANU